asta asa de nervi si razbunare.

nu ma consider o persoana perfecta.
nu stiu daca in toata viata mea am fost macar un minut perfecta.
mi-e greu sa definesc perfectul.
stiu ca exista oameni care ating perfectiunea, eu nu ma incardez, eu am teluri mai inalte.
nu stiu si nici nu vreau sa aflu parerile voastre.
nu ma dau rotunda, nu ma hazardez, fac doar pe nebuna, poate asa ma lasati in pace.
sunt dezamagita, again and again.
la sta as lua cu siguranta un premiu.
nu astept minuni de la oameni.
uneori ma pierd cu firea, si astept de la ei, sa fie OAMENI.
ma dezamagesc oamenii din jurul meu.
nu sunt genul care sa isi aleaga oamenii din jur, ii las pe ei, poate ca gresesc.
indiferent unde ma aflu, indiferent pe cine am in jur, ma lipesc de ei, intr-un fel sau altu.
le pun ce am eu pe tava, fara sa astept de la ei nimic.
ii vad cum fura din putinul meu, precum pisica din farfuria cainelui.
cum imi amarasc sufletul, odata, de doua ori, si tot asa.
si ii privesc blajin, stiind ca in suflet mai au un gram de bunatate.
ma sfasie si ma fac sa ma urasc pentru ceea ce sunt, si imi trezesc in mine sentimente negre, care dor.
nu vreau oameni ca astia in jurul meu.
nu mai vreau.
ma intorc la ei de fiecare data, cu gandul, ca mai au ceva bun in ei, numa ca nu stiu sa-l scoata la suprafata.
si mama imi zice: "nu vor, mama, si nu poti obliga pe nimeni"
si ma supar si ma agit, si ma doare,ca vad atata rautate in jur.
incerc sa ma feresc de rautate, sa ma pastrez buna, sa dau fara sa cer.
le am si eu pe ale mele, recunosc, si atunci cand ma lovesc de legea junglei, incerc sa o evit, gandindu-ma ca nus canibal.
ca oamenii nu trebuiesc devorati.
poate ca gandesc prea mult.
poate..
cine stie...