Sării pe cal - o vijelie!
Şi vâjâind gonii prin ulmi;
Plutea amurgul pe câmpie,
Iar noaptea se-anina de culmi.
Pe-un vârf înalt măreţ stejarul,
Gigant printre coloşi stătea,
Iar întunericul, pândarul
Cu mii de ochi cumpliţi veghea.
Agale, luna printre nouri
Trecea spectrală peste zări,
Iar vântul îngâna ecouri
Ce-mi dau temute-nfiorări.
Cu toată spaima nopţii-n mine
Fierbea avântul neînvins;
Ce flăcări mi-alergau prin vine!
În inimă-mi ce foc nestins!
Şi te-am văzut...
Priviri senine,
Un sân care gingaş sălta...
Tot sufletu-mi zbură spre tine
Şi-ntreaga-mi viaţă fuse-a ta!
Un răsărit de primăvară
Ţi-a-mbujorat obrajii-n foc,
Când către mine se-nălţară,
Nevrednicul de-atât noroc!
Dar vai! mult prea curând plecarea
Mi-o porunciră sorţii răi;
Ce dulce-ţi fuse sărutarea!
Şi ce durere-n ochii tăi!
Simţeam, cum umeda-ţi clipire
Cum lăcrimând mă urmăreşti...
Să fii iubit, ce fericire!
Dar ce divin e să iubeşti!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu