Tsunami

Tsunami-ul din 2004 a fost provocat de o bombaCu cele 229.866 de morti pe care le-a provocat, Tsunami-ul care a lovit Oceanul Indian pe 26 decembrie 2004, din perspectiva numarului urias de victime pe care le-a produs, se afla pe locul 7 in topul celor mai mari dezastre naturale din toate timpurile si pe locul 2 in topul celor mai sangeroase cutremure. Insa, daca nu este vorba despre un dezastru "natural", ci de un genocid care a fost initiat intentionat, cu ajutorul unei asa-numite bombe-tsunami, o arma nucleara care a fost detonata intr-o pozitie strategica din adancul oceanului? Conspirationistii afirma ca tehnologia capabila sa provoace o tragedie de asemenea proportii este cel putin fezabila, din moment ce o seama de cercetari in acest domeniu au fost conduse inca din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, experimente cu bombe-tsunami realizandu-se in 1944 si 1945 in Noua Zeelanda. De asemenea, inca din 1997, cu 7 ani inaintea devastatorului tsunami, Secretarul Apararii de atunci, din Statele Unite, William S. Cohen, afirma ca: "Exista grupari care au capacitatea de a se angaja in eco-terorism, prin tehnologii militare capabile sa schimbe clima, sa provoace cutremure sau eruptii vulcanice." Cu toate acestea, in afara ipotezei ca totul a fost un sangeros test la scara mare, cu greu se pot descifra motivele celor care ar fi lovit atat de crunt Sud-Estul Asiei prin tsunami-ul din Oceanul Indian.

radiatiile de uraniu

O văgăună în munţi. Soarele nu ajunge aici decît la apus şi atunci totul e învăluit în acea lumină fantastică, ireală. O lumină de culoarea păpădiilor, care se cerne blînd peste ruinele fostei cantine şi peste cele ale clădirii administraţiei pe jumătate prăbuşite, dar şi peste blocurile cu două etaje, unul devastat de un incendiu în urmă cu ceva vreme. Peste versantul muntelui şi peste ce-a mai rămas din haldele de steril în care, în mod paradoxal, îşi au rădăcinile copaci chirciţi. Lumina aceea pare produsul artistic al unui director de imagine, desprinsă dintr-un film science-fiction despre zorii unei noi civilizaţii, de după sfîrşitul lumii. La Băiţa Plai, această "civilizaţie" e reprezentată de vreo 20 de familii, în general bătrîni şi copii, de rămăşiţele unei foste colonii ridicate la gura minei de uraniu de către ruşi, cei care au exploatat iniţial zăcămîntul în anii '50, de un magazin care este în acelaşi timp şi cîrciumă şi de o şcoală generală, într-un apartament de bloc. Mai demult exista şi o capelă, într-un alt apartament, şi un clopot care anunţa din cînd în cînd cîte o slujbă, însă mai nou aspectele spirituale ale vieţii comunităţii se rezolvă ceva mai la vale, în satul Băiţa. Desigur, mai e şi drumul care leagă colonia de Nucet şi, mai departe, de Ştei. Două orăşele care au fost create în mod artificial tot de către ruşi şi au apărut odată cu mina. Privirile locuitorilor din Plai se îndreaptă într-o singură direcţie a drumului tehnic, cea de unde vine maşina care face aprovizionarea cîrciumii cu băuturi spirtoase incolore şi cu vin "Babanu", din care patronul n-a scos la vînzare decît trei butelci. În cealaltă parte a drumului e, pentru ei, Capătul. O barieră, o pancartă pe care scrie "Pericol de radiaţii" şi o gheretă cu doi paznici. Nimeni nu trece fără aprobare sau legitimaţie, în afară de copiii care ocolesc bariera mai sus, pe versant, căci îi trimit părinţii după leurdă, zmeură şi ciuperci. Dincolo de barieră, drumul continuă spre mina care e în curs de închidere şi se pierde în măruntaiele muntelui. Un munte ca o măsea cariată. Odinioară, cînd ruşii au descoperit că filonul de minereu era chiar muntele, au fost fascinaţi de ideea de a-l căra bucată cu bucată în URSS. Şi în mare parte au reuşit. Poate tocmai acea pancartă a imprimat psihoza. Oamenii îşi imaginează că presupusele radiaţii nu se pot opri acolo, la barieră, şi că trec mai departe, că se insinuează în viaţa şi în casele lor.
Băiţa Plai este în primul rînd un caz social. Toată povestea cu radiaţiile - care ba se văd, ba plutesc, ba se depun pe fundul paharului - se suprapune peste sărăcia vieţii de zi cu zi. Este basmul lor preferat. Pentru că nimeni nu le spune nimic şi nici dacă ar afla adevărul nu l-ar pricepe. "Pruncii noştri se joacă pe uraniu!" - declara în urmă cu patru ani Harţag, pe la ziare şi posturi de televiziune locale care descoperiseră aici "un subiect de senzaţie". "Să vină aici domnii de la Parlament, Iliescu, Năstase, ca să vadă cum ne îmbolnăvim!"
Li s-a promis, mai ales în preajma alegerilor, că vor fi mutaţi, că li se va repara drumul şi că li se va rezolva problema cu ţevile care deversează în subsolul blocurilor. Că întreaga zonă va primi compensaţii pentru faptul că în interiorul minei este acum un depozit de deşeuri radioactive. Nu s-a întîmplat nimic. Doar o fostă primăriţă de la Nucet a găsit aici un azil pentru familiile de ţigani de care vroia să scape. "De ce nu vin investitorii?", "Coca-Cola trebuia să facă o fabrică şi nu s-a mai făcut...", "Au vrut să facă un telescaun pînă la satul de vacanţă de la Vîrtop... trebuia să treacă pe la noi. Dar nu l-au făcut ca să nu se iradieze turiştii..." - sînt replicile care ascund disperarea unor oameni uitaţi, închişi în celula lor în care soarele pătrunde doar după ora şapte seara. În prezent, mina nu mai reprezintă un pericol, pentru că acel minereu de calitatea I, puternic radioactiv, a fost dus de mult. Unii spun că, de fapt, nu mai există uraniu deloc, alţii, prea puţin vorbăreţi, cum ar fi Mao, singurul miner activ care locuieşte în colonie, cred că e prea mult. Cifrele şi hărţile geologice care se referă la rezervele de minereu sînt protejate prin lege şi considerate secret de stat. O problemă ar putea fi concentraţia de radon, un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea uraniului, mai ales în spaţiile închise, neaerisite. De curînd, un doctorand de la Cluj a venit să facă un studiu şi să măsoare concentraţia de radon din locuinţe. Oamenii au primit nişte dispozitive ciudate, asemănătoare unor filme fotografice pe care nu îndrăznesc să le atingă, de fapt nişte detectori de urme. Li s-a spus să-i pună la loc ferit, pe dulap, cu interdicţia de a-i muta din loc. Au primit şi cîte o fişă în care să-şi treacă datele personale şi să răspundă la întrebarea de cîte ori pe săptămînă îşi aerisesc locuinţa. "1-2 ori", scrie în fişa lui Remus Dobra. Tot în fişă scrie că radonul în concentraţii mari este al doilea factor de risc pentru îmbolnăvirea de cancer pulmonar, după fumat.
Oamenii din colonie mai au o legendă pe care o ştiu chiar şi copiii. Cea cu ruşii care au venit ca să se stabilească aici pentru o vreme. În prima zi au făcut drumul, în a doua zi au construit blocurile, în a treia zi au angajat oameni şi i-au transformat pe localnici în mineri, în a patra zi au înălţat cantina şi le-au dat oamenilor de mîncare, în a cincea zi s-a deschis mina şi le-au împărţit minerilor bani, în a şasea zi s-au îmbătat cu toţii cu vodcă la un foc de tabără la care au prăjit sosiski şi în a şaptea zi s-au odihnit.

minele de uraniu din Romania

Terenurile din jurul fostelor mine de uraniu din Muntii Orastiei sunt infestate cu substante radioactive care, potrivit specialistilor, au devenit periculoase pentru mediu si afecteaza grav orice forma de viata din zona.
Minele de uraniu au fost exploatate in Muntii Orastiei pana in urma cu aproximativ un sfert de veac. Apoi regimul comunist a decis sa le inchida. Exploatarile au fost inchise prin metoda prabusirii, fara o ecologizare eficienta a intregului perimetru. Apa din galerii, contaminata de elementele radioactive, continua sa se infiltreze in sol sau sa iasa la suprafata. In apele de munte s-au gasit pesti cu mutatii si s-a constatat ca din ce in ce mai multe persoane s-au imbolnavit de cancer, rezultand o medie mai mare decat in alte zone ale judetului Hunedoara. Cercetatorii din Parcul National Gradistea Muncelului-Cioclovina, impreuna cu un ONG din judetul Timis, Hobby Club Jules Verne, au avut un proiect comun prin care s-au efectuat masuratori ale radioactivitatii din regiune. Rezultatele obtinute contrazic flagrant concluziile la care au ajuns autoritatile. A fost descoperit minereu de monazit, o roca ce contine thoriu.
Aceasta substanta este radioactiva si mai periculoasa decat uraniul. Faptul a fost confirmat de Ioan Serban, director la Agentia Resurselor Uranifere si Metale Rare. Toate masuratorile au fost efectuate cu aparatura omologata. S-au obtinut valori de 5.000 – 6.000 de becquereli, de 20 sau chiar 30 de ori mai mari decat limita maxima admisa, ceea ce se incadreaza in cota de atentie.

FRANCMASONI CELEBRI

NICOLAE BALCESCU ( 1819 - 1852 ) : om politic , istoric, economist, scriitor si ganditor democrat - revolutionar. Participa activ la Revolutia din 1848, pregatita in prealabil in cadrul unei societatii secrete (lojii masonice) denumita " Fratia ". A fost Secretar al Guvernului Revolutionar Provizoriu de la 1848, avand un rol de seama in stabilirea obiectivelor si conducerea Revolutiei din Tara Romaneasca. A fost figura cea mai inaintata a Revolutiei si unul dintre cei mai proeminenti revolutionari europeni.

MIHAIL KOGALNICEANU (1817-1891), istoric, scriitor, publicist si om politic. Nu a participat direct la Revolutia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina pasoptista. A fost de mai multe ori ministru: de Interne, de Externe si prim-ministru. Si-a legat numele de secularizarea averilor manastiresti si de reforma agrara infaptuite pe vremea principelui mason A.I. Cuza, si de actul proclamarii independentei de stat a Romaniei (9 mai 1877), pe timpul principelui Carol I de Hohenzollern (si el mason). A fost printre primii membri alesi ai Academiei Romane (1868).Inca din 1844 era Venerabilul unei Loji bucurestene.

VASILE ALECSANDRI (1818 sau 1821-1890): scriitor si om politic. Participa la Revolutia de la 1848, precum si la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, in 1859, indeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice in Italia (1859) si Franta (1885-1890). A condus revista Romania Literara (1855), publicand totodata prima culegere de poezie populara romaneasca "Poezii poporale.Balade. Cantice batranesti"(1853).
A fost membru al unei Loji din Iasi ( 1857 ).

ION C. BRATIANU (1821-1891 om politic. Fratele lui Dumitru C. Bratianu. De mai multe ori ministru si prim-ministru. Participa la Revolutia de la 1848, face parte din Divanurile Ad-hoc (1857), este membru al Partidului Liberal (din 1860) si fondator al Partidului National Liberal (1875), ministru de Finante (1866), de Interne (1867, 1876) si de Razboi (1867), prim-ministru (1881). A avut un rol important in orientarea politicii externe romanesti catre Puterile Centrale. Membru de onoare al Academiei Romane (1885). Initiat in francmasonerie in 1846 la Paris, in Loja; Atheneul Strainilor; tot aici se afiliaza Lojii Trandafirul Perfectei Taceri, in care la 14 iulie 1847, este ridicat la gradul de Maestru. In 1848 era afiliat Lojii bucurestene Fratia, dupa care se reintoarce la Paris, unde va fi arestat dupa cativa ani pentru participarea la atentatul impotriva lui Napoleon al II-lea. Reantors la Bucuresti , fondeaza, in 1857, alaturi de alti frati reveniti din exil , Loja Steaua Dunarii.A participat la actiunea de inlaturare de la conducerea tarii a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

TITU MAIORESCU (1840-1917) : critic literar, estetician si om politic. Absolva, ca sef de promotie, Academia Theresiana din Viena (1851-1858), continuandu-si studiile la Berlin si Giesen, unde obtine licenta in litere si filosofie (1860), la Sorbona si licenta in drept (1861). Reintors in patrie, obtine un post in magistratura la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filozofie si logica la Iasi si la Bucuresti. In 1863 a fondat la Iasi Societatea literara "Junimea". In urma unui proces de imoralitate, este suspendat din invatamant in 1864, dar intra in avocatura si din nou in invatamant (1865), de unde va fi demis iar in 1868. Regalist si conservator, intra in politica si este ales deputat (1874), ocupand succesiv urmatoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de Justitie (1900-1901,1912) de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezideaza Congresul de Pace de la Bucuresti (1913), in urma razboaielor balcanice. Intre 1884 si 1909 este profesor la Universitatea din Bucuresti, rector al acestei institutii (intre 1892 si 1897). Pana in 1914 a fost presedintele Partidului Conservator. In critica literara a sustinut principiul autonomiei estetice si, prin teoria "formelor fara fond", a denuntat transplantarea formala a unor institutii si reforme inadecvate situatiilor prin care trecea Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic in judecarea valorilor poetice (O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867), a studiat unele probleme de lingvistica (Despre scrierea limbii romane), a contribuit la afirmarea unor reprezentanti ilustri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (Critice, 3 vol.). Logician (Logica), orator (Discursuri parlamentare) si memorialist (Insemnari zilnice) de exceptie, a fost numit membru al Societatii Literare Romane (viitoarea Academie Romana) inca din 1867, fiind vicepresedintele acesteia (1880) si presedintele sectiunii literare (1889). Initiat, asemenea majoritatii junimistilor, in Loja ieseana "Steaua Romaniei", la 26 noiembrie 1866 (loja, al carei Venerabil era George Sutu, fusese constituita la 18 august acelasi an). Dupa cateva luni, la 11 februarie 1887, primeste gradele de Companion si Maestru, tot in aceasta loja.

MIHAIL SADOVEANU (1880-1961) : scriitor si om politic. Intre 1900 si 1919 a fost director al Teatrului National din Iasi. La 24 de ani era copist la Casa Scoalelor, iar la 27 de ani, subsef de birou la Directia artelor din Ministerul Instructiunii si Cultelor, inspector al cercurilor culturale. In 1908 a devenit vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, iar apoi presedinte al acesteia. Membru corespondent (1916) si membru titular (1921) al Academiei Romane. Premiul National (1924). Redactor la Samanatorul, Cumpana, Insemnari literare, Insemnari iesene, unul dintre principalii colaboratori ai Vietii romanesti, director al Adevarului si al Diminetii. Opera sa literara cuprinde povestiri si romane istorice (Neamul Soimarestilor, Fratii Jderi, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda, Creanga de aur, Nicoara Potcoava), proza de investigatie sociala (Bordeenii, O istorie de demult, Venea o moara pe Siret, Baltagul, Hanul Ancutei), naratiuni si descrieri (Tara de dincolo de negura, Noptile de Sanziene, Valea Frumoasei, Nada Florilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic) etc. A mai scris studii, povestiri si romane inspirate de apartenenta sa la Ordinul Masonic si de credinta intr-o lume mai buna (Lumina vine de la Rasarit - conferinta tinuta in 1945; Lupta pentru pace. Al doilea Congres Mondial al partizanilor pacii la Varsovia - conferinta tinuta la 19 decembrie 1950 in sala Ateneului Roman; romanul Mitrea Cocor). In perioada interbelica a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator si presedinte al Senatului (1931), iar dupa al doilea razboi mondial, in virtutea ideilor sale, trece de partea comunistilor, fiind membru al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1947), vicepresedinte al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1948-1961), conducatorul delegatiei Romaniei la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949), membru in Consiliul Mondial al Pacii. Nu se cunosc locul si data initierii sale. Intre 1927 si 1930 a fost Venerabilul Lojii iesene "Dimitrie Cantemir", iar din 1932 al Lojii "Moldova", din acelasi oras. Intre 1930 si 1935 a indeplinit si urmatoarele demnitati masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Nationale din Romania (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite. Fratele sau, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

ISAAC NEWTON (1642-1727) : matematician, fizician si astronom englez, prieten al pastorului Desaguliers. Membru si presedinte al "Societatii Regale Britanice de Stiinte", unde a fost coleg cu Elias Ashmole. In lucrarea sa cea mai importanta, "Principiile matematice ale filozofiei naturale", publicata in 1687, a pus bazele mecanicii clasice, formuland legea atractiei (gravitatiei) universale. Adept al metodei inductive, este autorul celebrei butade "Ipotesis non fingo" (Eu nu fac ipoteze). A fundamentat mecanica clasica, enuntand cele trei principii ale dinamicii, a adus contributii importante in optica (in studiul fenomenelor de dispersie si interferenta), a inventat telescopul (1668) si a emis teoria corpusculara a luminii; in matematica a pus bazele calculului infinitezimal, concomitent cu Leibniz, si a dat formula binomului care-i poarta numele. Dupa ce la 25 de ani (in 1667) a descoperit legea gravitatiei, a inteles ca universul fizic este guvernat de legi mecanice si ca acestea emanau de la Marele Arhitect al Universului, creatorul lumii, Dumnezeu. Conceptia sa a fost adoptata ulterior de masonii englezi. Cavaler Rosicrucian.

VOLTAIRE (1694-1778), ganditor si scriitor iluminist francez. A criticat conceptia providentiala propunand in schimb ideea dezvoltarii progresive a societatii. A negat fanatismul, prejudecatile, privilegiile, intoleranta si abuzurile de orice fel, recomandand cercetarea naturii cu metode experimentale. Principalele sale opere filozofice au fost: Scrisori filozofice (1734), Tratat despre toleranta (1763), Dictionar filozofic (1764). Initiat ca ucenic la 7 aprilie 1778 (la 30 mai in acelasi an va trece in Orientul Etern), in prezenta a 250 frati, membri ai Lojii pariziene "Noua Surori". Initierea s-a desfasurat pe muzica Flautului fermecat de Mozart, intr-o cladire inchiriata de Marele Orient de Franta, ce apartinuse inainte calugarilor iezuiti, cladire in care Voltaire fusese blestemat de acestia de mai multe ori. De altfel, sustine Christian Jacq, inca din 1764, Voltaire isi indreapta atacurile impotriva Bisericii si impotriva Francmasoneriei, care nu I se par fundamental diferite (...). In al sau Dictionnaire philosophique, ei ii trateaza cu dispret pe "sarmanii francmasoni", hatri amabili care nu pot propune nici o filozofie serioasa. "Tot ceea ce vad este ca arunca semintele unei revolutii care va sosi inevitabil", proroceste scriitorul intr-o scrisoare catre marchizul de Chauvelin.

BENJAMIN FRANKLIN (1706-1790): fizician, filozof, economist si om politic american. Nascut intr-o familie franceza cu 14 copii, a fost autodidact, studiind singur latina, limbile la moda in acea vreme (engleza si germana) si mai ales stiintele fizice. La 23 decembrie 1747 inventeaza paratrasnetul, iar la 22 august 1772 devine membru asociat al Academiei de Stiinte din Paris. In 1776 a fost unul dintre redactorii Declaratiei de Independenta a S.U.A. In 1778, la Versailles, a fost recunoscut oficial de Ludovic al XVI- lea ambasador al Statelor Unite, prilej cu care i-a facut cadou portretul sau ornat cu 400 de dIn 1731 a fost initiat francmason in loja Sf. Ioan din Philadelphia. In anul 1734 tipareste prima editie americana a Constitutiilor lui Anderson din 1723. In acelasi an, 1734, devine Mare Maestru Provincial de Pennsylvania, dupa cum se mentioneaza in 1760 in registrele Marii Loji a Angliei (Marea Loja Provinciala de Pennsylvania ramane obedienta fata de Marea Loja a Londrei pana in anul 1778). Personalitate extrem de complexa, se implica in viata comunitatii creand un corp de pompieri, un spital public, o biblioteca de imprumutat carti, precum si Universitatea din Pennsylvania. In 1743 a fondat prima societate savanta din coloniile americane, American Philosophical Society. Ca fizician a avut numeroase contributii in electrostatica, a inventat lentilele bifocale si paratraznetul. Ca francmason considera ca autonomia masonica precede si acompaniaza independenta politica. Din 1757, timp de 17 ani, a sustinut in metropola britanica interesele americane. Apoi a prezentat in Franta cauza insurgentilor obtinand asistenta financiara si militara. Este unul dintre semnatarii Declaratiei de Independenta din 4 iulie 1776 a celor 13 state americane, precum si al altor documente fondatoare ale republicii americane. In plan masonic, trebuie remarcata alegerea sa, in mai 1779, ca Maestru Venerabil al celebrei loji Neuf Soeurs din Paris, al carei membru era si Ilustrul Voltaire. Veneralatul sau, pana in 1781, a fost marcat de importanta tinutelor cu caracter cultural, literare, artistice si stiintifice. Totodata, ca Venerabil, a incitat loja Neuf Soeurs sa sustina prin toate mijloacele cauza americana. In 1785 se reintoarce in Statele Unite iar in 1790 inceteaza din viata la Philadelphia. Lunga si importanta sa cariera masonica se inscrie ca un angajament total pentru infaptuirea idealurilor Epocii Luminilor si ale francmasoneriei, pentru libertatea politica, a cuvantului si religioasa.

JOHANN WOLFGANG GOETHE (1749-1832): poet, scriitor, ganditor si om de stiinta german. Opera sa stiintifica si gandirea sa etica si estetica detin un loc de seama in istoria gandirii progresiste. O puternica influenta asupra formatiei sale intelectuale a avut-o J.G. Herder (si el mason). Din 1775 s-a instalat la Curtea din Weimar, unde a fost prim-ministru. Exponent al Miscarii "Sturm und Drang". Principalele sale lucrari analizeaza dialectica naturii (Introducere in teoria culorilor, metamorfoza plantelor, introducere in anatomia comparata), revolta omului de geniu impotriva legilor sociale si a divinitatii (Prometeu), viata sentimentala (Suferintele tanarului Werther), evolutia procesului de formare a personalitatii (Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister). Poemul dramatic Faust (1808) este considerat sinteza creatiei sale si una dintre operele reprezentative ale omenirii, prin ilustrarea luptei eroului principal aflat mereu in cautarea tragica a adevarului. Geniul lui Goethe se remarca si in alte poeme (Elegiile romane, Hermann si Dorothea), romane (Afinitatile elective), drame (Ifigenia in Taurida, Egmond, Torquato Tasso), care pun in evidenta unicitatea si multilateralitatea personalitatii sale. Initiat la 23 iunie 1780 in Loja "Amalia zu den drei Rosen" din Weimar. Deja loja din Frankfurt la care aderase tatal iubitei lui - Lili Schonemann - ar fi vrut sa-l primeasca printre membri. In autobiografia sa Dichtung und Wahrheit, Goethe scria mai tarziu: "Loja masonica din Frankfurt, respectabila si solid fondata, careia eu ii cunosteam membrii cei mai influenti, gratie legaturii mele cu Lili, ma invita discret sa ma unesc cu ea. Dar, dintr-un sentiment de independenta care mai tarziu mi-a aparut ca o nebunie, nu am acceptat aceasta idee." La 24 iunie 1781 devine Companion, iar la 2 martie 1782 - Maestru. Initierea in Francmasonerie ii permisese sa devina el insusi, dupa cum chiar el se exprimase. La 11 februarie 1783 adera la Ordinul Iluminatilor, ale carui idealuri - intelepciune, forta, frumusete .- erau tot masonice. Daniel Beresniak este de parere ca "modul simbolic de abordare practicat de Francmasonerie este vizibil in toata opera lui Goethe". A scris o serie de poezii inspirate din viata lojilor, reunite in volumele Loghe si Symbolum. De asemenea, s-a exprimat critic cu privire la unele rataciri ale Francmasoneriei din timpul sau: "Francmasoneria este un stat in stat si a o introduce acolo unde inca nu exista nu este deloc recomandabil"."Licht, mehr Licht!" ("Lumina, mai multa lumina!"), sunt ultimele cuvinet ale lui Goethe, rostite pe patul de moarte, la 22 martie 1832. Semnificatia lor este controversata. Unii dau acestor vorbe sensul propriu. In cele din urma clipe ale vietii, marele scriitor german, simtind in fata ochilor o incetosare, o negura, a cerut sa se faca mai multa lumina. Altii, dimpotriva, acorda acestui mehr Licht sensul figurativ de mai multa cultura, mai multa stiinta, mai mult adevar. Si cu acest ultim inteles sunt citate de obicei vestitele cuvinte ale lui Goethe.

WOLFGANG AMEDEUS MOZART (1756-1791) : compozitor austriac. Autor al peste 600 de lucrari muzicale. Tatal sau, Leopold Mozart, muzician si compozitor de talent, ii da o educatie muzicala aleasa din frageda pruncie, astfel ca micul Amadeus concerteaza in fata principilor europeni de la 6 ani (Minchen si Viena), 7 ani (Mannheim, Paris), 8 ani (Londra), 13-14 ani (Milano, Florenta, Roma). In 1782 s-a casatorit cu Constance Weber, marea dragoste a tineretii sale. Activitatea muzicala intensa, munca laborioasa, intrigile vremii i-au distrus, se pare, sanatatea, astfel ca moare la 35 de ani. Initiat la 14 decembrie 1784 in Loja "Binefacerea" din Orientul de Viena, care a fuzionat mai tarziu cu Loja "Noua Speranta Incoronata". Dupa 3 luni de prezenta masonica, isi invita tatal sa viziteze loja din care facea parte. Mozart fiul a participat ulterior ca frate la primirea in Masonerie a lui Leopold Mozart, tatal sau, sef al orchestrei Curtii regale si autorul celebrei Simfonii a jucariilor. Initierea in Francmasonerie a lui Haydn se datoreaza tot lui Mozart. Influentat de activitatea lojior, a compus o prima lucrarea muzicala masonica inca din 1772, cand nu avea decat 16 ani. Vizita cu regularitate Loja "Adevarata Armonie" al carui Mare Maestru era Ignatz von Born, consilier apropiat al imparatului Iosif al II-lea, cel care l-a inspirat pe Sarastro din Flautul fermecat, opera scrisa dupa ritualul masonic in 1791 si constituind "raspunsul"sau la interzicerea Masoneriei austriece in acelasi an de catre imparatul Leopold al II-lea. A mai scris muzica funerara, cantate si lieduri de inspiratie masonica. Dupa trecerera sa in Orientul Etern, toate lucrarile cu caracter masonic pe care le-a scris au fost editate intr-un volum. Evelyne Hurard, cea care face o laborioasa prezentare in Dictionarul Francmasoneriei, arata: "Mozart ne demonstreaza ca a dat vietii sale o unitate si a gasit o fericita sinteza intre ideile sale sociale de libertate, egalitate si convingerile sale spirituale de fraternitate si dragoste". Christian Jacq are urmatoarele opinii despre activitatea masonica a lui Mozart: "Pe cand initierea lui Voltaire era o ultima butada, cea a lui Mozart era semnul unui angajament spiritual profund, ale carui urme sunt usor de decelat in opera marelui compozitor. Fara a mai vorbi despre concerte, sonate, simfonii, in care acest barbat inca foarte tanar manifesta o exceptionala profunzime a gandirii, se constata influenta simbolicii masonice in Cantatele masonice si in cantecele destinate lojilor; aceste lucrari putin cunoscute sunt admirabile si ating un nivel comparabil marii opere masonice Flautul fermecat, inspirat in mare masura de von Born, unul dintre Venerabilii cei mai eruditi ai epocii lui". A. Nataf il considera "cel mai mare si cel mai celebru muzician francmason, dedicand uneori chiar capodoperele sale Francmasoneriei (...), iar opera sa geniala Flautul fermecat n-ar fi vazut lumina zilei daca libretistul si fratele mason Emmanuel Schikanader nu i-ar fi comandat-o unui Mozart pe atunci uitat de noroc (...). Nu Masoneria a fost cea care l-a creat pe Mozart. Dimpotriva, fara Mozart, Masoneria ar fi pierdut ceva din fiinta sa. I-a dat artistului tema ce i-a cristalizat inspiratia".

GEORGE WASHINGTON (1732-1799) : general si om politic american. Primul presedinte al S.U.A. (1789-1797). In 1774 a fost delegat la primul Congres continental, in anul urmator. A indeplinit apoi functiile de comandant al armatei continentale (1775), comandant al armatei americane in timpul razboiului pentru Independenta (1776), membru si presedinte al Conventiei constitutionale federale, Philadelphia (1787); a refuzat al treilea mandat de presedinte al S.U.A. (3 martie 1797). Intre 4 noiembrie 1752 si 4 august 1753 a primit primele trei grade masonice in "The lodge of Fredericks" (actualmente, nr.4 din Virginia). Marea Loja a Pennsylvaniei ii acorda titlul de Mare Maestru la 20 decembrie 1779, iar dupa numai 7 zile va fi ales Mare Maestru al Marii Loji Nationale. La 28 aprilie 1788 devine Mare Maestru si Venerabil al Lojii nr.39 din Alexandria, Virginia, iar la 6 martie 1789, membru onorific al Lojii "Olanda" (azi nr.8) din New York. Juramantul de presedinte al Statelor Unite ale Americii - primul stat faurit de masoni in Istorie - l-a depus tinand mana pe Biblia Lojii "Sf. Ioan nr.1" din orasul care mai tarziu, avea sa-i poarte numele. In ziua de 18 septembrie 1793, in calitate de presedinte al S.U.A. si Mare Maestru al Marii Loji Nationale pune piatra de temelie la constructia Capitoliului National din orasul care-i poarta azi numele, in Districtul Columbia. Piatra de fundament a Capitoliului a pus-o dupa ritualul masonic, mistria folosita cu acest prilej fiind reutilizata in 1923, cand s-a pus piatra de temelie la Memorialul care-i poarta numele.

MARK TWAIN (1835-1910), romancier si umorist american, cel care a pus bazele literaturii moderne in S.U.A. Autor cu remarcabila viziune realista, imbinand perspectiva umoristica si satira sociala cu vadit simt al observatiei exacte. A creat romane cu elemente autobiografice (Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn s.a.) sau de evocare a trecutului cu aluzii in actualitate (Print si cersetor, Un yankeu la curtea regelui Arthur s.a.).Initiat in 1861 in Loja "Steaua polara nr.71" din Orientul de Saint Louis, unde i-au fost acordate primele trei grad.

Bernini

Gian Lorenzo Bernini a fost printre cei mai mari artişti ai barocului, cunoscut mai ales ca sculptor, deşi a avut lucrări semnificative şi în domeniul architecturii, picturii şi poeziei. S-a născut în anul 1598 la Napoli, fiul sculptorului toscan Pietro Bernini. În 1605 familia lui s-a mutat la Roma. În copilărie, Gian Lorenzo a lucrat ca asistent al mai puţin talentatului său tată. A fost considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai barocului. Mare architect şi sculptor, activitatea lui Bernini este legată de acţiunea papilor din secolul al XVII–lea.
Capodopera sa este Piaţa Sfântului Petru din Roma, delimitată de o colonadă gigantică formată din 284 de coloane, desfăşurate pe patru rânduri, cu 140 de statui. Soluţia găsită de Bernini uimeşte şi astăzi: cele două braţe ale colonadei strâng la pieptul Bisericii catolice, reprezentată de catedrală, credincioşii aflaţi în piaţă. Ca sculptor, Bernini poate fi încadrat barocului prin compoziţiile sale ce redau mişcarea şi prin preferinţa pentru policromie. Astfel, monumentul funerar al papei Alexandru al VII-lea combină marmura roşie, verde şi albă, în care Bernini a sculptat figure reale şi alegorice, cu bronzul aurit. Personajele sunt dispuse scenografic şi întreaga compoziţie sugerează mişcarea.
Gian Lorenzo Bernini a construit două clopotniţe, care au trecut în istorie drept "Urechile de măgar ale lui Bernini". La terminarea reparaţiilor, acelaşi papă a ordonat să fie demontat plafonul din bronz din pridvorul Pantheonului, care de atunci oferă privirii scheletul şi grinzile acoperişului. Bronzul, inclusiv cuiele, au fost reutilizate la turnarea coloanelor baldachinului din altarul Domului San Pietro din Vatican şi a tunurilor noi pentru artilerie de pe zidurile Castelului Sant'Angelo. La 7 iulie 1894, în prezenţa unei delegaţii a guvernului, comisia arheologică italiană doboară "Urechile lui Bernini", Pantheonul revenind la splendoarea sa anterioară, pe care o putem admira astăzi.
Nu trebuie uitate nici intervenţiile sale din Piazza Barberini în Roma, unde a pus să fie construite două fântâni (a Tritonului şi a Albinelor) şi Palatul Barberini.
Bernini a murit la 28 noiembrie 1680 şi a fost îngropat în Biserica Santa Maria Maggiore din Roma, după ce a servit 8 Papi. A fost unul dintre cei mai de seamă artişti ai epocii.

Vaticanul....uneori ma lasa fara cuvinte

Este posibil ca viaţă să existe şi pe alte planete“, consideră reverendul Jose Gabriel Funes, preot iezuit în vârstă de 45 de ani, care se află în fruntea Observatorului Astronomic al Vaticanului şi îi este consilier Papei Benedict al XVI-lea. Potrivit Reuters, într-un interviu publicat marţi în ziarul Vaticanului, intitulat „Extraterestrul este fratele meu“, Funes a declarat că numărul mare de galaxii şi de planete din univers îi îndreptăţeşte pe oameni să-şi imagineze că viaţa s-a dezvoltat şi în alte locuri: „Într-un univers atât de mare nu poţi exclude această ipoteză“. El a subliniat însă că extratereştrii nu reprezintă o piedică în calea credinţei în Dumnezeu: „Tot aşa cum pe Pământ există o multitudine de creaturi, unele fiinţe create de Dumnezeu, poate chiar inteligente, ar putea popula alte planete.
Asta nu intră în contradicţie cu credinţa noastră, deoarece nu putem pune limite libertăţii creative a lui Dumnezeu“. „De ce să nu vorbim despre un «frate» extraterestru?“, s-a întrebat retoric astronomul-şef. „Ar fi şi el o componentă a creaţiei“, a adăugat el. Funes a subliniat în continuare chiar posibilitatea ca rasa umană să fie „oaia pierdută“ a universului. „Ar putea exista alte fiinţe care au rămas pe deplin prietene cu creatorul lor“, a semnalat Funes. În acest caz, ele n-au comis păcatul originar, ca oamenii, şi astfel nu au nevoie de mântuire.De cealaltă parte, dacă şi alte forme inteligente de viaţă au luat-o pe căi greşite, la fel ca rasa umană, atunci întruparea (revenirea pe Pământ a lui Iisus, pentru a răscumpăra păcatele oamenilor) le va ajuta şi pe acestea, deoarece „întruparea este un eveniment total unic“, după cum a explicat Funes, citat de MEDIAFAX.În calitate de astronom, el a spus că cea mai plauzibilă teorie care înfăţişează naşterea universului este cea a Big-Bang-ului, însă este de părere că nici această explicaţie nu pune piedici credinţei în Dumnezeu. „Dumnezeu este creatorul lumii. Există un plan în spatele creaţiei. Nu suntem copiii unui accident. Dumnezeu este creatorul universului, iar noi nu suntem produsul unei întâmplări, ci copiii unui părinte bun, care are în minte un proiect de iubire pentru noi“, a declarat Jose Gabriel Funes, argentinian de origine.

Povestea "Copacului alb", un stejar din curtea liceului din Jena, provoacă stupoare, la începutul mileniului III. A fost numit astfel nu pentru că ar fi avut frunze deosebite, ci pentru că, potrivit "tradiţiei", numai elevii albi se puteau bucura de umbra sa.
În 2006, un grup de liceeni de culoare s-a hazardat să ia masa sub frunzişul bătrânului stejar, cu permisiunea directorului adjunct. A doua zi, trei funii de spânzurătoare s-au ivit pe ramuri. Unii au spus că e doar o glumă proastă, alţii însă au luat-o în serios, vorbind despre un mesaj rasist, o reminiscenţă a anilor 1960. Trei tineri albiau recunoscut faptele.
"N-au ştiut ce fac", a susţinut Craig Franklin, redactor-şef al săp­tămânalului "Jena Times". "Fiul meu a venit într-o seară la mine şi m-a întrebat ce înseamnă un nod de spânzurătoare?", a povestit Tina Jones, mama unuia dintre elevii de culoare implicaţi în scandal.
Deşi directorul liceului a cerut eliminarea vinovaţilor, consiliul de administraţie a decis doar o excludere de trei zile. Procurorul districtului, Reed Walters, i-a ameninţat chiar pe elevii de culoare: "Pot să fiu cel mai mare duşman al vostru, pot să vă nimicesc vieţile dintr-un condei".

***

Trei luni mai târziu, un incendiu a distrus o parte din liceu. Cazul nu a fost elucidat. Mai multe încăierări au avut loc în zilele următoare. Robert Bailey, un elev de culoare, a fost atacat şi bătut cu violenţă de albi. A doua zi, el şi alţi doi liceeni de culoare au agresat un alb implicat în incident. Au fost arestaţi pentru "violenţe şi furt de armă de foc".
La 4 decembrie, Justin Barker, unul dintre albii care au pus spânzurătorile încurtea liceului, a fost bătut până a rămas inconştient de mai mulţi tineri de culoare. Şase liceeni de culoare, cu vârste între 15 şi 18 ani, au fost arestaţi şi inculpaţi pentru "tentativă de crimă şi complot".
Procurorul Walters a anunţat că cinci dintre ei vor fi judecaţi ca adulţi, riscând pedepse de o sută de ani de închisoare. Acuzaţiile au fost în cele din urmă reduse la "lovituri şi răni grave", pasibile de 15 ani de detenţie. La primul proces, de la sfârşitul lui iunie 2007, Mychal Bell, jucător-vedetă de la Jena Giants, echipa de fotbal a liceului, a fost declarat vinovat de un juriu de albi şi numai cu martori albi. La Jena, nimeni nu a făcut nicio mişcare. "Nu este rolul nostru să criticăm justiţia", a scris Craig Franklin în "Jena Times".

***

"Copacul alb" a fost tăiat de administraţia liceului în timpul vacanţei de vară de anul acesta. Odată cu el pare să fi dispărut şi sentimentul de vinovăţie din inimile locuitorilor Jenei, un oraş liniştit, devenit timp de câteva luni "ochiul" unei furtuni naţionale. Jena, care are 2.900 de locuitori, din care 12% de culoare, nu-şi doreşte o imagine de oraş rasist, simbol al unui vechi sud rural în care mai dăinuie segregaţia. "Nu vrem ca oamenii să vină şi să arate cu degetul curtea şcolii, spunând: «Uite Copacul!»
Vrem să uităm toată această poveste", afirmă Jonny Fryar, membru al Consiliului de învăţământ. Cu toate acestea, furtuna s-a declanşat: la 20 septembrie, circa 15.000 de persoane, în majoritate de culoare, au sosit la Jena din toată ţara, au manifestat şi au strigat sloganuri din vremea lui Martin Luther King: "Fără dreptate nu e pace!". La 7 noiembrie, forţele antirasiale vor organiza demonstraţii în Los Angeles, San Francisco, Washington DC, New York, Chicago şi New Heaven. Manifestaţiile puse la cale de coaliţia ANSWER (Act Now to Stop War and End Racism) se înscriu într-o mişcare pentru eliberarea celor şase deţinuţi de la Jena.

***

Manifestaţia din 20 septembrie, de la Jena, a avut rezultate. După ce adoles­cenţii de culoare au acuzat: "Dacă o încăierare de recreaţie se poate transforma în tentativă de omor, funiile de spânzurătoare pot fi catalogate incitare la ură", o Curte de apel a anulat verdictul împotriva lui Mychal Bell. Cazul a fost remis unui tribunal pentru minori. Acuzaţia de complot a fost, de asemenea, îndepărtată.
Un alt judecător a redus la jumătate cauţiunea (de la 90.000 la 45.000 de dolari) şi, la 27 septembrie, după zece luni în spatele gratiilor, tânărul a fost eliberat. Aşteaptă un nou proces, ca şi ceilalţi cinci acuzaţi. Orăşelul va rămâne, timp de luni de zile, în atenţia lumii întregi, ceea ce îi displace. În faţa adversităţii, Jena face paradă de corectitudine: "Cred că trăim în pace în privinţa problemelor rasiale.
Nu suntem perfecţi, dar oraşul nu e rasist", spune un pastor local. Mama unuia dintre cei şase tineri de culoare – care trec prin furcile caudine ale justiţiei – nu este de aceeaşi părere. "Nu există egalitate. Negrii suportă toate rigorile legii. După ce se va termina totul, voi părăsi oraşul".
La Jena există cartierul Webb Quarter pentru negri, în afara oraşului, plin de case sărăcăcioase, şi cartierul alb cu peluze îngrijite. Aici, toţi poliţiştii sunt albi, ca şi magistraţii, aleşii locali şi membrii Consiliului de învăţământ. Trista poveste a Jenei oferă o lecţie negrilor: acolo, cei de culoare sunt bine-veniţi dacă îşi păstrează locul, la periferie sau în echipa de fotbal local. Alte pretenţii nu pot ridica.

***

Pentru că voiau să-şi ascundă identitatea şi nu aveau bani să-şi facă costumaţii sofisticate,s-au acoperit cu cearşafuri pe spate şi feţe de pernă pe cap. De asemenea, şi-au acoperit caii cu cearşafuri. Scopul iniţial al organizaţiei a fost protejarea celor nevinovaţi şi oprimaţi. Cu timpul, KKK a început să susţină superioritatea rasei albe. Adeseori, şi-a exprimat cu violenţă atitudinile antisemite, anticatolice, homofobia etc. Oficial, organizaţia s-a dizolvat în 1869, dar diferite grupări locale au continuat să terorizeze populaţia de culoare. În 1915, KKK a fost reactivat în Georgia.
Toţi cei bănuiţi de liberalism cădeau victimă terorii organizaţiei şi primeau un avertisment sub forma unei cruci în flăcări, aşezată în faţa casei. A doua dizolvare a avut loc în 1944. Populaţia SUA începuse să uite de KKK, când, la mijlocul anilor `90, organizaţia s-a reactivat. Au fost incendiate biserici ale populaţiei de culoare, dar acţiunile au fost doar locale. Organizaţia continuă însă să existe şi a existat tot timpul, chiar dacă în unele perioade a stat în umbră.

***

Ku Klux Klan

Ku Klux Klan este numele sub care sunt cunoscute mai multe organizaţii rasiste extremiste dintre care prima a apărut după Războiul civil american în 1865 în statul Tennessee (S.U.A.). Membrii acestor organizaţii susţin superioritatea rasei albe şi îşi exprimă adesea cu violenţă atitudinea de antisemitism, anticatolicism, homofobie etc.
Denumirea vine din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, şi cuvântul clan.
Scopurile iniţiale ale organizaţiei erau aparent nobile: "protejarea celor nevinovaţi şi neajutoraţi" şi "ajutorarea celor oprimaţi". Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizaţia se autointitula "Statul Invizibil", Klanul îi considera pe albi superiori populaţiei de culoare. Din cauza acestei adversităţi faţa de negri, organizaţia nu s-a putut împăca cu faptul că după Războiul de Secesiune, foştii sclavi obţinuseră drepturi egale cu populaţia albă. Prin urmare membrii Ku Klux Klan-ului au trecut la invadarea satelor şi oraşelor, torturând şi ucigând fără a suferi vreo pedeapsă. Oficial organizaţia s-a dizolvat în 1869, dar diferite grupări locale au continuat să terorizeze populaţia de culoare.
În 1915 Klanul a fost reactivat în Georgia. Acum toţi cei bănuiţi de liberalism, cădeau victimă terorii organizaţiei şi primeau un avertisment sub forma unei cruci în flăcări. A doua dizolvare are loc în 1944.
Deşi în SUA populaţia începuse să uite de Klan, la mijlocul anilor 90 organizaţia s-a reactivat din nou, incendiind bisericile populaţiei de culoare, dar acţiunile sale au avut doar un caracter local.

Cavalerii Templieri

Faptul istoric este reprezentat de cruciade care au scapat tara de o buna parte din jefuitori, nobili sau nu. Referitor la aceasta, sfintul Bernard afirma cu cinism: "Avantajul este unul de natura dubla: am scapat tara de ei si pot sa aduca servicii in Orient ".In felul acesta profitul a crescut si, logic, banii s-au inmultit.Totusi, faptul ar fi insuficient fara aparitia unui organism bancar, in masura sa gestioneze banii in asa fel incit muncitorii sa poata fi platiti indiferent de dificultatile survenite, si care totodata sa furnizeze eventualele mijloace de transport si lucru.Marile ordine religioase dispuneau din plin de averi suficiente, dar le rezervau propriilor abatii.In aceste conditii, o singura organizatie era capabila sa-si asume acest rol de bancher-trezorier, de a furniza un ajutor eficace si continuu si de a organiza munca: Ordinul Templierilor.Evident ca ei, Cavalerii Templieri, nu isi puteau asuma sarcina construirii; bogatiile lor, oricit de mari ar fi fost, nu ajungeau. Ei nu puteau decit imprumuta. Banii necesari trebuiau sa vina de la populatie. Trebuia deci ca populatia sa se imbogateasca caci degeaba incerci sa tunzi o oaie care nu are lina.Atunci, fara a apela la regi, la episcopi, la nobili sau la organisme constituite, au creat un intreg sistem de economie politica cu care, daca ar fi reusit sa mearga pina la capat cu el, ar fi putut aduce Occidentul la un grad extrem de civilizatie si bunastare.Surprinzator la regulamentul redactat de sfintul Bernard este ca desi pretinzind saracia personala a fiecarui cavaler in parte, el era conceput in mod intentionat, astfel incit noul ordin sa poata deveni deveni bogat si puternic.Modalitatea era foarte simpla: Ordinul primea, dar nu dadea niciodata, in afara de pomana obligatorie. Ordinul putea primi orice; toate achizitiile ii erau permise, dar nu putea sub nici o forma sa cedeze ceva, "nici macar o caramida, nici macar o palma de pamint".Singurele cadouri care puteau fi facute unui cavaler, in nume personal, erau un vestmint uzat sau un caine. Daca Templierilor li se intimpla sa fie facuti prizonieri in cursul luptei, Ordinului ii era interzis sa plateasca rascumpararea lui. Drept rascumparare, cavalerul nu putea oferi decit pumnalul sau centura sa (consimtind astfel sa nu mai poarte arme). Iara de ce, cu rare exceptii, templierii facuti prizonieri au fost intotdeauna condamnati la moarte.In citiva ani, averea Templului a devenit impresionanta; in paminturi, in beneficii, in numerar, in credite.Si aceasta bogatie a fost organizata in asa fel incit sa profite toti.Mantia alba, Crucea Rosie, marile fapte de arme, ispravile din Orient, Misterele, au facut sa se uite ca templierii au fost mari agricultori.Cam in vremea procesului, la inceputul secolului al XIII-lea, ei posedau in Franta aproape o mie de sedii, fiecare dispunind si ocupindu-se de mai multe hambare sau ferme, cultivate de "Oamenii Templieri": arendasi, valeti si serbi.Nu era vorba de fortarete, ci de simple ferme protejate de ziduri care erau deseori numite "Asezarile Templului". Citeva inventare efectuate de oamenii lui Filip cel Frumos, cu ocazia arestarii templierilor, arata ca aceste sedii si depozite erau remarcabil organizate si dotate cu material de lucru din abundenta.Cum templierii erau redutabili ca oameni de arme, se intelege ca bunurile lor nu puteau fi atinse de jafuri, atit de frecvente in acea epoca.Sa adaugam la aceasta ca papii le conferisera un mare numar de privilegii importante, printre care si acela de a nu se supune jurisdictiei ecleziastice - in afara de cea a papalitatii - si ca, apartinind bisericii, nu se supuneau jurisdictiei regelui. Astfel, ei constituiau un stat in stat, sau macar un "corp" complet independent, scutit de orice impozite, inclusiv de dijma catre cler.Datorita acestor ferme, folosite in afara oricarui pericol, trebuie sa fi facut fata foametei in secolele XI si XII, fenomen care atunci facea ravagii in rindul crestinatatii. Totodata, acestea constituiau insesi bazele de actiune ale templierilor in Occident.Prima misiune oficiala care le fusese data celor noua cavaleri fusese de a proteja pelerinii pe drumul Ierusalimului.Insa, oricit de periculoase erau drumurile Palestinei, nici cele din Franta nu erau cu nimic mai sigure. In vremea sfintului Bernard, Regele Frantei era obligat sa conduca personal razboaiele impotriva nobililor-tilhari care jefuiau calatorii la mai putin de zece leghe de Paris.A fi negustor, a transporta marfuri, constituia atunci unul dintre cele mai periculoase lucruri. De altfel, nu doar negustorii si carausii erau in pericol de drumurile feudale ale Evulu Mediu. Orice om, daca nu era nobil, sau serb, era "om de rind" si, asa stind lucrurile, daca nu avea ceva in genul "permis de trecere", putea fi luat in captivitate si pus la munca de seniorul ale carui paminturi le traversa, devenind un fel de bun al acestuia.De asemenea, calatorul trebuia sa se gindeasca si la fiarele salbatice, in special la lupii care misunau in haite chiar pina la marginea oraselor, mai ales in timpul iernilor aspre. Nu se deplasa deci decit cine nu avea de ales.Dar o tara fara cai de comunicatie vegeteaza.Drumul este baza oricarei civilizatii, si de fapt, chiar a vietii, nu doar pur si simplu in calitate de drum, ci in calitate de drum pe care te afli in siguranta. Si drumul trebuie sa fie "suportabil" si din punct de vedere economic, intrucit multa vreme, pentru traversarea anumitor poduri si pentru deplasarea prin anumite locuri de trecere au fost percepute plati, si calatoriile indepartate au sporit costul marfurilor facindu-le prea scumpe, chiar si atunci cind era vorba de unelte de stricta necesitate.Si se intimpla - daca intr-adevar putem vorbi de intimplare - ca, in general, comanderiile sa se afle plasate la distante scurte unele de altele. Si fiecare comanderie era un loc intarit si aparat, un pamint al bisericii, cu drept de azil si in general, cu un adapost numit Hopitot.Astfel se creeaza "drumurile templiere", pe care trec ostasii Templului si care se bucura, deci, de o anumita siguranta. Templierii se comportau ca o adevarata politie a marilor cai comerciale. Supravegherea acestor cai pare a fi fost scopul pentru care templierii strabat locurile ce le imprejmuiesc tinutul. Asigurau securitatea trecatorilor atit impotriva banditilor cit si impotriva perceperii de taxe ... Templierii erau impotriva taxelor de trecere si de fapt, a oricarui lucru care putea jena libera circulatie si destul de des gasim, in locurile de traversare reprezentate de foste vaduri, ramasitele unei foste comanderii care trebuia sa supravegheze un anume vad.Comanderiile adaposteau nu numai negustorii ci si marfurile pentru care se creeasera depozite speciale. Templierii acceptau depozitarea de marfuri in spatiile lor (pentru care pretindeau, fara indoiala, un pret). Si este de inteles ca taranii din imprejurimi trebuie sa fi considerat o binefacere faptul de a-si fi putut pune recoltele, sau o parte din recolte, la adapost de jefuitori. Si de impozitele clericale sau senioriale.Templierii au facut deci totul pentru a favoriza comertul, mergind chiar pina la a crea piete aflate sub supravegherea lor; si pentru a dezvolta mestesugurile, asa cum s-a intimplat la Provins, unde au facut avere.Este sigur ca sistemul lor economic, ale carui virtuti nu le-am redescoperit decit de putin timp, se baza pe o circulatie cit mai lesnicioasa si rapida a banilor, fiind creata o banca pentru facilitarea acestei circulatii.Se provoca imbogatirea tuturor claselor societatii si prin aceasta, sporea aportul direct reprezentat de taxele si chetele autorizate pentru constructii, in special de catedrale.Bogatia templierilor a devenit considerabila. La aceasta a contribuit faptul ca au economisit in mod constant. Intr-adevar, acesti indivizi primind, incasind fara intrerupere bani, dar necheltuind decit strictul necesar cerut de intretinerea membrilor militiilor lor, sfirsisera prin a acumula sume exorbitante; si numerarul, deja rar in epoca, ajunsese sa se afle in intregime in pivnitele templierilor - si nefolosit, deci inutil.Neputindu-l da, au instituit un sistem de imprumut, fara indoiala cu o dobinda rezonabila fiindca nu a fost facuta nici o plingere impotriva lor in acest sens, nici macar la proces.Proprietatile lor adapostesc multi oameni specializati in diferite meserii: tesatori, fierari, rotari, zidari, etc.Ei sunt cei care obtin, de la Ludovic cel Sfint, scutiri de impozite pentru constructorii de biserici si confreeriile acestora.Nu exista nimic in actiunile lor care sa nu fie axat pe ridicarea demnitatii umane, pe protejarea celor slabi, pe eliberarea de sclavie si de nedreptate (Vei domni atita vreme cit vei fi drept, ii spunea un staret templier din Anglia regelui Henric).

Cavalerii Templieri

In 1128, cavalerii revin in Champagne. La Conciliul de la Troyes vor participa cel putin cinci, caci, in acelasi timp, fratele Andre de Montbard insotit de un alt cavaler, ducea un mesaj al regelui baudoin al II-le. Ramin deci, cel mult, trei cavaleri pe Pamintul Sfint, inclusiv Hugues de Champagne. Erau putini pentru a veghea asupra drumului pelerinilor, afara numai daca n-ar mai fi recrutat intre timp pe altii, misiunea fiind indeplinita.Exista aceasta evolutie fulgeratoare, aceasta putere extraordinara a ordinului Templului pe care traditia o atribuia tocmai posesiei Tablelor Legii.Nu exista un alt exemplu ca fondarea unui ordin calugaresc ar fi necesitat vreodata reunirea unui conciliu. Or, exact pentru aceasta a fost convocat Conciliul de la Troyes in 1128 de catre Nernard de Clairvaux, la Troyes, linga Payns, pe paminturile contelui de Champagne. Aceasta inseamna, de altfel, mai mult decit o ratificare, este o proclamatie solemna, si inca mai mult, inseamna angajarea Bisericii in intregime, cu toti membrii ei. Inseamna ca, printre ordinele calugaresti, acestuia i se da, in mod precis un fundament universal, aplicindu-i-se marea pecete, care nu va fi niciodata rupt fara pedeapsa.Conciliul are loc la resedinta contelui Thibault, nepot si mostenitor al contelui de Champagne, caruia Bernard i-l anunta in acesti termeni: "Binevoiti a va arata plin de curtenie si de supunere fata de Legat (trimisul papal), in semn de recunostinta ca a ales capitala voastra pentru a tine un asa mare Conciliu si dati sprijinul si asentimentul dumneavoastra masurilor si hotaririlor pe care acesta va considera convenabil sa le ia in interesul binelui". (Tonul de comanda pe care-l foloseste Bernard ii este propriu, chiar in fata papei).A cere sprijinul si asentimentul contelui de Champagne indica, de altfel, ca "masurile si hotaririle" pe care le va lua Sinodul privesc direct regiunea Champagne. Este de asemenea un mod indirect de a plasa noul ordin care va fi creat sub protectia temporara a contelui, iar bunavointa acestuia cit si cea a succesorilor sai nu va lipsi niciodata. Bunurile donate in aceasta provincie Templierilor vor fi imense, dar in special monopolul padurilor pe intreg teritoriul cuprins intre Sena si riul Aube care- va face stapinii adsoluti ai codrilor, inclusiv a Padurii Orient.La acest conciliu, Hugues de Payns isi exprima dorinta de a crea un ordin de calugari-soldati, al carui prim nucleu va fi format din tovarasii sai din Templu. Conciliul aproba si-l insarcineaza pe Bernard sa-i stabileasca regulamentul, iar Bernard dicteaza clericului Michel un regulament de ordine interioara.Se pare ca este vorba, in spiritul regulamentului sfintului Bernard, de un ordin care are o misiune laica, adica sa lucreze in lume; abia din acest moment vor fi considerati calugari; la Ierusalim insa, in ciuda legamintelor facute sub mainile patriarhului, Hugues de Payns semna tot ca un laic si nu ca un calugar.Regulamentul nu se multumeste doar cu aspectul strict monahal caci, sa nu uitam, va fi vorba de o "cavalerie" militara. In aceasta situatie, s-ar putea crede ca Bernard de Clairvaux se amuza sa reinvie vechile traditii celtice si tabuurile lor, ca si cum ar fi dorit sa lege aceasta cavalerie religioasa de fostele ordine celtice.- vor accepta intotdeauna lupta impotriva ereticilor chiar in situatia de trei contra unu.- daca lupta pentru viata lor impotriva unora care nu sunt eretici, ni vor riposta decit dupa ce au fost atacati de trei ori.- daca nu-si indeplinesc datoriile vor fi biciuiti de trei ori pe zi.