sarbatori fericite.

off...
tocmai ce am scapat de cel mai cumplit Craciun din viata mea.
de ce cumplit??
pai pe langa faptul ca nu am stat alaturi de familie, asa cum se obisnuieste, m-am gandit ca nu-i mare lucru, macar sunt cu prietenii, colegii, si m-am linistit singura, spunandu-mi ca se putea si mai rau.
ei bine m-am grabit.
mi-am imaginat ca o sa fie frumos, ca o sa stam impreuna si o sa ciocnim un pahar de ceva.
chiar daca nu bem, ca suntem in timpul programului, dar macar asa in spiritul sarbatorilor.
nu-i nimic, mi-am zis, trecem si peste asta.
nu bem, nu bem, e ok.
dar frate sa mananci in ziua de Craciun, cartofi prajiti cu o farama de carnaciori?
urat !!!
noroc ca avem un super sef (unul dintre ei), care se gandeste la toate, si care spre uimirea noastra a venit cu pachetelul pregatit de la bucuresti. fara a sta prea mult pe ganduri a impartit totul cu noi.
nu ma deranjeaza ca am lucrat in ziua de Craciun, si nu am revolt, sunt obisnuita.
de cand am intrat in alimentatie publica am facut un singur Craciun acasa, nu asta e problema, ci faptul ca chiar daca lucrezi intr-o zi de sarbatoare, ar trebui sa simti si tu sarbatoarea, ca doar esti om.
nu zic sa stai la masa, sa uiti de treaba, sau sa te imbeti, sau mai stiu eu ce, dar macar zece minute sa poti sa stai impreuna cu colegii, sa zambesti si sa le urezi Sarbatori Fericite. sa simti si tu ca e Craciunul.
m-a durut acest Craciun.
asa cum am mai zis am mai lucrat de Craciun, si de fiecare imi aduc aminte in mod frumos, zambesc cand imi aduc aminte de cele anterioare, de impodobirea bradului, de orantul salii..
asteptam nerabdatori invitatii sa vina, sa le uram Sarbatori Fericite, sa ii vedem cat de incantati sunt de ornamente si de prezenta noastra, sa le zambim cu caldura, sa nu fie doar zambetul profesional impus. sa le aratam ca chiar daca nu suntem acasa impreuna cu cei dragi putem impreuna sa sarbatorim cele mai frumoase sarbatori, ca la final sa devenim prieteni, si sa ne mai intalnim si la celelalte sarbatori, sa ii primim cu o imbratisare, ca si cum ne-am cunoaste de o viata.
m-a deranjat foarte tare faptul ca invitatii nostri nu si-a rapit macar 5 minute din timpul pretios sa ne multumeasca si la sfarsitul serii sa ne ureze sarbatori fericite, si macar din politete sa ne spuna ca, spera ca celelalte sarbatori sa fie la fel de frumoase.
nu stiu cat de bine am descris ce am simtit eu Craciunul asta, nu conteaza oricum, sunt optimista si astept cu nerabdare revelionul.
va doresc Sarbatori Fericite pline de caldura, dragoste si bucurie.
si in numele colegilor mei tin sa ii multumesc lui mitus care si-a impartit cei 2 carnaciori si zuppa inglese cu noi.
a, si sa nu uitam de cozonacul minunat facut chiar de el.
multumim ca ne-ai fost alaturi, stim ca ti-a fost greu fara familia ta, speram sa-ti fi umplut noi golul, si speram sa-ti doresti sa mai petreci sarbatorile alaturi de noi.
daca raspunsul e da, de revelion aducem noi mancarea ;)
multumim pentru tot !

normal?

am ramas nauca dupa ce am iesit intr-o seara cu niste prieteni la un suc. dintr-o discutie intr-alta am ajuns sa vorbim despre cadavrele de la morga. pai nu ar fi mare lucru de vorbit despre asta, m-am gandit eu, sunt doar niste oameni morti.
dar...
cand afli ca unul dintre prieteni a participat la mutilarea unui cadavru neridicat de la morga parca ti se face pielea de gaina.
discutia a fost provocata de un filmulet pe care prietenul respectiv il avea in telefon si de care era foarte mandru. in filmuletul respectiv erau niste doctori, angajati ai unui spital care mutilau cadavrele din morga cu un bisturiu si cu o precizie uimitoare. oricat de dur sau oricat sange rece ai avea, va spun sincer ca ramai blocat vazand aceste scene horror!
i-am vazut razand si privind amuzati filmuletul, parca doare si mai tare.
de ce fac asta?
unul dintre prieteni mi-a marturisit ca verisoara lui fiind angajata la morga face asemenea lucruri persoanelor neridicate, si mai mult, ca intr-o zi s-a filmat sarind coarda cu un intestin scos dintr-un corp decedat.
si eu stau si ma intreb: OAMENI SUNTETI NORMALI???
ar trebui sa urmati un control psihologic, serios.
tot persoana respectiva mi-a mai povestit o chestie, lui i se parea amuzanta. el impreuna cu alti prieteni de ai lui au mers intr-o seara la morga spitalului de pe mal, unde au taiat penisul unuia si l-au introdus intr-un vagin, si ca a fost foarte amuzant. o_O
te cred ... jeeez
imi si imaginez. ouch.
cate tigle sa ai pe casa (ca sa nu vorbesc vulgar si ca sa nu jignesc pe nimeni) sa faci una ca asta?
ce simti in momentul ala?
frate si eu am facut nebunii, dar asta e prea de tot.
nu vad distractie in asta nu pot gasi distractia in asa ceva. cred ca aveti probleme groaznice.
se intampla in morgile din romania, se intampla la morga din sinaia.
ma lasa masca sa vad cati oameni stiu de lucrul asta si pe cati de putini ii intereseaza.
e terifiant ce se intampla.
groaznic !
bob, m-ai dezamagit :(

citate-goethe

• Eu sunt sufletul care vesnic neaga.
• Vorba unui singur om nu e vorba nimănui. Este just să fie ascultaţi amândoi.
• Nădejdea este al doilea suflet al nefericitului.
• De ce vă grăbiţi... de ce vă grabiţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e nebunesc sau înţelept, bun sau rău?! Ce rost au toate astea? Aţi descoperit cumva cauzele lăuntrice ale unei fapte? Puteţi voi să lămuriţi cu precizie motivele pentru care s-a întâmplat aşa, pentru care trebuia să se întâmple? Dacă aţi face asta, nu v-aţi mai grăbi atâta cu sentinţele voastre.
• A ierta înseamnă a oferi celuilalt ocazia de a mai greşi odată.
• Natura este singura carte în care fiecare filă păstrează câte un adevăr.
• E o prostie să-ţi minimalizezi duşmanul până n-a murit şi o josnicie s-o faci după ce l-ai învins.
• Ura este ceva special - vei vedea că este cea mai puternică şi violentă acolo unde este gradul de cultură cel mai scăzut.
• Frumuseţea îmblânzeşte orice manie.
• Cine îmi dezvăluie greşelile este stăpânul meu, chiar de mi-ar fi slujitor.
• Unii lovesc încoace şi încolo cu ciocanul în perete, crezând că de fiecare dată nimeresc cuiul drept în cap.
• O viaţă fără scop e o moarte timpurie.
• Nu recunosc o mai nobilă însuşire decât a recunoaşte duşmanului meritele sale.
• Acei care nu au nicio nădejde de la o altă viaţă sunt morţi chiar şi pentru aceasta.
• N-aş putea acum să desenez nici măcar o singură linie şi totuşi n-am fost niciodată un pictor mai mare decât în aceste clipe.
• Prietenia este cel mai de preţ bun al omului. Fără prietenie nu e dragoste, fără dragoste nu e prietenie.
• Suntem cu adevărat îndrăgostiţi atunci când ni se pare că numai noi ştim ce este dragostea adevărată şi că nimeni nu a mai iubit înaintea noastră şi nici nu va mai iubi astfel, după noi.
• Bunătatea este lanţul de aur cu care societatea este legată.
• Niciodată nu ne aflăm mai departe de ţelul dorinţelor noastre decât atunci când ne închipuim că l-am atins.
• Comportamentul este o oglindă în care fiecare îşi expune propria imagine.
• Superstiţia este poezia vieţii.
• Singurătatea: nimic mai periculos.
• Ordinea vă face să câştigaţi timp.
• Tot ce e înţelept a mai fost de mult gândit.
• Nimic nu este mai de preţuit decât valoarea zilei.
• Talent fără noroc e de prisos; tămâia fără foc n-are miros
• Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină.
• Nu trebuie să te laşi copleşit de suferinţă până într-atât încât să uiţi că eşti om.
• Toate ideile mari au fost cândva gândite; trebuie încercat doar să le mai cugetăm odată.
• Pentru a-ţi învinge duşmanul, întâi desfigurează-l şi pe urmă tratează-l ca pe un monstru.
• Devotamentul este năzuinţa unui suflet nobil de ajunge la înălţimea unuia mai mare decât el.
• Teoria şi practica se influenţează totdeauna reciproc; din faptele oamenilor se poate vedea ce gândesc, iar din părerile lor se poate spune de mai înainte ce vor face.
• Ferice de omul care nu trebuie nici să comande, nici să se supună.
• Anumite defecte sunt necesare pentru ca totul sa fie in regula. Ar parea ciudat daca vechii prieteni nu ar mai avea vechile ticuri.
• Nu te lăsa stăpânit de cărţile pe care le citeşti, ci stăpâneşte-le tu pe ele.
• Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.
• Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei şti cum să trăieşti.
• Cât timp năzuieşte sau se străduieşte omul rătăceşte. Dar în ciuda rătăcirii sale, în inima lui el ştie mereu care este drumul cel drept.
• Nici un argument nu mă scoate mai tare din sărite decât atunci când cineva îmi trânteşte o banalitate oarecare în timp ce eu vorbesc din toată inima.
• Poeţii moderni pun apă multă în cerneală.
• O privire în cărţi şi două în viaţă.
• Minunea este copilul cel mai drag al credinţei.
• Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă.
• Cu cei mici faci lucruri mici, cu cei mari şi lucrul mic ajunge mare.
• Forţa unei limbi nu constă în a respinge ceea ce este străin, ci în a-l asimila.
• Adevăratul discipol învaţă să scoată necunoscutul din cunoscut, apropiindu-se de maestru.
• Nu te lăsa ademenit să contrazici. Înţelepţii cad în neştiinţă, când se ceartă cu cei neştiutori.
• Tratează oamenii ca şi cum ar fi ceea ce ar trebui să fie şi îi ajuţi să ajungă ce pot să fie.
• Mai multă lumină...
• Fapta e totul, gloria nimic.
• Înţelepciunea e numai adevăr.
• Orice atracţie este reciprocă.
• Nu vezi decât ceea ce cunoşti.
• Bunul simţ e geniul umanităţii.
• Fiecare aude numai ceea ce înţelege.
• Tot ce se naşte caută spaţiu şi durată.
• Tot ceea ce e înţelept a mai fost gândit.
• Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep.
• Cine îţi ascunde primejdia, îţi este duşman.
• Fii fericit când poţi şi suferă când trebuie.
• Unde este multă lumină, umbra este mai neagră.
• Îndoiala poate fi înlăturată doar prin acţiune
• Pentru orice realizare, primul pas este curajul.
• Suntem modelaţi şi determinaţi de ceea ce iubim
• Deoarece ai ochii deschişi, crezi că poţi vedea.
• O veste rea face urât şi pe solul cel mai frumos.
• Epocile morale alternează la fel ca anotimpurile.
• Nimic nu e mai înspăimântător ca ignoranţa activă
• Atâta vreme cât se luptă, omul este supus greşelii.
• La palma unei fete se răspunde cu o sărutare zdravănă.
• Nici un luptător înţelept nu-şi dispreţuieşte duşmanul.
• Existenţa e o datorie, chiar dacă n-ar dura decât o clipă.
• Când cineva laudă pe altul, se situează pe o treaptă cu el.
• Prudenţa are valoare chiar şi atunci când nu este necesară.
• Cel ce nu se crede prea mare valorează mai mult decât crede.
• Şi murdăria străluceşte dacă soarele binevoieşte s-o lumineze.
• Nu cred că există vreo eroare pe care să nu o fi putut comite.
• Dacă aş fi singur în rai, n-ar fi pentru mine un chin mai mare.
• Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să înveţe să linguşească.
• O cronică scrie numai cineva pentru care e important prezentul.
• Nu spune că vrei să dai, ci dă! Speranţa n-o satisfaci niciodată.
• A sufla în flaut nu înseamnă a cânta; trebuie să mişti şi degetele.
• Lucrul cel mai dificil pentru om este să-şi organizeze timpul liber.
• E totuna dacă rosteşti adevărul sau minciuna, amândouă sunt contrazise.
• Nu se ajunge niciodată atât de departe ca atunci când nu mai ştii unde mergi.
• A gândi este mai interesant decât a şti, dar mai puţin interesant decât a privi.
• Oamenii sunt ca Marea Roşie; de abia i-a despărţit toiagul şi se amestecă din nou.
• Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici; nu e destul să vrei, trebuie să şi faci.
• Dacă ar fi trebuit să studiem toate legile, nu ne-ar rămâne timp pentru a le încălca.
• Un curcubeu care rămâne mai mult de un sfert de ceas pe cer nu mai este privit de nimeni.
• A gândi este uşor, a acţiona este dificil, iar a-ţi transpune gândurile în fapte este cel mai dificil lucru din lume.
• Nu toate florile frumoase au si miros placut, cand ai de unde sa culegi, alege numai acele care poseda si una si alta.
• Tu nu poţi să faci pentru prietenii tăi decât atât: să le laşi bucuriile pe care le au şi să le sporeşti fericirea, gustând-o împreună cu dânşii.
• Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel... De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri... De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis... Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate... Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...
• Nu ne place să trăim cu oricine şi nu putem trăi pentru oricine. Cel ce înţelege bine acest lucru va şti să-şi preţuiască prietenii fără a-şi urî sau prigoni duşmanii; căci nu există un avantaj mai mare decât să cunoşti şi să pătrunzi calităţile vrăjmaşului. Aceasta îţi asigură superioritatea decisivă asupra lui.

la naiba ...

ce pot sa zic?
sunt celebra.
tocmai ce am primit un mail cum ca ceea ce scriu pe blog e o aiureala si ca ar trebui pentru binele meu, sa ma opresc.
da cu ce am gresit fratilor?
sunt articole cunoscute care se gasesc si pe alte boguri.
cica ar fi mai ok daca as scrie despre viata mea sexuala, dar sa las prostiile cu francmasoneria.
da ce sunt eu sandra brown?
scriu ce vreau si despre cine vreau!
fie ca iti place, sau nu. e blog-ul meu.
mai zice ca "cei puternici", m-ar fi bagat intr-o baza de date si ca o sa fiu urmarita. phaahhaa
pai, ca si raspuns pentru "cei puternici":
"E o lume senila
Prea plina
De oameni ca tine
Care ar face orice
Pentru putere pai
Atunci tregeti de fiare.
Mi se pare mie
Sau chiar seamana
A comedie ?"

citate - kurt cobain

Prefer sa fiu urat pentru ceea ce sunt, decat iubit pentru ceea ce nu sunt.
Sa vrei sa fii altcineva e o risipa a ceea ce esti cu adevarat.
E mai bine sa arzi ca un foc de paie decat sa mocnesti pana te stingi.
N-am intalnit niciodata un om intelept. Si daca totusi da, era femeie.
Drogurile sunt o pierdere de timp. Iti distrug memoria, respectul si toate lucrurile care construiesc stima de sine.
Prefer sa fiu mort decat ‘cool’.
Cea mai mare crima e sa te prefaci.
Daca mori, esti complet fericit si sufletul tau continua sa traiasca undeva. Nu mi-e teama de moarte. Pacea absoluta dupa moarte, atunci cand devii altcineva, e cea mai mare speranta pe care o am.
Vandalismul: frumos ca o piatra in fata unui politist.
Nu avem dreptul sa exprimam o parere pana cand nu stim toate raspunsurile.
Doar pentru ca esti paranoic nu inseamna ca ei nu te urmaresc.
Imi place sa am pareri preconcepute in legatura cu oamenii care au pareri preconcepute. Datoria tineretii este sa provoace coruptia.
Voi fi un superstar al muzicii, ma voi sinucide si voi lasa dupa mine flacara gloriei, la fel ca Jimi Hendrix.
Desi soarele a apus, eu am lumina.
Apatia generatiei mele ma dezgusta. Ma dezgusta si propria mea apatie, pentru ca imi lipseste coloana vertebrala si nu ma opun intotdeauna rasismului, sexismului si tuturor celorlalte -ism-uri de care ne tot plangem de ani si ani.
Un prieten nu e altceva decat un dusman de care stii.
Va multumesc pentru toata tragedia. Am neoie de ea in ceea ce fac.
Libertatea de expresie e vitala: oricine poate fi un artist.
Sa fii optimist mereu inseamna sa ignori tot ceea ce este important, sacru sau de valoare.
Sa fii pesimist mereu inseamna sa fii amenintat de ridicol si lipsa de credibilitate.
Suntem atat de ‘la moda’, incat nici noi nu putem scapa de noi insine.
Pasarile urla din toti rarunchii intr-o ura oribila, ca din iad, in fiecare dimineata, la rasarit, ca sa ne avertizeze in legatura cu intregul adevar… dar, din pacate, noi nu vorbim pasareasca.
Cosurile sunt insemnele frumusetii.
Mi-ar placea sa scap de toti homofobii, sexistii si rasistii din public. Stiu ca sunt acolo si ma deranjeaza foarte tare.
Daca as fi trimis la inchisoare, cel putin n-as mai fi nevoit sa dau autografe.
Violul e unul dintre cele mai ingrozitoare crime de pe pamant. Si se intampla cate unul la fiecare cateva minute.
Asasinati cel mai mare si cel mai mic rau din doua rele.
Daca aveti vreodata nevoie de ceva, va rog sa nu ezitati si sa cereti alcuiva lucrul respectiv.
E OK sa mananci pesti, pentru ca ei nu au sentimente.
Nu mananc nimic verde.

citate - einstein

Orice nesabuit inteligent poate face lucrurile mai mari, mai complexe si mai violente. Trebuie sa ai o sclipire de geniu, si mult curaj, ca sa muti lucrurile in directia opusa.
Imaginatia e mai importanta decat cunoasterea.
Gravitatia nu e responsabila pentru oamenii care cad in patima dragostei.
Vreau sa cunosc gandurile Lui Dumnezeu; restul sunt detalii.
Cel mai greu lucru de inteles din lume e impozitul pe venit.
Realitatea e doar o iluzie, insa una foarte persistenta.
Singurul lucru cu adevarat valoros e intuitia.
O persoana incepe sa traiasca cu adevarat atunci cand poate trai in afara propriei persoane.
Dumnezeu e subtil, dar nu malitios.
Nu ma gandesc niciodata la viitor. Vine el singur destul de curand.
Eternul mister al lumii e inteligibilitatea sa.
Uneori, platim cel mai mult pentru lucrurile care vin gratuit.
Stiinta fara religie e incompleta. Religia fara stiinta e oarba.
Cine n-a facut niciodata vreo greseala, n-a incercat nimic nou.
Marile spirite au intalnit adesea opozitie din partea mintilor slabe de inger.
Totul ar trebui facut cat de simplu posibil, dar nu mai simplu decat atat.
Bunul simt e colectia de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani.
Stiinta e un lucru minunat daca nu trebuie sa traiesti din ea.
Secretul creativitatii sta in stiinta de a-ti ascunde sursele.
Singurul lucru care intra in opozitie cu cunoasterea mea e educatia mea.
Lui Dumnezeu nu-i pasa de dificultatile noastre matematice. El integreaza empiric.
Intreaga stiinta nu e altceva decat o varianta rafinata a gandurilor de zi cu zi.
Progresul stiintei e ca un topor in mainile unui criminal patologic.
Pacea nu poate fi pastrata cu forta. Ea poate fi atinsa doar prin intelegere.
Cel mai de neinteles lucru in legatura cu lumea e ca lumea se poate intelege.
Nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gandire pe care l-am folosit atunci cand le-am creat.
Educatia e ceea ce ramane dupa ce uiti tot ce ai invatat in scoala.
Cel mai important e sa nu incetezi de a-ti pune intrebari. Curiozitatea are motivele sale pentru a exista.
Nu-ti fa griji daca matematica iti da batai de cap. Te asigur ca ale mele sunt si mai mari.
Ecuatiile sunt importate pentru mine, deoarece politica e o chestiune de prezent, insa ecuatiile sunt chestiuni ce tin de eternitate.
Daca A este succesul in viata, atunci A reprezinta x plus y plus z. X este munca, Y este joaca si Z este capaciatea de a-ti tine gura.
Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia umana. Si nu sunt chiar sigur in legatura cu universul.
Cand legile matematicii se refera la realitate, atunci ele nu sunt sigure. Daca sunt sigure, nu se refera la realitate.
Oricine isi ia responsabilitatea de a fi judecatorul Adevarului si Stiintei e scufundat de hohotele de ras ale zeilor.
Nu stiu cu ce fel de arme va fi purtat Cel De-al 3-lea Razboi Mondial, insa Cel De-al 4-lea va fi purtat cu pietre si bete.
Pentru a forma un membru imaculat al unei turme de oi, trebuie sa fii, inainte de toate, oaie.
Frica de moarte e cea mai nejustificata frica, deoarece, cand esti mort, nu mai exista riscul vreunui accident.
Prea multi socotim americanii ca fiind ingrozitor de materialisti. Or asta e o calomnie cruda, chiar daca e afirmata cel mai des de catre americanii insisi.

citate-gandhi

Intotdeauna tinteste catre o armonie completa a gandului, cuvantului si faptei. Intotdeauna tinteste catre purificarea gandurilor si totul va fi bine.

Nu merita sa fii liber daca nu esti liber sa faci greseli.

Fericirea e atunci cand ceea ce crezi, ceea ce spui si ceea ce faci sunt in armonie.

Uraste pacatul, iubeste pacatosul.

Diferentele oneste sunt adeseaun semn sanatos al progresului.

Cred in egalitatea tuturor, mai putin cea a reporterilor si fotografilor.

Nu va pot invata violenta, pentru ca nu cred in ea. Pot sa va invat doar san u plecati capul in fata nimanui, chiar cu pretul vietii voastre.

Ma opun violentei pentru ca, atunci cand pare ca e inspre bine, acel bine e doar temporar; in schimb, raul ce il face este permanent.

Vreau libertate pentru a putea exprima liber intreaga mea personalitate.

In atitudinea tacerii, sufletul gaseste calea intr-o lumina mai clara, iar ceea ce e eluziv si insulator se transforma in claritate de crystal. Viata noastra este o expeditie lunga si ardenta dupa Adevar.

Indolenta este o perioada fericita, dar stressanta; trebuie sa facem ceva ca sa fim fericiti.

Este mai bines a fii violent daca exista violenta in inima ta, decat sa pui gluga nonviolentei ca sa acoperi impotenta.

Nu este intelept sa fii prea sigur de intelepciunea ta. Este sanatos sa iti aduci aminte ca cei mai puternici pot slabi iar cei mai intelepti pot sa se ramoleasca.

Puterea nu se trage din capacitatea fizica. Ea vine din vointa nemasurata.

Cei slabi nu pot ierta niciodata. Iertarea este atributul celor puternici.

Tot ceea ce vei face va fi nesignifiant, dar este foarte important sa il faci.

Cand cad prada disperarii, imi aduc aminte ca pe tot parcursul istoriei caile dreptatii si dragostei au gastigat pana in final. Au existat tirani si chiminali, iar pentru un timp ei au paru invincibili, dar in final au cazut. Ganditi-va: intotdeauna a fost asa.

Tu trebuie sa fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume.

Nu trebuie sa-ti pierzi increderea in omenire. Omenirea este un ocean; daca doar cateva picaturi ale oceanului sunt murdare, oceanul nu se murdareste.

Ce conteaza pentru cei morti, cei orfani si cei fara adapost daca distrugerea nebuna este facuta sub numele totalitarismului sau sub cel sfant al libertatii si democratiei?

Victoria obtinuta prin violenta este supusa infrangerii, deoarece este momentara.

Libertatea nu merita sa fie obtinuta daca ea nu include libertatea de a gresi. Imi intrece puterea de intelegere modul in care fiintele umane, fiind atat de experimentate si capabile, pot excela in a priva ceilalti oameni de acest drept pretios.

Ochi pentru ochi va orbi intreaga lume.

citate-octavian paler

• Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.
  
• Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă.
  
• A aştepta înseamnă a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet.
• Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.
  
• Ce las in urma mea: un destin sau o biografie?
  
• Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
  
• A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.
• O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic.
  
• A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.
  
• Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul.
• Scepticismul este o infirmitate, nu o sursă de vanităţi.
• Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
• Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal.
  
• Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul.
• Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.
• Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile.
• Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui…
• Un nebun nu se mai teme de nebunie.
  
• Nimic nu m-a emoţionat până acum în Mexic ca fluturii proliferaţi pe statui, pe frunţile şi pe piepturile luptătorilor. Ei îmblânzesc măştile care i-au îngrozit pe spanioli.
  
• Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.
  
• Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.
  
• Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
  
• Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat.
  
• Nu s-a zis că adevărul unui om este ceea ce el ascunde?
  
• Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit.
  
• Numai că la o carte e mai uşor să-ţi dai iluzia că poţi să rămâi la aceeaşi pagină. Chiar dacă şi asta e o iluzie. O minciună. Pentru că, dacă rămâi la aceeaşi pagină, de fapt citeşti mereu o pagină nouă pe măsură ce îmbătrâneşti.
  
• Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
  
• Cu toate mizeriile şi nedreptăţile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate.
  
• Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni.
  
• Daca iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti.
  
• Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele ca oamenii.
  
• Să avem mai puţin umor, amintindu-ne că filosofia noastră naţională, întemeiată pe ideea că “bietul om” e “supt vremii”, a fost formulată de un om căruia i s-a tăiat capul.
  
• Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie.
  
• Ca să fii profet, trebuie să-i aparţii lui Dumnezeu. Fiecare profet are un Dumnezeu pe care-l serveşte. Nu se poate să fii aşa, profet pe contul tău.
• În acele nopţi stranii am înţeles că mitologia e un fel de copilărie a istoriei.
  
• Pentru Pitagora sufletul avea forma pătrată. La vechii chinezi pătratul neînchis era simbolul infinitului. Mondrian şi-a petrecut douăzeci de ani din viaţă desenând pătrate.
  
• Nu ştiu dacă pictorii frumoşi, cum a fost, se pare, Dante Gabriel Rossetti, s-au gândit vreodată la Narcis, făcându-şi autoportretul. Ceea ce ştiu e că întreg procesul intentat lui Narcis are la bază o lacună de lectură.
  
• Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.
  
• Trebuie să ari când e timpul să ari, nu când ai chef.
  
• Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.
• Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.
  
• Pustiul nu-l poate înţelege decât cine l-a trăit.
  
• Orice singurătate are momentele ei de orgoliu.
  
• În primul rând, sunt conştient că trăiesc într-o ţară de misogini. Şi dacă mă veţi contrazice, vă voi ruga să-mi daţi un exemplu, măcar unul, de mare poveste de dragoste la români.
  
• Când eram tânăr, fugeam prin viaţă fără să mă gândesc că o iubire poate fi tragică, la un moment dat, din pricină că-i vezi capătul.
  

pablo neruda - totdeauna

Eu n-am fost gelos
Niciodată!
Vino cu un bărbat pe umeri!
Vino cu o sută de bărbaţi în plete,
Vino cu o mie de bărbaţi între glezne şi sâni!
Vino ca un râu
plin de înecaţi
care întâlneşte marea mânioasă
şi veşnica spumă- timpul!
Târăşte-i pe toţi după tine!
Acolo unde te aştept eu
vom fi totdeauna singuri,
vom fi totdeauna numai tu şi eu,
singuri pe pământ
pentru a ne începe viaţa.

pablo neruda-regina

Te-am făcut regină
Există mai mari,mai mari decât tine
Există mai pure,mai pure decât tine
Există mai frumoase,mai frumoase decât tine
Totuşi,tu eşti regina.

Când mergi pe stradă,nimeni nu te recunoaşte.
Nimeni nu-ţi vede coroana de cristal,nimeni nu priveşte
covorul de aur roşu
pe care îl calcă fiecare pas al tău,
covorul care nici nu există.

Şi când apari,toate râurile se ridică în corpul meu
vuind,se mişcă
clopotele în cer,
şi un imn umple lumea.

Numai tu şi cu mine,
numai tu şi cu mine,
iubirea mea,
îl auzim sunând.

pablo neruda

Pot sa scriu versurile cele mai triste acum.

Sa scriu de pilda :”noaptea-i instelata

Si tremura sub gheata, in departare, astrii

Vantul noptii se roteste prin ceruri si canta”.

Pot sa scriu versurile cele mai triste in noaptea asta.

Da, am iubit-o si, uneori, si ea m-a iubit.

In nopti precum aceasta, am avut-o in bratele mele

Si, sub cerul fara margini, am sarutat-o de atatea ori.

Ea m-a iubit si, uneori si eu am iubit-o ;

Cum sa nu fi iubit nemiscarea marilor sai ochi.

S-ascult imensa noapte, mai imensa fara ea.

Si versul cade-n sufet ca roua peste iarba.

Ce importanta are ca dragostea mea n-o mai poate pastra ?

Noaptea e plina de stele si eu sunt fara ea.

Aceasta-i tot. In departare cineva canta.

In departare.Cu aceasta pierdere sufletul meu nu se poate impaca.

Ca si cand ar dori s-o apropie, ochii mei o cauta.

Inima mea o cauta, si ea nu e cu mine.

Aceasta noapte leagana aceiasi arbori,

Numai noi, cei de atunci, nu mai suntem aceiasi.

N-o mai iubesc, e adevarat,

Dar cat am iubit-o !...

pablo neruda

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã,
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te atinge.
Se pare cã ochii ti-ar fi zburat
Si se pare cã un sãrut si-ar pecetlui buzele.

Cum toate lucrurile sînt pline de sufletul meu
Te ridici deasupra lor, plinã de sufletul meu.
Fluture de vis, te asemeni cuvîntului melancolie

Îmi placi cînd esti tãcutã si parcã esti îndepãrtatã
Si parcã te plîngi, fluture în soaptã.
Si mã auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.
Lasã-mã sã tac si eu cu tãcerea ta.

Lasã-mã sã-ti si vorbesc prin tãcerea ta
Luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel.
Esti precum e noaptea, tãcutã si înstelatã
Tãcerea ta e stelarã, atît de îndepãrtatã si de simplã.

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.
Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.
Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.
Si sînt bucuros cã nu e adevãrat.

pablo neruda

Pentru inima mea ajunge pieptul tãu,
Pentru libertatea ta ajung aripile mele.
De pe buzele mele va ajunge pînã la cer
Ceea ce dormea în sufletul tãu.

În tine e iluzia de fiecare zi.
Ajungi ca roua pe corole
Subminai orizontul cu absenta ta.
Într-o eternal fugã precum e valul.

Am spus cã-n vînt cîntai
Ca pinii si catargele
Ca ele înaltã si tãcutã esti.
Si te întristezi dintr-o datã ca o cãlãtorie.
Primitoare ca un drum vechi.
Sãlãsluiesc în tine ecouri si voci nostalgice.
Eu mã trezii si uneori emigreazã si fug
Pãsãri ce dormeau în sufletul tãu.

pablo neruda

Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,
percepi din depãrtare, cum vocea mea se scurge.
De parcã ochii tãi ar fi orbiti de-o razã,
iar un sãrut de parcã pe-o viatã ti-ar ajunge.

Cum sufletu-mi, iubito, se aflã pretutindeni,
apari din mii de lucruri ce-mi apartin doar mie.
O, fluturas din visuri, suspinul vietii mele,
încapi doar în cuvîntul captiv: melancolie.

Si te iubesc cînd taci, de parcã-ai fi departe,
parcã ai fi mirajul ce în luminã piere.
Tu mã auzi din hãuri, cum vocea mea dispare.
Mã lasã sã mã mistui. Mai mult ce as mai cere?

Si lasã-mã, iubito, sã-ti spun tot prin tãcerea
împlinitã ca inelul, precum lumina clarã,
cã esti noapte cu astri ce rãtãcesc sub boltã.
Tãcerea ta-i a stelei din lumea selenarã.

Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,
de parca-ai fi departe, de-o vesnicie moartã.
Si-atunce ne-ar ajunge o vorbã doar, un zîmbet,
povestea mea de suflet, poveste-adevãratã.

Imi amintesc cum erai in toamna de pe urma
Inima-n vapaie ce-n piept nu mai incape
in ochii tai luptau crepusculare flacari
si frunzele cazande pe ale sufletului ape.

Prinsa de mine ca o planta agatatoare
frunzele-ti captau vocea calma, duioasa.
O, foc uluitor!O, setea mea nestinsa!
Zambila dulce-albastra, spre sufletu-mi intoarsa.

Simt ochii ratacindu-ti si e departe toamna,
bereta cenusie, cantec intact salbatic.
Acolo emigreaza dorinta-mi arzatoare
si ploaia de saruturi cu stropii de jaratec.

Cer, vazut de pe nava.Camp, vazut de pe dealuri.
Amintirea ta-i de lumina, de fum, e de tunet!
Dincolo de-ai tai ochi se aprindeau amurguri,
iara frunzisul toamnei cadea peste al tau suflet.

pablo neruda-absenta

Abia te-am părăsit şi umbli în mine, cristalină
sau tremurând,neliniştită
rănită de mine însumi
sau copleşită de dragoste,
ca atunci când ochii tăi se închid
peste harul vieţii
pe care ţi-l dărui fără încetare.

Dragostea mea,ne-am întâlnit
îsetoşaţişi ne-am băut toată apa
şi tot sângele;ne-am întâlnit înfometaţi
şi ne-am muşcat
aşa cum muşcă focul,
lăsându-ne unul pe altul răniţi.

Dar aşteaptă-mă,
Păstrează pentru mine dulceaţa ta…
Eu îţi voi dărui, de asemenea,
Un trandafir frumos

celebrul anonim

si multi or sa ma intrebe, ce-i cu asta ?
si la toti am sa le raspund..nimic, cu toate ca atunci cand scri ceva, trebuie sa reprezinte ceva.
as vrea totusi sa ii zic fantezie, sau poate nu am de ales.
in principiu, e doar o chestie. eu aia care nu imi pot tine ideile, incerc sa scriu ceva, e greu de explicat, de exprimat.
e greu sa convingi o lume intreaga ca zambesti fara un motiv anume,
cand totul in jur e gri, te cred nebun.
nu trebuie sa am un motiv anume sa zambesc, poate zambesc doar ca am auzit vocea unei persoana dragi, sau ca mi-am amintit de o gluma, si da rad ca proasta de ce imi aduc aminte.
eh naaa. inteligentule,.
daca razi si nimeni din jurul tau nu a spus o gluma, cu siguranta cei din jur te cred nebun, iar daca nu ti-o spun, asta inseamna ca..., habar n-am de ce nu ti-ar spune.
intr-o dimineata imi beam cafeaua cu colegi, la prima ora dimineata. printre vocile disperate de o noua zi de munca, rasare si a mea razand. au navalit toti pe mine incercand sa vada daca am temperatura.
iar eu eram atat de bine. minunat. mirific. toate bune sa se adune.

una si totul - goethe

Spre-a se-ntîlni-n dezmărgenire,
Uşor trec toate spre pieire,
Acolo-i stins orice dezgust ;
În loc de dor, doar cruntă vrere,
În loc de pofte, legi severe,
Şi-n renunţări un dulce gust.

Tu, suflet cosmic, vino, ia-ne !
Cu duhul vremii-n lupte-avane
Elanul ni-l simţim chemat.
Sublimi maeştri, duhuri bune
Conduc încet, cu sfiiciune,
Spre cel ce toate le-a creat.

Ca să transforme tot-făcutul
Spre-ai frînge-ncremenirii scutul,
Eternul act lucrează treaz.
Şi ce n-a fost, vrea să devină
Pe noi pămînturi, în lumină ;
Şi n-are nicidecum răgaz.

Activ şi creator, se plimbă,
Întîi ia formă, apoi se schimbă ;
Părelnic stă momentu-n vînt.
Eternu-n Tot mereu se zbate :
Căci în neant se surpă toate,
Cînd vor să stăruie-n ce sînt.

prooemion-goethe

În numele acelui, ce însuşi s-a creat
Din veci drept creatoare chemare nencetat ;
În numele său, care credinţă naşte-n slăvi,
Încrederi şi iubire, putere şi isprăvi ;
Întru-acest nume,-a cărui, numită-atît de des,
Esenţă îi rămîne mereu de nenţeles :
Cît stăpîneşte ochiul, şi-urechea-n jur la fel,
Găseşti doar cunoştinţe ce seamănă cu el,
Iar naltul zbor în flăcări al spiritului tău
La chip şi-asemănare se-apropie de-al său ;
Răpit eşti, te tîrăşte mai luminos acum,
Pe unde treci podoabă devine loc şi drum,
Nu mai contezi, iar timpul în urmă a rămas,
Şi incomensurabil e fiecare pas.

o, adevar sublime...

O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie !
O, poezie mîndră – o, buiguit nerod !
Istorie spirată – minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce – a mùcoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceaţa, cu coaste de berbec,
Stăpîn pe-a ta gîndire – cum eşti p-instinct stăpîn
Se vede cînd femeia goleşte al ei sîn.

Cînd poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpîne,
Tu nu surîzi cu rîsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un cîne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Nu eşti gelos – ferit-a… cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

Eşti bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubeşti atîta încît îi strîngi de gît…
Şi-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale
Şi limba ta de flacări şi plină de urăt.

Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca şi un poem ;
Dar totuşi rog divina ca depărcior rămîie
De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

Cugetători ai lumei ! o, împuţiţi eterul
Cu sisteme înalte, puneţi-le-n săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul
De stele şi comèdii vă este un hămbar.

Preoţi cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteţi sarea lumei, formaţi inima ei.
E rău numai că ziua staţi pe mîncat şi bere
Şi sara pe minciune şi noaptea pe femei.

O, drăngăniţi pe gînduri voi, muzici ; voi, sculptor,
Îmi pipăiţi cu mîna un corp tremurător ;
Şi, voi, artişti dramatici, strîmbaţi-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-aşteaptă c-o cunună.

Tu, timp, nu poţi cununa în degete s-o sfermi
Căci zugrăvit-atîta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puşi pe tronuri de Dumnezeu sunteţi,
Să plătiţi balerine şi ţiitori s-aveţi,

O, diplomaţi cu graiul politicos şi sec,
Lumea cea pingelită o duceţi de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, fiinţi spurcate :
Popoarele există spre a fi înşelate.

dragoste fara odihna-goethe

Prin nea,prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas!
Ceas de ceas
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah,o-nclinare
Ce inimi uneşte
Ce tulburare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu,
Dragoste, tu!

de luat aminte-goethe

Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agaţe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?

O căsuţă să-şi dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-ncredinţeze?
Chiar şi stânca se prăvale.

Ce îmi şade, n-o să-ţi şadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-aşeze
Şi cum stă ca să nu cadă!

alinare-n lacrimi-goethe

De ce eşti oare-atât de trist
Când totul e voios?
Ţi se cunoaşte după ochi,
Ai plâns,neândoios.

"Şi chiar acum de-am lăcrimat,stingher,
Mi-am plâns durerea mea,
Şuvoiul lacrimilor lin
Povara parcă-mi ia."

Voioşi prietenii îţi spun:
La pieptul nostru,vin'!
Şi orişice ai fi pierdut
Încrede-te deplin.

"În larma voastră, nici ghiciţi
De unde-i chinul meu.
O, nu-i ceva ce-aş fi pierdut,
De-i dorul cât de greu."

Ci hai mai iute, fruntea sus!
Atât de tânăr eşti!
La anii tăi ai doar puteri
Şi-avânt să cucereşti.

"Să cuceresc aceasta, nu,
Căci prea departe mi-i.
Sclipeşte-nalt şi-aşa frumos
Ca steaua din tării."

La stele n-ai ce să râvneşti;
Splendoarea lor sorbim
Şi fermecaţi privim în sus
Spre-al nopţii cer senin.

"Şi zi de zi, privesc în sus
Departe, fermecat;
Lăsaţi-mi nopţile să plâng,
Cât plânsul n-a secat."

pentru tony.

as putea sa vorbesc de iubire la nesfarsit.
vreau sa va spun doar atat!
traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste, cea mai minunata, cea mai intensa.
o iubire pe care nu o pot explica, nu am suficiente cuvinte.
as vrea sa multumesc parintilor care i-au dat viata, educatie si care au avut grija de el.
sunt niste oameni minunati care merita tot respectul si toata recunostinta din lume.
au crescut si au educat un om minunat si pe langa el multi altii.
sunt persoana care crede din adancul sufletului ca viata e minunata, primul gand dimineta este ca viata e superba si ca orice s-ar intampla in ziua respectiva va reflecta faptul ca viata trebuie traita.
de cand l-am intalnit pe tony am realizat ca viata este intr-adevar minunata si ca trebuie sa traiesti totul la cele mai mari cote.
e singurul om si singura persoana fara de care soarele nu va rasarii.
alaturi de el am invatat ca pot cuceri muntii, ca pot tranversa oceane si ca totul e posibil.
am iubit si inainte de el, dar nu am trait niciodata la maxim de frica esecului, alaturi de el am invatat ca nu exista esec.
atat timp cat iti doresti, atata timp cat o faci alaturi de cel care te iubeste si pe care il iubesti.
iubesc fiecare particica din el, iubesc fiecare cuvant cel rosteste.
il iubesc pentru ceea ce este, il iubesc pentru tot si stiu ca uneori nu ne ies toate asa cum am vrea, dar suntem constienti de faptul ca impreuna putem trece peste orice.
cam atat as avea eu de spus despre iubire.
si stiu ca nu-i suficient...

FARA AUTOR

am iubit cu adevarat, am plans din iubire, visez, inca astept si incerc sa deslusesc ''un mister''. in umbra mea stau, o iubire ''ucisa'', povesti tradate, dezamagiri, ispite si prezentul. caut cuvintele cu grija pentru ca am fost mereu inteles gresit.
cuvintele simple, repezite, negandite, care au incercat sa-mi povesteasca viata, nu au facut altceva decat sa imi surpe ''castelul'' inimii. sunt constient de acest lucru.
nu vreau sa devin o fire inchisa pentru ca am fost adulmecat de asa zisele ''suflete pereche'', descoperit pas cu pas, folosit, apoi dat la o parte, pe diverse motive.
nu vreau sa ripostez fata de toti si sa ma fac vinovat pentru ''tainuire'', ascunzandu-ma de lume, pentru a nu-i impartasi ce simt. NU SUNT NIMIC ACUM.
poate ca nu voi mai fi acea fire deschisa si sincera, pentru ca judecata gresita a acelor martori care m-au ''acuzat'', aducandu-ma in fata unui verdict, ''vinovat'', m-a condamnat o perioada de timp.
acum inchis in ''turla castelului'', aproape de cer, iubesc in taina.
ma intreb de cate ori am iubit cu adevarat ? de fiecare data, dar in alt fel.
uneori nu am avut rabdare sa astept, sa vad daca ''merita'', desi constient ca pot alege, astfel incat sa simt dragostea la o alta intensitate, insotita de clipe pe care sa nu le uit niciodata.
am acceptat ''disperat'' chiar si ''putinul'', alte cai de mijloc ''compromisuri''. am ajuns acum prin ''a fi'' ceea ce ''am iubit''.
poate ma voi mai schimba, poate voi deveni mai puternic, mai ''bogat'' spiritual si voi trimite ''sageti'' pana voi goli tolba,pana cand o sageata, undeva departe, va lasa urme adanci , stiindu-se ca este ''a mea''(personalitate definita)
am trait ''ritualul'' dezamagirii in ''dragoste''. acum il privesc ca pe o lectie ce ma pregateste. vreau sa deslusesc ''misterul'', dar nu mai vreau ca inainte: revoltat, obosit in a pastra vie o speranta luptand cu ''fantome'' si ''zmei'', plangand de ''frica'', fiind compatimit...nu! voi astepta si voi imblanzi cu un ''zambet'' aceasta ''uratenie'' ce nu merita sa fie aproape de, inainte sau dupa, sentimentul..DRAGOSTE. nu este nici prea tarziu, nici prea devreme.
cea pe care ''o voi cauta'', care ma va avea de partea ei, va fi ''o vrajitoare'' inzestrata cu puterea de a fi deasupra indoielilor, a temerilor fara argumente si a ego-ismului exagerat. nu pun nicidecum in balanta ''dorinta cu celelalte zane'' din viata mea de pan-acum.
fiecare au fost supuse acelorasi ''pacate'' ale mele, dar fiecare pana-n limitele pe care le-au acceptat, suportat, coborand in ochii lor si a celorlalti pe ''motiv ca ..ma iubesc''.
nu le ''injosesc'', nu vreau sa le ''doara'', sa le ''murdaresc'',pentru ca nu-am de castigat nimic bun la final si mai mult m-as renega pe mine. atat. m-au ''lasat'', le-am ''lasat'', pentru a afla cine suntem. undeva, cred ca e loc de mai mult si de mai bine.
toate ''iubirile vechi'', sunt doar amintiri, asa cum au fost, iar Dumnezeu a gasit cate un ''loc frumos'' pentru fiecare in sufletul meu, in lumina. lumina unei ''iubiri'' plasmuite din rugaciune, rugaciune pentru ''ele'', acum si pentru ''ea''. pana la urma respectul de sine, va fi premiza unei iubiri care sa o ''merit'', care sa ma ''merite''.
nu am regrete. am facut ce am simtit eu, cand a depins doar de mine. unde am gresit, a fost din lipsa experientei, din nestiinta si doar pentru a incerca ''o carare'' pe care nu trebuie sa mai ''merg'' niciodata.
regret doar ceea ce viata mi-a luat fara sa-mi mai dea dreptul de a schimba ceva. nu sinceritatea mi-a lipsit, ci timpul pentru a o demonstra.
sunt dispus sa renunt la multe pentru ''ceva'' ce ma va face sa ma simt implinit, dar doar daca suntem ''doi'', PENTRU IUBIRE...
dragostea va muri in momentul in care voi privi soarele diminetii, voi contempla luna noptii, fara sa mai intreb: UNDE E ''EA''?

marturiile unui fost francmason

Albert Vigneau a fost maestru în Marea Lojă a Franţei, fondator şi membru al mai multor loji franceze. În 1934 a părăsit masoneria şi a scris o carte intitulată „Loja masonică – revelaţiile unui fost francmason” în care dezvăluie rolul pe care această sectă satanică l-a jucat în timpul celei de-a treia Republici franceze.
Contextul socio-politic al vremii este unul extrem de tulbure. Anul 1934 a însemnat pentru Franţa „Afacerea Stavinsky” şi cele mai ample şi violente mişcări de stradă din Europa interbelică. Două milioane de francezi au luat atunci cu asalt sediile Camerei Deputaţilor şi ale unor loji masonice. Un adevărat război civil care a culminat cu căderea guvernului. Evenimentele s-au precipitat odată cu moartea în condiţii suspecte a lui Alexander Stavisky. Acesta fusese anchetat de mai multe ori pentru fraudă, însă de fiecare dată cercetările fuseseră stopate datorită protecţiei de care se bucura din partea unor oameni politici şi înalţi demnitari din guvernul francez. Odată cu arestarea lui Gustave Tissier, directorul unei bănci populare, s-a descoperit că acesta pusese în circulaţie bancnote false în valoare de 235 de milioane de franci la comanda lui Stavisky. Ancheta declanşată cu această ocazie a dus la descoperirea unei ample reţele infracţionale din care făceau parte poliţişti, oameni de presă şi din justiţie, politicieni şi membrii ai guvernului, care erau totodată şi francmasoni. În condiţiile în care multe persoane sus-puse aveau interesul ca Stavisky să tacă şi să nu le dezvăluie complicitatea, acesta este găsit mort într-o vilă din Chamonix. Ziarele scriu: „Stavisky s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ de la 3 metri. Se pare că avea braţul cam lung!”
În urma acestor descoperiri, se declanşează pe 6 februarie 1934 ample mişcări de stradă. Milioane de francezi iau cu asalt clădirea Camerei Deputaţilor şi sediul masonic din strada Cadet. Autorităţile intervin în forţă pentru a înăbuşi manifestaţiile, bilanţul este de 17 morţi şi peste 2000 de răniţi. Masoneria este profund discreditată şi ruptă în două. O parte din membri vrea să se dezică de „fraţii” implicaţi în afacerea Stavisky, cerând o asanare morală şi foarte necesară a masoneriei. O altă parte se declară partizanii lui Stavisky. Se organizează un Convent extraordinar al Marii Loji Naţionale a Franţei care are ca rezultat excluderea a 637 de membrii şi 705 demisii. Cei excluşi sunt însă exact cei care au demascat corupţia din masonerie şi s-au ridicat împotriva lui Stavisky. Printre ei se află Albert Vigneau şi Amédée Dunet, fost secretar al Marii Loji Naţionale a Franţei. Acesta din urmă publică un articol intitulat: „Cum s-a amestecat mafia masonică în scandalul Stavisky”. Rolul jucat de masonerie în această afacere este cert, din moment ce toţi oamenii politici implicaţi sunt masoni, şi însuşi Stavisky era finanţatorul mai multor loji şi al campaniilor electorale ale unor partide, după cum dezvăluie Albert Vigneau în cartea sa.
Masonii sunt minţiţi încă de la început
„Am fost dezamăgit chiar din primul an de când am intrat în masonerie, scrie el. Mi-am dat repede seama că acela care dorea să intre în această societate era minţit încă de la început, ea fiindu-i prezentată drept ceea ce nu este, adică o societate de oameni liberi, cu bune moravuri şi o judecată sănătoasă, care caută să cunoască adevărul în toate domeniile: moral, filozofic, ştiinţific, economic. Minciuni! Eu, care sunt mason cu ştate vechi, fondator de loji, o spun clar şi răspicat: toate acestea sunt minciuni. Atelierele masonice nu sunt locuri în care se dă o iniţiere filozofică, unde „facem oameni demni de a se numi oameni, cetăţeni conştienţi şi luminaţi”, aşa cum se pretinde în publicaţiile lor de propagandă. Nu. În Atelierele masonice principalele ocupaţii sunt intrigile politice, anticlericalismul şi laicitatea în sensul peiorativ al acestui cuvânt. Este ceea ce masonii numesc „a lupta cu erorile, cu ficţiunile”. Pentru majoritatea francmasonilor însă patria este o eroare, Dumnezeu este o ficţiune. Am sperat multă vreme să pot reforma acest mediu corupt. Am luptat fără să mă descurajez împotriva relei voinţei care mă înconjura, dar nu am reuşit să ies victorios. Nu am reuşit decât să îmi fac numeroşi duşmani şi poate doar unul sau doi prieteni.
I-am avertizat pe fraţi că îi voi demasca pe cei implicaţi în afacerea Stavisky. Au început atunci să curgă împotriva mea plângeri peste plângeri la Consiliul federal al Marii Loji a Franţei. Vroiau să mă pună pe mine sub acuzaţie. Iar la puţină vreme s-a organizat o întrunire extraordinară în cadrul căreia s-a decis excluderea mai multor masoni, adevăraţi patrioţi, prin violarea tuturor tradiţiilor şi regulamentelor masonice. Printre aceştia mă aflam şi eu. Astfel, loja a dovedit că pentru patrioţi are alte regulamente decât pentru masonii părtaşi la afacerea Stavisky. ”
Intrigi politice şi anti-spirituale sub paravanul sinistrelor jurăminte masonice
În cartea sa, Albert Vigneau povesteşte în detaliu cum a fost iniţiat în masonerie, redă sinistrele jurăminte pe care le-a depus şi apoi cum şi-a dat seama că a fost minţit, fiindu-i speculate cele mai frumoase idealuri.
„Jur şi promit în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a acestei respectabile adunări de masoni, în mod solemn şi sincer, să nu revelez niciodată nici unul din misterele francmasoneriei care îmi vor fi încredinţate, decât unui mason legitim sau într-o lojă regular constituită. Dacă nu voi repecta acest jurământ, pedeapsa va fi să mi se taie gâtul, să mi se smulgă limba şi să fiu îngropat în nisipul mării, pentru ca fluxul şi refluxul să mă ducă într-o uitare eternă...”
„După ce am fost acceptat în masonerie, continuă el, eram un participant asiduu. „Ornam” de 2-3 ori pe lună coloanele lojei de care aparţineam şi făceam numeroase vizite şi în alte ateliere. Trebuia doar să merit „mărirea de salariu” pe care o primisem în urma intrării în masonerie. Ceea ce mă uimea cel mai tare era faptul că, pentru o societate care se vroia iniţiatică se punea foarte puţin problema iniţierii, în timp ce timpul era petrecut în intense discuţii privind probleme sociale, antireligioase şi politice, cu toate că articolul 23 din Constituţia Marii Loji era clar: „este interzis în mod expres să se provoace sau să se înceapă în lojă discuţii politice şi religioase.” Eram mason, acest gând mă îmbăta precum vinul. Am atins gradul 3 şi mi s-a spus că aparţineam unei „omeniri superioare”. Începeam astfel să înţeleg ceea ce acum mă scandalizează. La opt luni după intrarea în masonerie am fost primit calfă, am îndeplinit „cinci călătorii” în cadrul cărora mi s-au dat toate „uneltele” necesare acestui nivel şi am putut să contemplu „Steaua sclipitoare” pe care oricum o mai contemplasem la fiecare întâlnire de vreme ce ea strălucea tot timpul, fiind un bec electric aprins în templu. Şi aşa am ajuns la vârsta de cinci ani. După încă 14 luni am fost admis ca Maestru, am cunoscut „salcâmul” şi mi s-a spus că am şapte ani şi ceva. Prima oară când m-am îmbrăcat cu însemnele de Maestru am avut impresia că într-adevăr sunt altfel decât omenirea „profană” (termen cu care masonii îi numesc la propriu pe cei din afara masoneriei n.n.). Făceam parte dinte ei, iniţiaţii, cei care primiseră lumina, care cunoaşteau secretele naturii şi Cosmosului (sic). Noi, iniţiaţii, ştiam că suntem independenţi de Creator a cărui operă imperfectă trebuia să o desăvârşim, cădea în sarcina noastră să construim Templul Umanităţii, nu mai aveam nevoie pentru aceasta de Dumenzeu, fie el şi Marele Arhitect al Universului. De altfel loja din care făceam parte se debarasase de acest personaj demodat şi îl mutase de tot în magazia unde se ţineau tot felul de lucruri inutile. ”
„Venerabilul nostru de la acea vreme era fratele François Martin, chiar cel care mă sfătuise şi mă protejase la intrarea mea în masonerie. Simţeam faţă de el o admiraţie profundă, iar el mă numea cu emoţie „fiul meu”. Dar şi această iluzie se sfârşi repede. Împotriva lui se formase un grup în lojă. De ce? Motivele nespuse: gelozie, ambiţie, invidie... Motivele de faţadă: fratele Martin îl vizitase pe Gaston Vidal, subsecretar de stat pe vremea Blocului Naţional. I s-au făcut o sumedenie de reproşuri pentru această vizită. Şi evident cei mai indignaţi erau chiar cei doi fraţi care râvneau cel mai mult la sceptrul lojei, adică fratele Lagorgette şi fratele Voogt. Lagorgette, politician barbar, adusese cu el în lojă spiritul arivist şi deviza: să parvii, să parvii, să parvii.... Spera să obţină şi în masonerie, ca şi în societate un post de comandă şi pentru aceasta utiliza orice mijloace. Într-o seară, în timpul unei „ţinute” furtunoase (termen masonic utilizat pentru a desemna întâlnirile n.n.) Martin vorbea despre doi fraţi care îl vizitaseră pe Gaston Vidal pentru a intra cu ajutorul acestuia în graţiile unui personaj important şi a-i cere acestuia protecţie, decoraţii, etc. Strigăte indignate, urlete furioase din partea celor doi fraţi menţionaţi, un limbaj total lipsit de respect faţă de Venerabilul lojii care era înjurat. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina acest tablou – o lojă în ţinută solemnă care îşi insultă venerabilul cu un limbaj de mahala. „Sunteţi un hoţ! ” striga unul dintre ei. „Fiind membru al Comisiei de Control al Asociaţiei Republicane a foştilor luptători l-aţi ajutat pe trezorier să fugă cu banii asociaţiei. Sunteţi un hoţ! ” Ieşeau astfel la iveală tot felul de lucruri. Oh, frate Martin, dumneavoastră care într-un mod atât de curajos aţi luat în public apărarea masoneriei atunci când ne-am întâlnit prima dată. Dumneavoastră care mi-aţi vorbit cu atâta pasiune de cele mai înalte virtuţi masonice....Toleranţă! Fraternitate! Cinste! Nu! Mai degrabă ambiţie! Rea credinţă! Minciună. După această seară memorabilă, mi-am pierdut o jumătate din iluziile legate de masonerie! ”
Masoneria dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi
„Dacă ar trebui să vă povestesc toate scandalurile şi intrigile din lojă, ar rezulta un volum întreg şi foarte gros. În loja Jean Jaures ţinutele aveau ca subiecte socialismul, comunismul, anarhia, antireligia. În loja „Les amis du progrès” fratele Lebey a declarat în timpul unei ţinute: „creştinismul este responsabil de toate nenorocirile omenirii”. O bună parte din şedinţe, şi ţin să subliniez aceasta, erau consacrate multiplelor intrigi ale masoneriei,” scrie Albert Vigneau.
„În cartea sa satirică Diavolul încălţat, Le Sage povesteşte că diavolul a ridicat într-o noapte acoperişurile caselor din Madrid, descoperind astfel secretele intime ale fiecărei locuinţe. De s-ar putea face la fel şi cu lojile! Să ridicăm şi noi acoperişul templului şi să aruncăm un ochi în Atelierele acestei masonerii albastre, atât de active şi nefaste. Masoneria este antireligioasă, antipatriotică şi se ocupă în mod ilegal de politică. O afirm cu tărie. Marele Orient respinge fără îndoială ce se spune împotriva lui. A publicat chiar o broşură cu titlul: „Documentele timpului prezent!”, care sunt în realitate documentele timpului trecut. O cărţulie drăguţă, plină de poze care incită curiozitatea şi sunt instructive, al căror text este în mod savant, redactat de Andre Lebey, om de litere şi fabricant de pipe. Dar de ce se adăposteşte Marele Orient Francez în spatele masoneriei engleze? Căci trebuie să ştiţi că masonii englezi nu se amestecă niciodată cu cei francezi, iar aceasta fratele Lebey a uitat să o precizeze. În această broşură sunt publicate fotografii cu monarhii Marii Britanii ca şi cum ei ar face parte din Marele Orient francez. ”
„Marea Lojă şi Marele Orient sunt corupte în mod iremediabil, ele l-au izgonit pe Dumnezeu din templele lor, sunt precum o maşină care separându-se de motorul ei pretinde acum că poate merge singură.
Visam la o masonerie creştină şi filozofică. Nu ştiam însă care este puterea Marii Loji a Franţei şi cât de bogată este ea în crearea de iluzii, speram să îmi pot realiza acest vis frumos. Aşa că am fondat Loja Eleusis. Mi-am împărtăşit proiectele câtorva masoni cu care mă înţelegeam şi care erau la fel de dezamăgiţi de masonerie ca şi mine. Mi-am dat apoi repede seama că pentru o mare parte dintre ei, ceea ce îi determinase să facă acest pas erau mai cu seamă ambiţiile şi ranchiunile lor exagerate. Doar trei sau patru dintre ei mi-au dovedit o adevărată prietenie. Aşadar, toţi aceştia au fondat alături de mine „respectabila lojă Eleusis” faţă de care au arătat apoi o totală lipsă de respect. Aceşti oameni nu erau răi, unii aveau calităţi, însă atmosfera lojilor riscă să îi corupă chiar şi pe cei mai buni. De ce? Pentru că ea dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi. În masonerie, umilinţa este înlocuită de mândrie şi orgoliu, caritatea este înlocuită de urmărirea intereselor de grup, iar în locul sentimentelor religioase, aceasta dezvoltă raţionalismul. Nu există respect pentru celelalte fiinţe umane, şi cu atât mai puţin respect faţă de femei – masonii nu au deloc aşa ceva. Adulterul este ceva curent în lumea lor, ar trebui numai să îi auziţi cum vorbesc despre femei...
Am ales numele de Eleusis în amintirea misterelor antice, însă am uitat că Misterele Greciei antice duceau la divin, pe când cele din strada Puteaux unde se afla loja noastră, operau în sens contrar. Cu mari eforturi loja mea a fost recunoscută şi instalată oficial, însă din acel moment a fost în mod fatal pierdută. Opera pe care mi-o dorisem să fie una bună s-a dovedit a fi total contrariul, ceva nefast. Am făcut rău, dorind să fac bine.”
„Masonii pângăresc tot ceea ce ating şi cum sunt nişte teribili „ating tot”, vai de ţara în care puterea lor creşte. Masonii lucrează în societatea noastră precum termitele. Elemente de dezintegrare, aceşti aşa-zişi constructori sunt în realitate distrugători, ei omoară suflete. ”
Asasinatele în scop politic sunt perfect justificate pentru masoni
„Să facem acum o scurtă întoarcere în timp, pe vremea preşedintelui Etienne Alexandre Millerand (n.n. preşedinte al Republicii Franceze între 1921-1924), care a demisionat din funcţie. Într-o seară eram într-una din lojile Marelui Orient şi îl ascultam pe unul din membrii Consiliului Ordinului. Referindu-se la demisia preşedintelui, el a făcut atunci o declaraţie de un mare cinism: „Masoneria poate să se mândrească cu faptul că a reuşit o faptă de arme.”
Acest membru al Consiliului Ordinului ne-a povestit apoi un mare secret: Millerand a fost determinat să plece prin intermediul unor fraţi masoni de la Sureté (n.n. Siguranţa franceză) şi al unui medic mason care avea uşile deschise la palatul Elysee. Acesta a avut o întrevedere între patru ochi cu Millerand în cadrul căruia i-a dat de înţeles că, dacă nu pleacă de bună voie, atunci i s-ar putea petrece vreo nenorocire...”
„Referitor la acest aspect, continuă Albert Vigneau, îmi aduc aminte că mă aflam, cu vreo 15 ani în urmă, în loja Jean Jaures, care avea în acea seară pe lista de discuţii tema: „Trebuie să aprobăm sau să dezaprobăm asasinatele politice?” La această întrebare fratele Fabius de Champville, grad 33, membru al Consiliului federal, figură marcantă a Partidului Radical socalist, a luat cuvântul pentru a emite o opinie care, dat fiind statutul lui, este aceea a unui mason model şi este reprezentativă pentru masonerie:
„Din punct de vedere religios şi filozofic nu putem admite crima politică. Dar când este vorba de a apăra regimul republican consider că totul este permis. N-aş ezita să folosesc în unele cazuri o otravă care nu lasă urme, spre exemplu. Într-un caz de acest gen ne putem folosi şi de hipnoză. Vom dirija un braţ criminal către cel pe care vrem să îl lovim. Fraţilor, poate vă îndoiţi de teoriile mele, dar ştiţi desigur că eu sunt şi preşedintele Societăţii Magnetice Franceze. De la distanţă, putem acum să ne facem stăpâni pe o conştiinţă sau pe o voinţă pentru a le pune astfel în slujba răzbunării noastre.”
Mişcările anti-masonice nu sunt atât de ineficiente pe cât vor masonii să credem
„La ce bun să combaţi francmasoneria din moment ce nu o poţi stopa, se vor întreba cei mai pesimişti. Francmasoneria este precum hidra cu 100 de capete; ştim că e imposibil să omori acest animal diabolic. Aceste raţionamente ale pesimiştilor sunt absurde pentru cei care i-au auzit pe masoni cum discută despre aceste lucruri în lojă. Anumite articole sau reviste izolate nu îi impresionează prea mult. Dar nu este la fel cu cele care atrag un număr mare de oameni, cum este cazul „Cuvântului liber” (publicaţie a vremii n.n.).
Există şi masoni vechi care având curaj au îndrăznit să demaşte Marea Mincinoasă şi au revelat aspecte secrete precum comploturile masonice împotriva statului şi a bisericii. Aceşti masoni au avut curajul să acţioneze aşa după ani de zile în care au fost înşelaţi.
Spre exemplu, Amedé Dunet a făcut revelaţii de cel mai mare interes care au fost publicate de ziarul „Le Jour” din 7 şi 14 mai 1934 cu privire la mafia masonică şi jocurile fraţilor în privinţa sistemului asigurărilor sociale.
Articolul din 7 mai începe aşa: „De fiecare dată când izbucneşte un scandal la conducerea ţării, puteţi paria că masonii sunt eroii principali ai poveştii respective. Acest lucru îl spuneam şi pe vremea când făceam parte din masonerie. Eram ascultat cu politeţe, informaţiile mele erau notate şi apoi se spunea pe la colţuri: „Dunet ăsta e un pesimist.” Şi Dunet, pesimistul, care vorbeşte acum despre lucruri pe care le cunoaşte foarte bine, continuă: este foarte uşor de demonstrat că afacerile Route (trafic de decoraţii), American Foreign Oil, Gazette de France, Oustric etc. îşi au sursa în masonerie. L-am urmărit foarte atent pe Stavisky şi banda sa, dar „pesimismul” meu a fost întrecut de realitate.”
Cele trei scopuri secrete ale masoneriei: distrugerea creştinismului, crearea statului planetar, pervertirea familiei prin "emanciparea" femeilor şi copiilor
„În şedinţa din 11 octombrie 1934, în cadrul căreia am fost huiduit de fraţii prezenţi, scrie Albert Vigneau, pentru că am îndrăznit să vorbesc despre ateismul şi materialismul din masonerie, fratele Offner a luat cuvântul şi a spus: „Nu fac parte din Consiliul Ordinului, dar vreau să le vorbesc fraţilor. Noi masonii suntem superiori oricărei religii şi suntem toleranţi, cu excepţia Bisericii Catolice, căreia îi declarăm un război pe viaţă şi pe moarte. Noi nu suntem însă pentru violenţa imediată. Trebuie să lucrăm în secret. Dacă nu ar exista secretul, imediat ce se va afla ceva despre proiectele noastre, toată munca ne va fi năruită. Ascunzându-ne, vom putea lucra nestingheriţi şi deodată totul va exploda precum o bombă, dar atunci va fi prea târziu pentru duşmanii noştri. Din păcate, unele din lucrurile pe care ei le-au aflat despre noi sunt prea exacte şi prea bine documentate. ”
Tot Albert Vigneau publică o scrisoare, redactată pe o hârtie ce poartă antetul Camerei Deputaţilor, scrisă de parlamentarul şi masonul Rucart: „Am putut deja constata că avem multe idei comune şi mă bucur că îmi confirmaţi acest lucru. Am considerat mai ales că mandatul de parlamentar este un instrument suplimentar pentru a lucra la Marea Operă.” Ce este Marea Operă a masonilor, aflăm în continuare.
„Am fost convocat de marele maestru în persoană, fratele Jacques Marechal care m-a întrebat: „Dumneavoastră aţi scris acea scrisoare domnului Chastanet, spunându-i că doriţi să ţineţi în lojă conferinţe cu privire la comunităţile religioase din Franţa?
– Da, frate, eu sunt acela.
– Din punct de vedere al logicii pure, aveţi fără îndoială dreptate. Din punct de vedere masonic însă, nu. Domnule Vigneau, nu cunoaşteţi marile secrete ale francmasoneriei. Nu uitaţi că vă vorbeşte un grad 33, membru al Supremului Consiliu. Mai este necesar să vă spun că printre scopurile secrete ale francmasoneriei se află decreştinizarea Franţei?
Supriza mea s-a transformat în stupoare, căci domnul Marechal avea reputaţia unui om tolerant, care respectă tradiţia. Iar ceea ce spunea acum era exact pe dos faţă de ce i se povestea candidatului la intrarea în masonerie.
Atunci Marele Maestru mi-a reamintit care sunt scopurile masoneriei:• Să răzbune moartea templierilor (n.n. Ordinul Templierilor a fost desfiinţat în mod brutal de Biserică în secolul XIV, iar Marele Maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe 18 martie 1314. Din acest motiv ziua de 18 martie are o semnificaţie deosebită pentru masonerie, iar Biserica este considerată răspunzătoare pentru moartea templierilor). Cu această misiune sunt însărcinaţi masonii de grad 30, cavaler Kadosh.
• Să distrugă frontierele pentru a stabili statul universal, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 32, Sublim Prinţ al Secretului Regal (n.n. acest stat universal planetar este acelaşi lucru cu „Noua Ordine Mondială” către care ţinteşte fenomenul actual de globalizare).
• Să suprime familia tradiţională prin emanciparea femeilor şi copiilor după morala laică, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 33, Suveran Mare Inspector General.
Stupoarea mea era fără margini, iată deci care erau principiile reale ale masoneriei. […] Din acel moment am rupt orice legătură cu această societate criminală care a recurs la toate mijloacele posibile pentru distrugerea creştinismului în lume şi a sentimentului naţional în Franţa. Consider că este de datoria mea, cunoscând aceste lucruri, să le demasc, să denunţ acţiunile sale periculoase şi perfide, dorindu-mi în cel mai sincer mod ca fiinţele care s-au rătăcit în acest mediu masonic să îşi dea seama cât mai repede de aceasta şi să îl părăsească.”

propaganda due (P2)

Înfiinţarea

Propaganda Due a fost fondată – sau “consacrată”, în jargonul care se vehiculează în cercurile masonice – în 1895. Se cunoaşte faptul că mulţi politicieni puternici ai Italiei au făcut parte din P2, inclusiv diverşi membri ai guvernului, iar din anii ’50 loja a fost infiltrată de mafie.

Se presupune că la mijlocul anului 1960 loja avea un număr foarte redus de membri – doar 14, conform unor surse – dar după ce Licio Gelli a preluat conducerea lojei, la sfârşitul anului 1960 şi începutul anului 1970, el a extins rapid numărul membrilor, aceştia ajungând să numere peste 1000, din care majoritatea făceau parte din elita Italiei.

Licio Gelli, marele maestru al lojei P2

Generalul Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient din Italia, i-a încredinţat lui Licio Gelli sarcina de a strânge într-o unică organizaţie elita politică şi economică din Italia.

Licio Gelli, fost susţinător şi înalt demnitar al regimului Musollini, emigrase la sfârşitul războiului în Argentina după ce reuşise să delapideze, printr-un hold-up organizat de serviciile secrete ale Republicii de la Salo (Republica Socialistă instaurată de Mussolini în Italia), Banca Naţională a Iugoslaviei. 60 de tone lingouri de aur şi 20 de tone monede antice din aur au fost încărcate în 53 de camioane, cuprinzând 1300 cutii de tezaur expediate apoi prin Cattaro, un mic port muntenegrean la Adriatică.

Devenit prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron, Gelli a fost recrutat de KGB în Argentina, prin şantaj, în schimbul ascunderii trecutului său fascist. Revenit în Italia (1955), Gelli face avere în domeniul textilelor şi stabileşte relaţii înalte în Italia, unde politicieni, editori, bancheri, înalte feţe bisericeşti îi vor deveni colaboratori apropiaţi.

Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea "arhivei SIFAR”, adică a celor 157.000 de dosare compromiţătoare privind lumea politică, financiară şi militară a Italiei. Dosarele alcătuite de poliţia secretă (SIFAR) ar fi trebuit să fie distruse, potrivit unei decizii a Parlamentului italian. Prin generalul DeLorenzo, apoi prin generalul Alvena (şeful serviciilor secrete militare), copiile dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli şi, prin el, a KGB-ului, permiţându-i lui Gelli să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de aproximativ 15 ani.

Prin preluarea şi extinderea lojii Propaganda Due, Gelli a urmărit câteva ţeluri globale şi anume dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO; penetrarea de către KGB a structurilor francmasonice clasice, în scop de manipulare politică; orchestrarea acţiunilor teroriste internaţionale, fiind considerată astăzi drept cea mai spectaculoasă acţiune subversivă din întreg secolul XX, iniţiată de KGB. Deoarece Gelli era şi agent CIA, putem presupune la fel de bine că această lojă a servit interesele CIA în Europa.

Declinul

Conexiunile mafiote evidente şi dezvălurile scandaloase privind afacerile în care erau implicaţi membri ai lojei P2 au făcut ca aceasta să fie oficial desfiinţată, chiar prin acţiunea „fraţilor” masoni din alte loji (în special Loja Marelui Orient al Italiei), deoarece dezvăluirile despre P2 erau incompatibile cu imaginea de organizaţie filantropică pe care francmasoneria se străduie din greu să şi-o construiască. Mai întâi, în 1976, autorităţile masonice declară închisă loja P2 şi oficial în expulsează pe Gelli din masonerie. Totuşi, se ştie că loja a continuat să funcţioneze ca şi până atunci, avându-l pe Gelli la conducere ca Mare Maestru, până în 1981. După ce a fost ales preşedinte al Organizaţiei internaţionale a lojilor masonice, Licio Gelli a făcut în public afirmaţia că «masoneria din Italia este ca o marionetă în mâinile lui». Pentru a sancţiona această sfidare, un tribunal masonic l-a judecat şi a hotărât în 1981 să-l excludă din masonerie şi să închidă Loja Propaganda Due, care teoretic nu mai exista.

Un mesaj foarte clar privind sursa căderii sale i-a fost trimis lui Gelli în momentul în care Poliţia a făcut descinderi în reşedinţa sa exact pe 18 martie, o dată cu semnificaţie aparte pentru masoni. Cum Licio Gelli se simţea perfect protejat, ştiind că se bucura de susţinere masonică, s-au găsit în locuinţa sa multe documente compromiţătoare.

În urma percheziţiei realizate în 1981 la reşedinţa lui Gelli, s-au găsit registrele lojii, care enumerau peste 900 de membri. S-a putut afla atunci că 30 de generali, 38 de parlamentari, 4 miniştri, 19 judecători şi 58 de profesori universitari, precum şi diverşi editori de presă, directori de televiziune, oameni de afaceri, bancheri, foşti prim miniştri erau membri ai lojii Propaganda Due. Nu toţi erau italieni. Printre aceştia se numărau, de exemplu, fostul şef al Securităţii Române şi Secretarul de Stat al lui Nicolae Ceauşescu, care au confirmat implicarea lui Nicolae Ceauşescu în masonerie şi, mai exact, în Propaganda Due.

Ancheta scoate la iveală dezvăluri şocante
Conexiunile externe, puse în evidenţă după descoperirea registrelor lojii de către poliţie, scot în relief legături dintre cele mai înalte ale lui P2, atât în Occident cât şi în ţările comuniste.

Printre membrii externi ai lui P2 s-au numărat: Juan Peron, preşedintele Argentinei şi Lopez Rega, mâna dreaptă a Isabelei Peron (soţia lui Juan Peron şi totodată “modelul” care a inspirat-o politic pe Elena Ceauşescu), cât şi un mare număr de conducători din Brazilia, Uruguay, Bolivia şi Paraguay. Diverşi politicieni francezi, printre care Charles Pasqua, ministru francez ce a fost implicat în mai multe scandaluri în special privind traficul de arme, au fost prieteni intimi ai lui Gelli.

Un alt document ce a fost găsit în urma percheziţiei a fost “Piano di Rinascita Democratica” (Planul Renaşterii Democratice) ce dezvăluia intenţiile lojei şi scopul lui Gelli de a forma o nouă elită politică şi economică pentru a îndrepta Italia spre o nouă formă de democraţie, chiar şi mai autoritară. Dezvăluirea acestor lucruri a generat un imens scandal - nu numai în Italia, ci în întreaga lume democratică. În urma percheziţiilor ce au scos la iveală multe informaţii despre membrii şi planurile lojei, s-a constituit o comisie parlamentară specială, condusă de Tina Anselmi (din Partidul Democrat Creştin) care a investigat activitatea acesteia. Concluzia a fost că P2 este o organizaţie secretă internaţională implicată în afaceri dubioase şi ilegale. O mare parte din legăturile descoperite ale P2 cu Argentina (Gelli a repetat de mai multe ori că este un prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron) şi cu CIA au fost confirmate. S-a declarat însă că nu s-au găsit dovezi clare ale asasinatelor în care a fost implicată loja.

Scandalul Ambrosiano

Una dintre cele mai cunoscute afaceri dubioase asociate cu loja P2 este aşa-numitul “scandal Ambrosiano”: colapsul băncii Ambrosiano (una dintre principalele bănci milaneze, care aparţinea băncii Vaticanului) şi moartea suspectă a preşedintelui acesteia, Roberto Calvi, membru P2 în 1982. Calvi a furat din propria bancă o sumă estimată la un miliard trei sute de milioane de dolari, şi se crede că aceşti bani au fost daţi lojei P2.

Când a fost găsit spânzurat de podul Blackfriars din Londra, Calvi era legat cu mâinile la spate şi avea în buzunare cărămizi cântărind peste 6 kg. Şi totuşi autorităţile londoneze au declarat în mod bizar că acesta s-a sinucis! Corpul lui a fost găsit în interiorul pieţei Square Mile din Londra, sub un pod, aproape de fosta mănăstire Black Friars - toate acestea constituind simboluri masonice, ceea ce a dus la concluzia că Roberto Calvi a fost supus unei execuţii rituale masonice. În 1998, corpul lui a fost exhumat la insistenţele familei. Testele de laborator au demonstrat că el nu s-a sinucis, ci a fost asasinat.

Asasinarea lui Aldo Moro

Asasinarea primului ministru italian Aldo Moro (1978) iese din tipar prin faptul că a fost răpit şi ţinut ostatec timp de 55 de zile înainte de a fi omorât. Aldo Moro, liderul italian al Partidului Creştin Democrat a fost la putere timp de mai mult de şase ani. Moro a fost apreciat ca intelectual şi ca un iscusit mediator care ar fi fost dispus să facă un compromis cu puternicul Partid Comunist Italian. În mod „ironic”, el a fost răpit şi ucis de către teroriştii grupării Brigăzile Roşii, o grupare radicală ce s-a format la Milano şi Torino, numărând nu mai mult de 50 de oameni, majoritatea fiind muncitori şi studenţi.

Viaţa lui Moro ar fi fost salvată dacă un număr de terorişti ar fi fost eliberaţi, conform cerinţelor teroriştilor. Acesta a fost începutul celor 55 de zile teroare. Moro a scris mai multe scrisori Papei, în care spunea că principalul obiectiv al statului ar trebui să fie salvarea vieţilor omeneşti, cerând guvernului să îndeplinească cerinţele teroriştilor. În ciuda rugăminţilor familiei lui Moro, politicienii au refuzat să trateze cu teroriştii, iar Papa Paul al VI-lea s-a adresat direct teroriştilor cerând eliberarea lui Moro fără nici o condiţie. Pe 9 mai, la 55 de zile de la răpire, Moro a fost omorât în apropierea Romei. Corpul lui a fost găsit în aceeaşi zi în portbagajul unei maşini parcate, în ciuda raidurilor poliţiei, aproape de cartierul general al Partidului Democrat şi al celui Comunist.

Moartea premierului rămâne învăluită de mister, mulţi întrebându-se de ce Brigăzile Roşii l-ar fi omorât pe Moro, un om ce a făcut atât de multe ca să includă Partidul Comunist în coaliţie. O explicaţie mai plauzibilă ar fi orchestrarea răpirii premierului de către loja masonică P2, cu ajutorul CIA-ului, având ca scop precis asasinarea lui.

Asasinarea primului ministru suedez Olof Palme

Cel mai recent asasinat al unei persoane publice suedeze, înaintea premierului Olof Palme, a avut loc în 1792, când a fost ucis regele Gustav al 3-lea. Olof Palme a fost un politician controversat deoarece s-a implicat în multe subiecte „delicate” ale politicii internaţionale. A criticat Statele Unite pentru implicarea în războiul din Vietnam şi URSS-ul pentru invadarea Afganistanului. A luptat împotriva proliferării armelor nucleare şi a condamnat politica apartheid din Africa de Sud.

Asasinarea primului ministru suedez în 1986 a rămas neelucidată, dar a generat mai multe teorii care dau vina pe toată lumea, începând cu militanţii kurzi, până la ofiţerii de poliţie suedezi de mâna stângă. Datorită puternicelor critici pe care le-a făcut Palme privind mai multe situaţii internaţionale, devine dificil de localizat un singur duşman politic. Oricare ar fi ipotezele privind asasinarea premierului suedez Olof Palme, sunt greu de dovedit. Totuşi, un fost agent CIA a declarat pe un post TV că organizaţia (CIA) a plătit P2-ul pentru această crimă. Nicolae Ceauşescu, P2 şi conturile din străinătate

Celebra lojă masonică italiană Propaganda Due a fost principalul motor al promovării imaginii occidentale a lui Ceauşescu, prin intermediul căruia dictatorul român a intrat în contact cu marii conducători ai lumii, incluzând şi mafia. Loja P2, prin filierele sale, l-a acreditat ca mare personalitate politică şi ca mediator în multe chestiuni internaţionale. Marele secret al dictatorului Ceauşescu este de fapt apartenenţa sa secretă la P2 şi implicarea în comploturile de anvergură ale acesteia.

Potrivit istoricului francez Yves Stavrides, autorul lucrării „Francmacons: “La Conquette de l’Est“ (Francmasonii: Cucerirea răsăritului), Nicolae Ceauşescu a fost iniţiat încă din 1966, devenind apoi unul dintre pionii cei mai importanţi ai operaţiunilor lui P2 pe plan internaţional. Apartenenţa lui Nicolae Ceauşescu la P2 este susţinută şi de Pierre Carpit, care, în cartea sa „Il caso Gelli“, apărută la o editură din Bologna, afirma că dictatorul român a fost unul din liderii lojii P2. Ceauşescu urma să fie implicat în mai multe proiecte, iar pentru acest lucru P2 a lucrat intens la conferirea unei imagini externe de lider important, capabil să medieze negocierile dintre marile blocuri militare.
Prima referire la contul secret/personal al lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut pe 25 decembrie 1989 în cadrul simulacrului de proces în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu. Atunci, procurorul şi judecătorul i-au întrebat pe inculpaţi de conturile lor în valoare de 400 de milioane de dolari aflate în Elveţia. Cei doi au negat în permanenţă că ar fi avut vreun cont.
O primă confirmare externă a existenţei conturilor a venit în 1990 din partea lui Licio Gelli, care a declarat presei că românii nu sunt pregătiţi să recupereze conturile lui Ceauşescu. Deşi nu s-a aflat niciodată suma exactă din aceste conturi, ea se estimează a fi cuprinsă între cinci milioane şi cinci miliarde de dolari.

Sucesorul lui Gelli pe poziţia de Mare Maestru al Lojii P2 a declarat referitor la dedesubturile "procesului Ceauşescu", imediat după execuţia de la Târgovişte: "Nu cred că poporul român şi-a răsturnat conducătorul. Cred că a fost o lovitură de stat, deoarece românii nu erau suficient de pregătiţi. Chiar judecătorii care l-au condamnat pe Ceauşescu la moarte nu erau pregatiţi. Ei n-au fost în stare să-i pună în faţă PROBELE NECESARE, pe care nu pot să vi le dezvălui, este secret.”
Moartea soţilor Ceauşescu a fost şi ea o execuţie masonică tipică, atribuită faptului că nu au respectat instrucţiunile masonice, mai ales prin achitarea integrală a datoriilor externe ale României.

„Afacerile” în care a fost implicată loja masonică italiană P2

- Finanţarea revenirii lui Peron la putere în Argentina, pe banii lui Ceauşescu şi ai serviciilor secrete române, revenire cu anumite ţeluri geopolitice.

- Afacerea MORO (Brigăzile Roşii erau conduse de Giovanni Semzani, care anterior fazei de "terorism roşu", fusese un criminalist care lucrase ani de zile în această calitate pentru Ministerul Justiţiei Italiene).

- „Pista bulgară” (atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, care-l implică pe turcul Mehmet Ali Acca şi doi ofiţeri din serviciul secret bulgar). Potrivit însă lui Alexandre de Morenche, fost şef al serviciilor secrete franceze, acesta fusese înştiinţat de Ceauşescu cu 6 luni înainte de pregătirea atentatului, care avertizase Vaticanul şi serviciul secret italian, dar informaţia fusese ignorată.

- Crahul Băncii Ambrosiano (1,3 miliarde dolari) din care 41 milioane de dolari vărsaţi de fapt în contul lui Bettino Craxi şi PSI, în vederea alegerilor.

- Traficul de arme sovietice sustrase de Oliver Morth în Polonia şi expediate apoi prin Stettin în Nicaragua.

- Sustragerea de către Pentagon a unor arme sofisticate sovietice, operaţiune în care au fost implicaţi atât fraţii Ceauşescu, cât şi generalul Jaruzelski, fapt pentru care ultimului i s-au redus datoriile externe şi nu i s-a mai făcut proces pentru instaurarea legii marţiale în Polonia.

- Promovarea lui Gorbaciov la conducerea URSS. P2 i-a construit lui Gorbaciov o luxoasă vilă în Italia, asigurându-i, în detrimentul lui Ceauşescu, din 1985, o presă fantastică de vest, exact aşa cum procedase cu liderul român cu 20 de ani mai devreme.

- Cazul Nixon. Preşedintele american a fost, la sfatul lui Gelli, unul dintre susţinătorii lui Ceauşescu, introducând cu H. Kissinger linia politică a aşa-zisei "diferenţieri" în raporturile cu ţările comuniste. De altfel, vizita lui Nixon la Bucureşti, din 1969, este "opera" lui Gelli, ajutat de Frank Gigliotti, important şef al CIA şi membru în P2, artizanul celor câteva comploturi contra lui Kennedy, între 1960-1963, nume esenţial în dezlegarea afacerii Oswald şi a conexiunii CIA - Gelli - KGB, de aceea evitat cu regularitate în anchete şi rapoarte.

- Cazul dizidentului M. Botez, membru din 1966 al P2, iniţierea fiindu-i făcută la Hotelul Excelsior din Roma, alături de câţiva români (Botez a decedat subit după o cină la Restaurantul "La Premiera" din Bucureşti, la puţin timp după apariţia în presă a ştirii că ar putea candida la preşedenţia României).

- P2 a fost implicată în delapidarea fondurilor Vaticanului, prin intermediul Arhiepiscopului Marcinkus. Acesta nu a putut părăsi Vaticanul, datorită arestului automat care ar fi survenit în urma ieşirii de sub protecţia Statului. Legăturile lui cu cei doi primi miniştri italieni Giulio Andreotti şi Bettino Craxi, amândoi având legături cu mafia, au fost dovedite. Aceştia doi au fost condamnaţi pentru corupţie.

francmasoneria il venereaza pe lucifer

Francmasoneria a susţinut mereu că se închină Marelui Arhitect pe care îl prezintă ca fiind Dumnezeu. Afirmaţiile unor francmasoni importanţi, simbolurile utilizate în ritualurile şi emblemele masonice demonstrează că masoneria este o sectă satanică şi că acest Mare Arhitect nu este Dumnezeu Tatăl, ci Satan-Lucifer.

Albert Pike a fost şi este încă una din cele mai proeminente figuri masonice ale Ritului Scoţian, iar ideile sale au fost de multe ori catalogate drept sataniste. Cu toate acestea în numărul din ianuarie 1990 al revistei New Age Magazine, editată de aripa din Charleston SUA a Ritului Scoţian, lucrarea cea mai importantă a lui Albert Pike – „Morală şi dogmă”, scrisă în 1871 – este prezentată ca fiind „un ghid masonic pentru viaţa de zi cu zi.”Într-un alt jurnal masonic publicat pe Internet, aparţinând tot Ritului Scoţian (Scottish Rite Journal) găsim următoarele elogii la adresa lui Albert Pike, care demonstrează ce rol important joacă acesta şi astăzi în cadrul Ritului: „Cândva fratele Mark Twain observa că se poate stabili caracterul unui popor după caracterul oamenilor sau evenimentelor pentru care acesta ridică monumente. Acest lucru este probabil adevărat. În cazul lui Albert Pike este. Numele său a fost atribuit unor şcoli, străzi, burse, vitralii, loji masonice, unui parc şi chiar unui parfum pentru bărbaţi.”

Acest citat semnificativ ne face să realizăm cât de mult şi-au pus amprenta „valorile” masonice asupra societăţii moderne. Îngrijorător, dat fiind ce idei propovăduia Albert Pike. Francmasonii se apără încercând să îl prezinte pe Albert Pike drept un personaj marginal, puţin citit şi cunoscut. Cum se face atunci că acestui personaj atât de „puţin important” pentru francmasonerie i s-a ridicat drept memorial, loc în care este şi înmormântat, House of Temple din Washington DC, adică exact sediul central al Consiliului Suprem de grad 33 al Ritului Scoţian? Parafrazând citatul de mai sus am putea spune că putem cunoaşte natura francmasoneriei după persoanele căreia îi ridică monumente.

În iulie 1889 Albert Pike trebuia să participe în calitate de Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale (un rang foarte înalt în francmasonerie) la Convenţia Supremului Consiliu de la Paris, unde urma să se găsească soluţia pentru o dispută dintre lojile franceze şi cele engleze. Conflictul izbucnise pe marginea unei probleme cheie, aceea a zeităţii sau divinăţii căreia i se închină masonii. Francezii considerau că nu trebuie să existe alt Dumnezeu decât omul sau omenirea, concepţie care a dat naştere apoi unui nou curent cultural, impus sub numele de umanism. Englezii nu erau de acord şi susţineau necesitatea existenţei unei componente religioase.

Albert Pike avea rolul de a concilia cele două tabere, gradul înalt pe care îl deţinea permiţându-i să cunoască natura adevăratei „zeităţi” căreia i se închinaseră fără să ştie masonii dintotdeauna. Întrucât sănătatea nu îi permitea să facă drumul până în Franţa, Albert Pike a trimis o scrisoare din care au fost reproduse fragmente în publicaţiile masonice ale vremii, atât în Franţa cât şi în Anglia. Iată ce scria el: „Ceea ce trebuie să spuneţi mulţimii este că îl venerăm pe Dumnezeu, dar că este vorba de acel Dumnezeu care este adorat fără nici un fel de superstitiţie. Pentru voi însă, Suverani Mari Inspectori Generali (adică gradul 33 în Ritul Scoţian n.n) vom spune aşa, şi aşa veţi repeta iniţiaţilor de grad 32, 31 şi 30: religia masonică trebuie să fie menţinută de către toţi iniţiaţii gradelor înalte în puritatea doctrinei luciferice.[…] Adevărata şi pura religie filozofică (masonii îşi spuneau şi filozofi n.n.) este credinţa în Lucifer, egalul lui Dumnezeu.”

Un monstru oribil îşi ţese plasa în jurul Pământului

Oricât s-a strădui masonii să dezmintă sau să ascundă teribilul adevăr dezvăluit de la cel mai înalt nivel al francmasoneriei de Albert Pike, simbolurile, ritualurile şi efectele acţiunilor lor îi trădează. În mod cert cea mai mare parte a masonilor sunt doar o masă de manevră pentru cei aflaţi la nivelele înalte care cunosc natura fiinţei pe care o slujesc şi în mod deliberat îi atrag şi pe alţii în această imensă înşelăciune. Acesta este, evident, satanism.

De-abia la nivelul gradului 13 din ritul scoţian, numit Arca Regală masonii primesc dovada explicită că venerează un demon, un monstru oribil. La acest grad li se revelează numele şi înfăţişarea Marelui Arhitect. Iată ce a descoperit Iuri Lina: „Realitatea din spatele scenei se arată a fi complet diferită pe măsură ce urci în grad. În ţările creştine francmasoneria este zugrăvită într-o haină creştină, în ţările islamice într-una musulmană, etc. În realitate ordinul venerează o altă fiinţă, pe Marele Arhitect al Universului, numit Jahbulon a cărui natură seamănă foarte mult cu cea a lui Lucifer. Doar după ce ajunge la gradele înalte, francmasonul este informat că Marele Arhitect al Universului este numit Jahbulon. La gradul Royal Arch este revelată înfăţişarea lui. El are corp de păianjen şi trei capete, unul de pisică, al doilea de broască şi al treilea de om.”

Cercetătorul englez Stephen Knight a realizat un interviu cu 57 de francmasoni care trecuseră de gradul 13. Aceştia au răspuns fără probleme la toate întrebările până când s-a ajuns la subiectul Jahbulon şi au fost întrebaţi „Şi cu Jahbulon cum e?” „În acel moment, relatează autorul, situaţia a devenit tensionată, au încercat să schimbe subiectul, nu au vrut să mai continue interviul sau au spus minciuni jenante.”

E de înţeles deci de ce francmasonii evită să vorbească despre acest subiect. Ei venerează un demon îngrozitor, a cărui reprezentare este o cumplită pervertire a Treimii divine. Acest păianjen cu trei capete îşi întinde plasa peste întreaga planetă pentru a prinde în capcana sa cât mai multe suflete. De aceea deasupra uneia din cele două coloane care stau la intrarea în orice templu masonic se află un glob pământesc prins într-o plasă. Acelaşi simbol apare şi pe steagurile unor organizaţii mondiale de origine masonică ca o expresie a capcanei masonice planetare actuale.

Demoni pe frontispiciul masoneriei britanice

Simboluri sataniste apar pe clădirile cele mai importante ale masoneriei. Sediul central al Marii Loji Unite a Angliei din Londra, numit Masonic Hall, leagănul francmasoneriei mondiale moderne poartă chiar deasupra intrării o emblemă masonică pe care a răspândit-o apoi în întreaga lume. Aceeaşi emblemă serveşte drept firmă şi pentru un restaurant din apropiere destinat masonilor. Pe aceasta din urmă se vede şi mai clar că fiinţele care ţin scutul din mijloc au aripi de înger şi copite în loc de picioare, ca şi cum ar fi demoni.

Sub aceşti îngeri cu copite, adică îngeri decăzuţi se află următoarea inscripţie definitorie pentru doctrina francmasonică: „Audi, Vide, Tace” adică „Auzi, Vezi şi Taci” sau mai precis păstrează secretul indiferent de ceea ce vezi şi auzi în interiorul francmasoneriei. Acest motto este o formă prescurtată a unui proverb latin "Audi, vide, tace, si vis vivere (remanere) in pace" – „auzi, vezi şi taci dacă vrei să trăieşti/să fi lăsat în pace”. Semnificativ, putem spune şi perfect ilustrat de faptul că toţi cei care nu tac cu privire la adevărata natură a masoneriei nu sunt lăsaţi să trăiască în pace.

A fost nevoie ca francmasoneria să îşi creeze în jur această veritabilă conspiraţie a tăcerii tocmai din cauza naturii sale satanice, pentru a-şi ascunde oribilul secret. Dacă ar fi doar o organizaţie de caritate şi întrajutorare aşa cum vrea să pară, ar mai fost necesare jurămintele teribile pe care le impune membrilor săi pentru ca aceştia să păstreze tăcerea? „Jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar corpul meu zdobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt”… aşa sună unul din jurămintele depus de un mason.

Asemenea „jurăminte” pot aparţine numai unei organizaţii diabolice. Iar faptul că ele nu sunt doar o figură de stil este demonstrat din plin de moartea în condiţii suspecte a unor persoane care au trădat francmasoneria.

Mai sunt multe lucruri de spus pe marginea acestui subiect, întrucât toate simbolurile şi ritualurile masonice sunt puternic încărcate de această semnificaţie satanică. În toate scrierile masonice vom găsi timpul măsurat în Anno Lucis nu în Anno Domini-care ia ca an zero naşterea lui Isus Christos. Anno Lucis se obţine adăugând 4000 de ani la Anno Domini, astfel că anul 2006 devine anul 6006. Masonii dezmint faptul că îşi măsoară până şi timpul raportat la Lucifer, susţinând că Lucis înseamnă lumină, şi că ar fi vorba de lumina cunoaşterii care este ceva bun.

Care este natura acestei lumini putem vedea în ilustraţiile masonice alăturate în care este prezentat într-o formă simbolică ritualul de iniţiere în primul grad. În partea de sus a ambelor desene se află Soarele şi Luna, însă nu Soarele – care a fost dintotdeauna asociat cu Dumnezeu Tatăl luminează loja ci o altă lumină, cea a unei stele. Steaua care răsare strălucitoare şi marchează începerea unei noi ere, Noua Ordine Mondială este un simbol central în masonerie. Această stea strălucitoare este Luceafărul de dimineaţă, numit aşa de astronomii din vechime tocmai pentru este ultima stea care rămâne pe cer dimineaţa concurând lumina Soarelui, exact aşa cum Lucifer, numit şi „fiul dimineţii” se consideră egalul lui Dumnezeu.

Vedem deci cum încă de la primii paşi în masonerie totul se învârte în jurul unor concepte şi doctrine luciferico-satanice. Ceea ce uită însă francmasonii şi cei care îi conduc este că în cele din urmă lumina Soarelui devine atât de puternică încât oricât de strălucitor ar fi putut părea la un moment dat Luceafărul, în cele din urmă acesta dispare cu totul. Puterea sa nu este decât una trecătoare, iar lumina care îl face să strălucească nu este decât o palidă reflectare a luminii Soarelui. La fel se va petrece şi cu francmasoneria, care a reuşit temporar să îşi ţeasă plasa în jurul acestei planete, dar care după cum se exprima un bine cunoscut autor de dezvăluiri „poartă în ea sămânţa propriei autodistrugeri” prin chiar venerarea unei fiinţe care se opune ordinii divine.