francmasoneria il venereaza pe lucifer

Francmasoneria a susţinut mereu că se închină Marelui Arhitect pe care îl prezintă ca fiind Dumnezeu. Afirmaţiile unor francmasoni importanţi, simbolurile utilizate în ritualurile şi emblemele masonice demonstrează că masoneria este o sectă satanică şi că acest Mare Arhitect nu este Dumnezeu Tatăl, ci Satan-Lucifer.

Albert Pike a fost şi este încă una din cele mai proeminente figuri masonice ale Ritului Scoţian, iar ideile sale au fost de multe ori catalogate drept sataniste. Cu toate acestea în numărul din ianuarie 1990 al revistei New Age Magazine, editată de aripa din Charleston SUA a Ritului Scoţian, lucrarea cea mai importantă a lui Albert Pike – „Morală şi dogmă”, scrisă în 1871 – este prezentată ca fiind „un ghid masonic pentru viaţa de zi cu zi.”Într-un alt jurnal masonic publicat pe Internet, aparţinând tot Ritului Scoţian (Scottish Rite Journal) găsim următoarele elogii la adresa lui Albert Pike, care demonstrează ce rol important joacă acesta şi astăzi în cadrul Ritului: „Cândva fratele Mark Twain observa că se poate stabili caracterul unui popor după caracterul oamenilor sau evenimentelor pentru care acesta ridică monumente. Acest lucru este probabil adevărat. În cazul lui Albert Pike este. Numele său a fost atribuit unor şcoli, străzi, burse, vitralii, loji masonice, unui parc şi chiar unui parfum pentru bărbaţi.”

Acest citat semnificativ ne face să realizăm cât de mult şi-au pus amprenta „valorile” masonice asupra societăţii moderne. Îngrijorător, dat fiind ce idei propovăduia Albert Pike. Francmasonii se apără încercând să îl prezinte pe Albert Pike drept un personaj marginal, puţin citit şi cunoscut. Cum se face atunci că acestui personaj atât de „puţin important” pentru francmasonerie i s-a ridicat drept memorial, loc în care este şi înmormântat, House of Temple din Washington DC, adică exact sediul central al Consiliului Suprem de grad 33 al Ritului Scoţian? Parafrazând citatul de mai sus am putea spune că putem cunoaşte natura francmasoneriei după persoanele căreia îi ridică monumente.

În iulie 1889 Albert Pike trebuia să participe în calitate de Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale (un rang foarte înalt în francmasonerie) la Convenţia Supremului Consiliu de la Paris, unde urma să se găsească soluţia pentru o dispută dintre lojile franceze şi cele engleze. Conflictul izbucnise pe marginea unei probleme cheie, aceea a zeităţii sau divinăţii căreia i se închină masonii. Francezii considerau că nu trebuie să existe alt Dumnezeu decât omul sau omenirea, concepţie care a dat naştere apoi unui nou curent cultural, impus sub numele de umanism. Englezii nu erau de acord şi susţineau necesitatea existenţei unei componente religioase.

Albert Pike avea rolul de a concilia cele două tabere, gradul înalt pe care îl deţinea permiţându-i să cunoască natura adevăratei „zeităţi” căreia i se închinaseră fără să ştie masonii dintotdeauna. Întrucât sănătatea nu îi permitea să facă drumul până în Franţa, Albert Pike a trimis o scrisoare din care au fost reproduse fragmente în publicaţiile masonice ale vremii, atât în Franţa cât şi în Anglia. Iată ce scria el: „Ceea ce trebuie să spuneţi mulţimii este că îl venerăm pe Dumnezeu, dar că este vorba de acel Dumnezeu care este adorat fără nici un fel de superstitiţie. Pentru voi însă, Suverani Mari Inspectori Generali (adică gradul 33 în Ritul Scoţian n.n) vom spune aşa, şi aşa veţi repeta iniţiaţilor de grad 32, 31 şi 30: religia masonică trebuie să fie menţinută de către toţi iniţiaţii gradelor înalte în puritatea doctrinei luciferice.[…] Adevărata şi pura religie filozofică (masonii îşi spuneau şi filozofi n.n.) este credinţa în Lucifer, egalul lui Dumnezeu.”

Un monstru oribil îşi ţese plasa în jurul Pământului

Oricât s-a strădui masonii să dezmintă sau să ascundă teribilul adevăr dezvăluit de la cel mai înalt nivel al francmasoneriei de Albert Pike, simbolurile, ritualurile şi efectele acţiunilor lor îi trădează. În mod cert cea mai mare parte a masonilor sunt doar o masă de manevră pentru cei aflaţi la nivelele înalte care cunosc natura fiinţei pe care o slujesc şi în mod deliberat îi atrag şi pe alţii în această imensă înşelăciune. Acesta este, evident, satanism.

De-abia la nivelul gradului 13 din ritul scoţian, numit Arca Regală masonii primesc dovada explicită că venerează un demon, un monstru oribil. La acest grad li se revelează numele şi înfăţişarea Marelui Arhitect. Iată ce a descoperit Iuri Lina: „Realitatea din spatele scenei se arată a fi complet diferită pe măsură ce urci în grad. În ţările creştine francmasoneria este zugrăvită într-o haină creştină, în ţările islamice într-una musulmană, etc. În realitate ordinul venerează o altă fiinţă, pe Marele Arhitect al Universului, numit Jahbulon a cărui natură seamănă foarte mult cu cea a lui Lucifer. Doar după ce ajunge la gradele înalte, francmasonul este informat că Marele Arhitect al Universului este numit Jahbulon. La gradul Royal Arch este revelată înfăţişarea lui. El are corp de păianjen şi trei capete, unul de pisică, al doilea de broască şi al treilea de om.”

Cercetătorul englez Stephen Knight a realizat un interviu cu 57 de francmasoni care trecuseră de gradul 13. Aceştia au răspuns fără probleme la toate întrebările până când s-a ajuns la subiectul Jahbulon şi au fost întrebaţi „Şi cu Jahbulon cum e?” „În acel moment, relatează autorul, situaţia a devenit tensionată, au încercat să schimbe subiectul, nu au vrut să mai continue interviul sau au spus minciuni jenante.”

E de înţeles deci de ce francmasonii evită să vorbească despre acest subiect. Ei venerează un demon îngrozitor, a cărui reprezentare este o cumplită pervertire a Treimii divine. Acest păianjen cu trei capete îşi întinde plasa peste întreaga planetă pentru a prinde în capcana sa cât mai multe suflete. De aceea deasupra uneia din cele două coloane care stau la intrarea în orice templu masonic se află un glob pământesc prins într-o plasă. Acelaşi simbol apare şi pe steagurile unor organizaţii mondiale de origine masonică ca o expresie a capcanei masonice planetare actuale.

Demoni pe frontispiciul masoneriei britanice

Simboluri sataniste apar pe clădirile cele mai importante ale masoneriei. Sediul central al Marii Loji Unite a Angliei din Londra, numit Masonic Hall, leagănul francmasoneriei mondiale moderne poartă chiar deasupra intrării o emblemă masonică pe care a răspândit-o apoi în întreaga lume. Aceeaşi emblemă serveşte drept firmă şi pentru un restaurant din apropiere destinat masonilor. Pe aceasta din urmă se vede şi mai clar că fiinţele care ţin scutul din mijloc au aripi de înger şi copite în loc de picioare, ca şi cum ar fi demoni.

Sub aceşti îngeri cu copite, adică îngeri decăzuţi se află următoarea inscripţie definitorie pentru doctrina francmasonică: „Audi, Vide, Tace” adică „Auzi, Vezi şi Taci” sau mai precis păstrează secretul indiferent de ceea ce vezi şi auzi în interiorul francmasoneriei. Acest motto este o formă prescurtată a unui proverb latin "Audi, vide, tace, si vis vivere (remanere) in pace" – „auzi, vezi şi taci dacă vrei să trăieşti/să fi lăsat în pace”. Semnificativ, putem spune şi perfect ilustrat de faptul că toţi cei care nu tac cu privire la adevărata natură a masoneriei nu sunt lăsaţi să trăiască în pace.

A fost nevoie ca francmasoneria să îşi creeze în jur această veritabilă conspiraţie a tăcerii tocmai din cauza naturii sale satanice, pentru a-şi ascunde oribilul secret. Dacă ar fi doar o organizaţie de caritate şi întrajutorare aşa cum vrea să pară, ar mai fost necesare jurămintele teribile pe care le impune membrilor săi pentru ca aceştia să păstreze tăcerea? „Jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar corpul meu zdobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt”… aşa sună unul din jurămintele depus de un mason.

Asemenea „jurăminte” pot aparţine numai unei organizaţii diabolice. Iar faptul că ele nu sunt doar o figură de stil este demonstrat din plin de moartea în condiţii suspecte a unor persoane care au trădat francmasoneria.

Mai sunt multe lucruri de spus pe marginea acestui subiect, întrucât toate simbolurile şi ritualurile masonice sunt puternic încărcate de această semnificaţie satanică. În toate scrierile masonice vom găsi timpul măsurat în Anno Lucis nu în Anno Domini-care ia ca an zero naşterea lui Isus Christos. Anno Lucis se obţine adăugând 4000 de ani la Anno Domini, astfel că anul 2006 devine anul 6006. Masonii dezmint faptul că îşi măsoară până şi timpul raportat la Lucifer, susţinând că Lucis înseamnă lumină, şi că ar fi vorba de lumina cunoaşterii care este ceva bun.

Care este natura acestei lumini putem vedea în ilustraţiile masonice alăturate în care este prezentat într-o formă simbolică ritualul de iniţiere în primul grad. În partea de sus a ambelor desene se află Soarele şi Luna, însă nu Soarele – care a fost dintotdeauna asociat cu Dumnezeu Tatăl luminează loja ci o altă lumină, cea a unei stele. Steaua care răsare strălucitoare şi marchează începerea unei noi ere, Noua Ordine Mondială este un simbol central în masonerie. Această stea strălucitoare este Luceafărul de dimineaţă, numit aşa de astronomii din vechime tocmai pentru este ultima stea care rămâne pe cer dimineaţa concurând lumina Soarelui, exact aşa cum Lucifer, numit şi „fiul dimineţii” se consideră egalul lui Dumnezeu.

Vedem deci cum încă de la primii paşi în masonerie totul se învârte în jurul unor concepte şi doctrine luciferico-satanice. Ceea ce uită însă francmasonii şi cei care îi conduc este că în cele din urmă lumina Soarelui devine atât de puternică încât oricât de strălucitor ar fi putut părea la un moment dat Luceafărul, în cele din urmă acesta dispare cu totul. Puterea sa nu este decât una trecătoare, iar lumina care îl face să strălucească nu este decât o palidă reflectare a luminii Soarelui. La fel se va petrece şi cu francmasoneria, care a reuşit temporar să îşi ţeasă plasa în jurul acestei planete, dar care după cum se exprima un bine cunoscut autor de dezvăluiri „poartă în ea sămânţa propriei autodistrugeri” prin chiar venerarea unei fiinţe care se opune ordinii divine.