Prin zloata si prin multime, ma conformez si imi vad mai departe de drum, gandindu-ma la niponi.
Forfota si masa de trupuri de la Unirii, ma seaca de greu acumulata energie a diminetii.
Ma zbat sa razbesc printre trupurile care imi transforma mersul catre munca, in sport extrem.
Ma chinui sa o ocolesc pe doamna din fata, care s-a gandit ca o esarfa noua si viu colorata, i-ar sade bine nepoatei. Ma lovesc de cuplul din fata, care se plimba, tandru si romanticos, ca prin parc.
Il evita pe domnul care isi trage mucii de pe sira spinarii, nu de alta dar n-as vrea sa imi murdareasca incaltamintea.
Si tot asa.
Si uite asa, in tot dus-intorsul asta, ma gandesc la japonezi, ajung la destinatie, uit, si o iau a doua zi de la capat.
Daca ma intrebi de ce si pentru ce, iti tin teorie pana adormi, sau pana ajungem sa ne contrazicem, si am o gura cat o sura, si pana la urma o sa te lasi pagubit.
Ma gandesc ca orice padure are si uscaturi, ma gandesc ca suntem diferiti, si uneori o ard ca filozoafa, fiind eu schimbarea ce o vreau in lume.
Dar de cele mai multe ori, nu imi pasa.
De ajuns, ajung la destinatie, iar putin...slalom printre trupuri, imi dovedeste ca sunt vie.
