Tendinţa evreilor sionişti de la B'nai B'rith a fost permanent aceea de a subordona sau acapara în folosul neamului Israeliţilor tot ceea ce are valoare şi eficienţă în direcţia acţiunii discrete sau secrete, a controlului societăţii umane. Aşa s-a întâmplat cu masoneria (sau francmasoneria), a cărei organizare a fost subordonată direct şi total ritului B'nai B'rith încă din anul 1874. Era desăvârşirea operei evreilor khazari, a căror prezenţă în Europa a determinat o puternică influenţă cu elemente iudaice, kabbalistice asupra ocultismului modern, ca şi asupra riturilor şi doctrinelor lojilor masonice. Chiar şi precursorii primelor loji masonice apărute la 1717 în Anglia, Rosacrucienii (Rose-Croix), ale căror cărţi, precum Fama Fraternitatis, au fost publicate la 1614, se revendică de la tradiţia ocultă evreiască, Kabballah, mai exact din lucrarea De arte cabalistica a lui J. Reuchlin (1455-1522).
Chiar şi denumirea de "mason" (constructor, zidar - engleză) face o trimitere expresă la tradiţiile evreieşti, deoarece derivă din legenda arhitectului-constructor Hiram, cel care a construit Templul evreiesc al lui Solomon, motiv al Sionului. Toate simbolurile masonice sunt legate de meseria constructorilor, precum echerul şi compasul, iar divinitatea este concepută ca Mare Arhitect. Masonii nu numără anii de la naşterea lui Iisus Hristos, precum creştinii în mijlocul cărora trăiesc, ci se află în acelaşi an cu poporul evreu.
Iată declaraţia din 1905, strict autentică, a unui fancmason, Jean Bidegain, în faţa lojei masonice a Marelui Orient al Franţei:
"Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominaţie şi prin ştiinţa lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparţinând neamului lor se angajează totuşi să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni".
Chiar dacă această părere ni se poate pare exagerată, ea totuşi surprinde o realitate incontestabilă: evreii au contribuit şi la apariţia masoneriei, şi la fundamentarea doctrinei, şi la idealurile programatice ale acesteia.
Dar cum a preluat efectiv B'nai B'rith-ul, în veacul 19, conducerea masoneriei? Răspunsul este simplu: prin ceea ce bancherii evrei experimentaseră şi învăţaseră de sute de ani asupra modului de control al lumii, banii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu