luni, 21 iunie 2021

Când vremea te ține-n loc

 Mi s-au inundat gândurile și mi-au putrezit emoțiile de atâta ploaie. 

Vreau sa simt soarele cum îmi arde pielea, sa simt ca nu îmi ajunge aerul, sa aștept cu nerăbdare un dus aproape rece.

Sa ma ascund în așternuturi reci și în mirosul de răcoare al serii.

Sa las gândurile sa se răcorească și sa îmi odihnesc emoțiile.

Vreau nisip fierbinte și valuri ușoare, vreau pescăruși și niciun nor pe cer. 

Vreau aer cu miros de cetina și abur ce se ridica deasupra brazilor. Vreau verdele copacilor sa ma lovească în ochi și sa îmi alunge orice gând. 

Vreau sa merg prin iarba pana la genunchi, sa adun flori și sa ma tem de șerpi.

Vreau sa merg desculță. 

Vreau sa beau o bere rece și sa simt ca mi-am potolit setea. 

Vreau sa îmi fie cald si sa ma răcoresc! 


https://youtu.be/Tb4XS_WXkjI