o, adevar sublime...

O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie !
O, poezie mîndră – o, buiguit nerod !
Istorie spirată – minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce – a mùcoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceaţa, cu coaste de berbec,
Stăpîn pe-a ta gîndire – cum eşti p-instinct stăpîn
Se vede cînd femeia goleşte al ei sîn.

Cînd poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpîne,
Tu nu surîzi cu rîsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un cîne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Nu eşti gelos – ferit-a… cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

Eşti bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubeşti atîta încît îi strîngi de gît…
Şi-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale
Şi limba ta de flacări şi plină de urăt.

Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca şi un poem ;
Dar totuşi rog divina ca depărcior rămîie
De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

Cugetători ai lumei ! o, împuţiţi eterul
Cu sisteme înalte, puneţi-le-n săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul
De stele şi comèdii vă este un hămbar.

Preoţi cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteţi sarea lumei, formaţi inima ei.
E rău numai că ziua staţi pe mîncat şi bere
Şi sara pe minciune şi noaptea pe femei.

O, drăngăniţi pe gînduri voi, muzici ; voi, sculptor,
Îmi pipăiţi cu mîna un corp tremurător ;
Şi, voi, artişti dramatici, strîmbaţi-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-aşteaptă c-o cunună.

Tu, timp, nu poţi cununa în degete s-o sfermi
Căci zugrăvit-atîta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puşi pe tronuri de Dumnezeu sunteţi,
Să plătiţi balerine şi ţiitori s-aveţi,

O, diplomaţi cu graiul politicos şi sec,
Lumea cea pingelită o duceţi de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, fiinţi spurcate :
Popoarele există spre a fi înşelate.