Cand nu te astepti...

Zilele trecute de Sf. Andrei a fost si ziua mea. Mi se pare ciudat acum dupa atatia ani de nickname sa ma serbez de Sf. Andrei.
Daca in anii copilariei abia asteptam sorirea acestei zile, acum mi se pare o zi ca oricare alta, de la care nu mai astept nimic. Nu mai astept nimic oricum de la zile, ani si nimeni.
Si atunci cand nu mai astepti nimic, vine soarta si iti trage una in fata.
Asa am patit eu. Am rosit de Sf. Andrei cum nu am mai rosit de foarte multa vreme, m-am emotionat si rusinat ca la primul control ginecologic. Ardea ceva in mine si inima imi bubuia pieptul ca o nebuna, m-am blocat, m-am fastacit si am inceput sa ma balbai.
Dansăm cu fi-miu in casa cand i-am auzit strigând si i-am vazut la gard. Am crezut initial ca au venit sa vada câinii ce urmeaza sa ii adopte.
Da de unde...
Au venit sa imi aduca un cadou.
O ciocolată.
Ei, doi copii din sat, pentru care ciocolata e un lux, mi-au adus mie cadou. Am inlemnit.
Nu stiam ce sa zic.
Era ambalată intr-o cutie foarte mare îmbrăcată în catifea rosie, mi-au dat-o peste gard, mi-au zis la multi ani si sărut mana si au rupt-o la fuga prin gradini.
Eu am ramas locului o clipa tinand cutia la piept. Nici nu ma întrebam ce poate fi in ea, nu conta.
Cand am intrat in casa am deschis-o si am vazut ciocolată.
Nu imi venea sa cred.
A fost cel mai frumos cadou din ultima vreme, a fost cea mai buna ciocolată si am savurat-o cu toata inima.
Stiu ca ei mănâncă poate odata pe luna, la salariul parintilor, ciocolată.
Mi-a parut rau ca nu i-am invitat in casa sa le dau un suc si cioco. M-am blocat si oricum pana sa imi dau seama ce se intampla mai exact, ei fugeau de mama focului.
Am explodat in interior. Cea mai sincera ciocolata, cadoul perfect.
Mi-am propus sa le ofer si eu ceva cand or sa vina sa isi ridice cateii.
Pana atunci, inca ma cuprinde emotia cand ma gandesc la momentul petrecut.