Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,
percepi din depãrtare, cum vocea mea se scurge.
De parcã ochii tãi ar fi orbiti de-o razã,
iar un sãrut de parcã pe-o viatã ti-ar ajunge.
Cum sufletu-mi, iubito, se aflã pretutindeni,
apari din mii de lucruri ce-mi apartin doar mie.
O, fluturas din visuri, suspinul vietii mele,
încapi doar în cuvîntul captiv: melancolie.
Si te iubesc cînd taci, de parcã-ai fi departe,
parcã ai fi mirajul ce în luminã piere.
Tu mã auzi din hãuri, cum vocea mea dispare.
Mã lasã sã mã mistui. Mai mult ce as mai cere?
Si lasã-mã, iubito, sã-ti spun tot prin tãcerea
împlinitã ca inelul, precum lumina clarã,
cã esti noapte cu astri ce rãtãcesc sub boltã.
Tãcerea ta-i a stelei din lumea selenarã.
Iubescu-te cînd taci, cãci pari a fi absentã,
de parca-ai fi departe, de-o vesnicie moartã.
Si-atunce ne-ar ajunge o vorbã doar, un zîmbet,
povestea mea de suflet, poveste-adevãratã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu