ne place copacii

povestea copacului,
pe scurt

treaza nu e amuzant

Putina activitate aici,
si totusi un an atat de plin.
cu de toate, bune-rele adunate.
muzica de toate felurile, oameni pestriti,
veselie si tristete, ziua noapte se facu, 
timpul repede trecu`...
Lamaiule unde mi-ai ramas ?
mai trece un an ...
elefantii au plecat spre lumina, eu am ramas singura in intuneric.
nu mi-e frica
nu!
dansez in intuneric cu ochii inchisi si inima in gat.
si nu de frica s-a urcat nebuna acolo
nu!
vrea sa iasa la lumina, ei nu ii place intunericul,
si ce sa fac eu cu nebuna?
sa plece, i-am zis ...
nu vrea sa plece singura, inca incearca sa ma convinga sa merg cu ea,
vezi sa nu !
stau in intuneric si dau din cap ca nebuna.
o sa vina februarie ca de fiecare data.
n-am inima sa intampin aceasta luna.

http://www.youtube.com/watch?v=vqCGqH_uSDg

traiesc anOtimp

in ultima vreme ma incearca fel de fel de trairi.
intens, e cuvantul potrivit.
odata cu venirea toamnei, copilul din mine ranjeste a prost la frunzele cazute si la motanii care isi cauta partenere.
am asteptat multe de la toamna asta.
si nimic.
si toamna a avut asteptarile ei.
eu i-am dat un zambet, sau mai multe, ea mi-a dat trairi.
ma pierd in tot.
si totul se pierde, in mine.
ma trezesc bantuind pe strazi cunoscute pana in adancul meu, ma trezesc si merg spre vis.
si totul in mine arde, arde mocnit,
limbile de foc ard, stiu, dar nimic nu poate face fata.
focul ma cuprinde.
nu pot stinge focul, 
afara e toamna.
si in curand o sa vina iarna.
o iarna de la care nu astept nimic.
dar care ma asteapta.

lasati-ma si e mine sa nu dorm vara.
si daca-n toamna nu-mi revin,
va rog sa-mi trageti o scatoalca.
http://youtu.be/FADfgXESQrg

mission impossible 2 ~ cast tom cruise

cand uneori ajung la starea de fear of loathing in las vegas, trecand de starea de kill bill 2, m-apus ca scriu.
da, stiu e funny.
ma loveste o idee, si zic ca e foarte tare, incerc sa imortalizez totul, dar ceva nu-mi iese bine.
vorba maestrului Musatescu: "atunci cand bat campii, e ca si cum mi-as vedea mosiile."
undeva trebuia sa fie amuzant.
muzica mi-a luat urechile.
si n-as putea sa zic cand m-a palit sunetul asta, un sunet atat de familiar,
stiu suna ciudat.
sau poate stiu sa zic cand, 
dar nu vreau.
de tampita nu vreau.
si uneori imi place atat de tare tampita.
zi-i si tu !
t a m p i t a.
suna bine.
undeva e o repetitie ce te tine in priza.
in sunet ma refer.
asa cum pielea de gaina iti cucereste pielea,
stiu suna ciudat,
asa si sunetul iti jefuieste muschii.
si depinde de sunet, ca poti sa nimeresti unul care musca din tine.
sa vezi atunci sange.
t a m p i t, 
de peste campii pana la mosii.
vorba pestritului Petre Ispirescu,
jumatate de om calare pe jumatate de iepure schiop.
a fost odata etc.,

ma doare maseaua. n-ar trebui sa beau cafea.

Si nu stiu ce naiba mi-a venit sa ma uit prin geam.
Mi-am zis ca-i cam innorat.
si ca  sa vad ca fiecare clipa conteaza,
Mi-am zis ca este apus.
Fuse si se duse, clipa-n innorata,
Mi-am zis sa ma duc, 
va zic alta-data.

eu cand n-am ce face, fluier !

Si-mi vine cateodata sa arunc,
tara asta sus in aer !
ca ma oftic, mah,
recunosc,
ma oftic atat de tare, dar nu fac nimic, ca nu port sange de grec in mine,
din pacate.
al meu e poate albastru, din neamul lui Mihai.
si imi vine sa ma duc si eu in alta tara si sa ma uit la a mea cum piere.
de lasa ce sunt.
si asta ma doare.
ca e frumoasa mah,
e atat de frumoasa tara mea.
si nu vreau sa fac politica aici.
mai degraba imi plang tara, ca atat mi-a mai ramas.
ca n-am curaj sa ies in strada sa plang, ma plang aici in fata calculatorului,
ca e bine si e cald, nu pot sa ies cum au iesit astia la universitate, ca sufar la frig
si romanu` e roman.
isi iese din pepeni numa iarna.
cand il roade foamea.
ca eu manifestari vara n-am vazut.
adevarat, ca pe caldurile astea nu iti vine sa faci nimic.
nici dansul pinguinului nu intra. mai bine dansul ploii.
daca eram obisnuiti si noi ca si greci cu caldura, ieseam in strada si urlam in fata primarie din busteni, care lasa padurea sa arda de o saptamana, 
ca cica nu au fonduri.
sa le dam noi fonduri.
eeee... da de unul singur,
vorba lui Blaga:
"Orice om , singur, e asa de putin, ca nici nu-i poti zice om. Abia toti oamenii impreuna fac un singur om."
mare om si Blaga asta.
eee...
mai citim o carte, mai postam o balarie, 
si asteptam referendumul.
mintindu-ne ca voturile sunt pe bune, 
indiferent de rezultat.
mdaa....

Fernando Pessoa

Autopsihografie

Zice-se că invent sau că mint

În tot scrisul meu. Nu-i așa.

Pur și simplu eu simt

Cu imaginația.

Nu-mi folosesc inima.

Ceea ce mi se-ntîmplă sau e visat,

Ceea ce îmi lipsește sau mă-mplinește,

Este asemeni unui strat așezat

Peste un alt lucru și încă peste.

Iar frumosul acesta e - peste.

Astfel dezlegat de perplexitate,

În miezul a toate aceste

Ce-mi sînt mai degrabă îndepărtate,

Scriu adevărat despre ceea ce nu este.

Să simt? Simtă cel ce citește.

ce le zice si asta

ptiu

drace

Pragmatique

cum te cheama?
Andreea Dimonu.
si unde locuiesti?
cum te duci spre Izvor, aproape de cimitir.


cand eram mica ma jucam cu vecinii prin imprejurimi.
jocurile erau diferite si impartite pe zone.
in padure ne jucam de'a  pititea.
in zavoi ne faceam cazemate.
fotbalul era rezervat pentru podu' vechi.
adevarul si provocarea le tineam pentru cimitir.
cand eram mica mama imi canta ca s'adorm.
in versuri se'mpletea adevarul.
tot pentru cimitir tineam si intrebarile.
vazand atatea
pietre,
intrebi, 
sau tii in tine,
de ce ti-e frica oare?
de moarte sau de tine?
ne intrebam de moarte,
cum e si ce e ea,
si care-i mai urata.
si discutam parerea.
zgribulindu-ne piele,
gaini in fata vietii.
si imi raspund acum, 
in ochii mei vazuta,
sa mori iubit, desi coloana ...
ti-e rupta, 
este un joc cu insasi viata ce trebuie traita.

sexul caraghios si basina salvatoare.

Si daca imi vine, ce ?
Sa ma opresc ?
Pai si atunci unde e farmecul ?
Rasul si basina trebuie eliberate.
In limita fiecaruia
In firea dreapta a naturii
Un adevar se-ntrezareste,.
Cand n-ai un simt, cel al masurii,
Si bunul simt te paraseste !
Ma aud cateodata razand.
Si uneori rad de rasul meu.
Mama stie ca daca stau pe spate,
atunci cand rad, 
cu greu ma pot oprii.
Si pana ajung sa fac asta, ragusesc.
Si nu e singura care stie asta.
La capitolul basini, pun o perdea.
Lasandu-i pe cei ce cred ca fetele nu trag vanturi,
In aer.
Aia cand iti vineeee...
Ori o dai, ori nu o dai.
Dupa legea fiecaruia.
Incearca sa faci combinatii.
Atunci sa vezi !
Incearca sa razi cand faci sex.
Pana la urma, sexul si rasul merg bine impreuna.
Din studii recente si articole de specialitate, 
reiese ca rasul si sexul au multe in comun:
ambele sunt relaxante,
stimuleaza producerea endorfinei,
favorizeaza circulatia sangelui catre creier,
ajuta la cresterea capacitatilor noastre mentale, 
influentandu-ne sa luam deciziile mai usor, 
imbunatatesc sistemul imunitar, protejandu-te de raceala.
Aspirina saracului mereu la datorie !
Eu din experienta merg pe combinatia asta.
Trage o basina la o intalnire de gradul zero.
Elibereaza-te !!!
Pana si nenea Toparceanu are o Dilema:

Aţi văzut prea bine că la consultaţii

Doctorii te-ntreabă despre emanaţii.

Vor să ştie totul: abundenţa, faze,

Unii le zic "vânturi", alţii le zic "gaze".

Dar să nu vă mire dacă medicina

Studiază astăzi foarte mult "băşina".

Fiindcă, biologic, pentru toţi e clar,

A băşi e un lucru foarte necesar.

Toată lumea beşe, asta-i o axiomă

Nu interesează sunet sau aromă.

În privinţa asta toţi suntem la fel

Floarea nobilimii, preoţi, prinţi, prinţese,

Papa de la Roma beşe şi iar beşe.

Îns-o chestiune trebuie-nţeleasă

Fiecare beşe, dar la el acasă!

Fără martori merge, tare sau încet,

Nimeni nu-ţi dictează să te beşi discret

Vrei rafale scurte sau prelungi să sune

Treaba ta, eşti liber, poti să faci şi spume!

Şi chiar dacă nimeni nu-ţi stă împrejur,

Poţi să beşi în lege, până pici în cur.

Eticheta cere, însă, să fii pudic

Bunul simţ pretinde să nu beşi în public.

Ce-ar fi, bunăoară, s-auzi pe cutare

C-a băşit în public doamna nu-ştiu-care

Sau că domnişoara, profesoara X,

S-a băşit în clasă, ieri la 9 fix?

Cum ar fi privite, sau calificate,

Ar mai fi prestigiu, autoritate?

Cine le-ar mai crede fiinţe graţioase?

Ar fi socotite nişte băşinoase.

Dar mă-ntorc acuma iar la medicină

Să-ţi rişti sănătatea pentru o băşină?

Să n-o laşi să iasă dacă eşti în public,

Fiindcă eticheta cere să fii pudic?

În privinţa asta sunt păreri mai multe,

Cine-ar sta pe toate să le mai asculte?

Astfel, după unii poţi să beşi oricât

Dar să ştii la vreme să le strângi de gât.

Poţi să fii acelaşi om cu demnitate

De le dai tăcut drumu-n libertate

Asta-i o părere, una dintr-o mie

Dar morala spune că-i ipocrizie.

Ce deosebire între om şi cal

Ar mai fi atuncea sub aspect moral?

Când te-arăţi în lume demn, gras şi frumos

Şi-n realitate eşti un băşinos?

Câţi nu sunt din ăştia care beş de zor,

Parcă ştii vreodată ce-i la curul lor?

Dar rămâne lege că e indecent

Să slobozi la gaze pe eşapament

Fie, cu morala nu te poţi certa

Dar mai vine gazul fără voia ta.

Şuieră şi geme, cu prelung ecou

Iar tu ai neşansa să fii la birou.

În astfel de cazuri, spune, ce te faci?

Să recurgi la scuze sau să te prefaci?

Din experienţă eu vă spun cinstit

Că nicicând în viaţă nu am îndrăznit

Să recurg la scuze, ar fi fost mai rau

Să roşească lumea toată-n jurul meu.

Am târşit un scaun, am făcut ceva,

Ca să nu se creadă c-am băşit cumva.

Şi oricât s-ar spune că sunt ipocrit

S-au făcut şi alţii că n-au auzit.

Chiar şi-ndrăgostiţii când admiră luna,

Cu sau fără voie, scapă câte una.

Dar cu-o tuse seacă, bine regizată

Sau cu-o melodie mai pe nas cântată

Fac să se ascundă tot, a poezie,

Chiar şi nedorita, scurta gălăgie

Ce-a trecut prin maţe şi s-a dus în vânt

Şi care ne-ncurcă viaţa pe pământ.

Dar astfel de cazuri când ipocrizia

E asociată chiar cu poezia,

Crime moraliştii noştri le socot.

Căci morala-şi bagă nasul peste tot.

În final, tot omul se întreabă trist:

Să asculţi de medic sau de moralist?

Piata Raiului - Ioan Lilă

Pe vremea aceea, paradoxurile erau mirarea mea, le povesteam eu; dar, cînd le-am descifrat mecanismul interior, n-am mai putut renunţa la gustul lor acidulat. Eram copil şi sensurile cuvintelor erau pojghiţa de gheaţă pe care aluneci cînd nici nu te aştepţi ...

La internet, Licurişco, nu-ţi zisei? m-a întrerupt Thomas, răspunzîndu-i Licurişcăi la o întrebare mai veche; l-am accesat şi pe Dumnezeu, da' nu era acasă, era la Hollywood ...

Piei, drace! l-a afurisit Licurişca pe Thomas.

Eram singur acasă. CrisLi era la Bucureşti. Carina se juca la nisip. Bunica era în vizită ... să cumpere pîine, peste pod. Eram curios să-i aud comentariile la întoarcere. Începuse războiul de treizeci de minute şi eternitatea se oprise să respire un pic, pentru că cearta văgăunenilor era savuroasă.

În cele din urmă, comenta Licurişca, peste o oră nici nu or să-şi mai amintească, cele două tabere de beligeranţi, de la ce a pornit conflictul dintre ele.

Păi, nici nu-şi mai amintesc, a rîs Thomas; asta este partea veselă a tragicomediei, pentru că, cealaltă ...

Şi am început să discutăm, desigur, în contradictoriu, pentru că, vorba unei ziceri folclorice, dacă am fii cu toţii de acord, n-am mai avea despre ce să ne răcim gura.

Thomas zicea, cu gîndirea lui profundă, că prosperitatea generală este un căcat şi eu i-am întărit aserţiunea, chiar dacă, ne ironiza Licurişca, cu zîmbetul ei de trandafir îmbujorat, asista supusă la tratamentul cosmetic al unei vulve derizorii, din care o să renască o pasăre albă-n cioc, tragi cu puşca ...

Thomas începuse să ragă, precum acel patruped devenit celebru pentru îndărătnicia lui. Şi, cu toate astea, susţineam eu, măgarul joacă un rol istoric în schimbarea religiei omenirii ... Sigur, afirma Thomas, şeful (şi se referea la Dumnezeu!) ar fi trebuit să fie mai democrat. Jertfele nu sînt zadarnice, pentru că umanitatea este cu pregnanţă emotivă, nu are alt mecanism interior, prin care să se guverneze şi de aceea nici nu va evolua vreodată ... Licurişca gemea de invidie şi aducea argumente despre umanism, principii, familie, chestii d-astea, de coînţelegere prestabilită, fraze dogmatice referitoare la legea morală, iar Thomas, pentru că era lovit cu măreţia şi trufia oamenilor, care, zbiera el, îl neantizează pe Dumnezeu cu principii fecaliste, încerca să-şi pună pe umeri mantia milosteniei desăvîrşite, dar Licurişca îl acuza de ipocrizie ... ipochimen lugrubru, tu, generator de paradoxuri, tocmai tu striveşti şarpele cunoaşterii?!, tocmai tu, care pronunţi cuvîntul căcat, citîndu-l pe Dumnezeul neamurilor, care s-a cutremurat cînd a văzut ce-a ieşit din legile lui armonioase, înţelese de bipezii cu instincte reptiliene ca pe nişte legi de hîrtie, pe care le spulberă vîntul angoaselor?!

Thomas era barbarul lăuntric, precum credinţa cu ideile şi filososfia ei morală, era apărătorul patriei, sclavul refuzat la tîrg, nu vrem o aşa sălbăticiune în ograda noastră în care cresc zece curcani, nouă găini care fac ouă, în prezent fulguite, şi două căţele ...

Ştiţi ce ucide iubirea, animalelor dotate cu cojones? Neîncrederea! ne-a lovit sub centura dialecticii frumoasa şi languroasa şi delicata Licurişca; voi, purtători de orgolii neînvăluite de parfumul florilor de lotus, voi vreţi să deveniţi deţinătorii adevărului universal? Voi vă ancoraţi în cosmogonie? Cu ce? Cu mirarea desăvîrşirii? Dar creaţia? Chinul? Naşterea? Bate vîntul şi împrăştie sămînţa?! Voi sînteţi doar adierea ... ipotetici şlefuitori ai perlelor de la gîtul femeilor. Sensibilitatea feminină este o spirală, nu un cerc, este o suferinţă, nu o speranţă, este acea expresie armonizată a moralei, care îşi are legile ei proprii, nu cele impuse de voi, femeia este guvernată de anima, animale ce sînteţi. Femeia este lină, pătrunzătoare, fermă, armonioasă, flacără şi pasăre ...

Ia staţi! zicea Thomas, că am luat-o razna ... batem la poarta credinţei şi ne încurcăm în jartiere, focul reprezintă înţelepciunea umană, dar nu putem merge mai departe pentru că de la fum încolo este taina creaţiei, numerele şi poezia, punct!

Licurişca se amuza pe seama noastră. Le arunca pîine păsărelelor şi zîmbea cu ironie.

Un graur certăreţ ţopăia pe balustrada terasei şi îl imita pe Thomas. Gras şi înfoiat, le gonea pe celelalte păsărele, asemenea lui Thomas, care voia să ne convingă, cu argumente agresive, că el este deţinătorul adevărului absolut.

Staţi, le-am zis eu, aici nu sîntem la piaţă ...

Ba sîntem în piaţa raiului, s-a pornit iar Thomas; ia vezi, că fata a făcut pipi pe ea, cred că ar trebui să-i schimbi pantalonaşii, cît despre piaţa raiului, uite cum este, stai să-ţi povestesc ...

Gogoşi, l-a ironizat Licurişca. Tu n-ai fost niciodată acolo, banditule.

Ba am fost o dată ... Şi Thomas s-a întristat. Pe faţa lui de înger frumos apăruseră ridurile unor suferinţe greu de redat în cuvinte. E îngrozitor sentimentul de pe chipul unui bărbat puternic, atunci cînd suferă. Bărbaţii nu plîng nici cînd li se scufundă corăbiile, nici cînd pierd bătăliile ... doar se întristează cînd se simt trădaţi sau le mor camarazii pe cîmpul de luptă. Ba am fost o dată, a zis el iar; tocmai se negocia preţul sufletelor ... nu pe cîntar, nu cu măsura umană, ci cu intensitatea visurilor ...

De pe pod se auzea aria calomniei, muzica sferelor dispăruse în vuietul valurilor sub care peştii, speriaţi de umbrele diforme ale lumii de deasupra, cea înecată în sunete şi sufocată de aer, fugeau să se ascundă muţi de uimire ...

Uite că nu trebuie să căutăm lumi paralele dincolo de lumea noastră, trăim într-o lume care se reflectă în alta, lichidă, problema e că cele două lumi au nevoie una de alta ca sacaua de măgar şi ca Loudovic al XIV-lea de răsăritul soarelui; noi, cei care sîntem scufundaţi într-un borcan plin cu aer, peste care stă, ca un capac, cerul cu stele şi norii şi păsările ce îl brăzdează cu zborul lor, ne potolim setea cu lichidul celeilalte lumi, în care n-am putea respira, dar nici n-am putea trăi fără ea, dar lumea subacvatică se simte ocrotită de aerul nostru, pentru că altfel, fără această presiune formidabilă a atmosferei, pămîntul întreg s-ar pîrjolii sub razele nemiloase ale soarelui cel dătător de viaţă şi de moarte.

Dacă aş fi fost ecologist, aş fi putut trage un semnal de alarmă: oameni buni, nu stresaţi peştişorii cu discuţiile voastre despre sensul existenţei şi rostul podului de peste apă, peste care vă duceţi şi vă întoarceţi şi tot voi sînteţi, nu aţi păţit nimic, dreapta n-a devenit stînga, acest miracol se întîmplă numai în faţa oglinzii, dar, atenţie! să nu vă soarbă în ea, aşa cum firele de praf sînt aspirate de pîntecul lacom al aspiratorului ...

Thomas tăcea ... Iată, a murmurat el, şi parcă nu prea mai avea chef de viaţă, luneca doar purtat de valuri pe sub un pod de piatră, pe care a venit apa şi l-a luat ... dar copiii, care au în minte ideea că nu piatra este indestructibilă, deşi constructorii piramidelor poate tocmai asta au vrut să ne arate, că abia după ce construcţiile lor piramidale vor fi măcinate de vînturi, căldură şi tot felul de intemperii, abia atunci vom pricepe şi noi, oamenii, că va trebui să facem altele, iar copiii ştiu acest secret de o simplitate alarmant de emoţionantă, pentru că ei continuă să cînte: “Vom face altul, mult mai frumos,/ Un pod de piatră, pe rîu în jos ... ” În jos, în timp, da? Asta e de înţeles?

Şi Thomas iar a tăcut. Vorbea dezlînat, lipea cuvintele, şi le căuta pe îndelete, ca un moşneag ce îşi răsuceşte o ţigară, pentru că el, moşneagul, nu se mai grăbeşte, are eternitatea de partea lui. Thomas ne povestea de parcă avea în faţa lui un platou de prăjituri şi gusta pe îndelete din fiecare, cu bucuria unui copil care îşi linge degetele de miere; totuşi, ne explica el, parcă fără legătură cu discuţiile de pînă atunci, răsucind între degete o crenguţă pe care o culesese din iarba de sub mărul uriaş de lîngă casă, nu simt nici o emoţie cu privire la miracolul prin care zboară un avion, cînd călătoresc cu avionul, şi nici cum îşi prepară cofetarul crema de zahăr ars nu mă interesează, pentru că nu pot cuprinde cu mintea toate conexiunile dintre aripă şi zbor şi dintre cratiţă, aragaz şi boneta bucătarului ... dar ne povestea cum era în piaţa raiului, descriindu-ne coloanele de parcă ne povestea cum arată interiorul bisericii Sfînta Sofia de la Constantinopol sau grandiosul Dom din Köln, pavajul din dale de piatră savant aranjate după nişte schiţe al căror conţinut nu-l poţi înţelege dacă nu ai noţiunea de spirală, de cochilie de melc, de timp răsucit în jurul propriei lui axe ...

Îmi părea rău că nu era şi CrisLi acasă, ca să-i audă discutînd. Cînd ea m-a întrebat cum sînt cei doi prieteni ai mei, nu am ştiut ce să-i răspund. Dar şi o altă întrebare, refuzată de subconştientul nostru, al meu şi al ei – pentru că simţeam şi gîndeam de parcă eram o singură fiinţă - ne ameţea ca un drog: care era misiunea lor, ce căutau pe lîngă mine, ce voiau, la urma urmelor, dar cum să-i întrebi pe îngeri una ca asta?!

Licurişca, frumoasă ca o nimfă ce se scaldă într-o fîntînă arteziană, m-a privit surprinsă. Cum ?! s-a mirat ea. Nu înţelegi? Nu căutăm nimic. Nici noi nu ştim de ce sîntem aici. Trăim la fel ca tine, azi, în clipa asta, nu ştim ce ne aduce viitorul ... dar voi nu vă temeţi, nu ? dar ce, tu ai vreo temere? Eşti fiinţa umană cu cea mai simplă existenţă de pe pămînt ... poate asta ne place la tine ... că te laşi purtat de valuri ... dar nu toţi oamenii trăiesc aşa? ba nu, oamenii trăiesc bezmetic ... şi Crisli?! am zis eu, amuzat de mutrişoara ei nostimă; păi, şi ea e ca tine ... doar sînteţi feţele aceleiaşi medalii ... ştiţi şi voi acest lucru, nu ?

Da, asta ştiam. Şi nimic nu mă mai mira. Cu vreo două zile în urmă i-am cumpărat “Pe aripile vîntului”, roman la care Margaret Mitchell a muncit - ăsta e cuvîntul! - zece ani. Era ora două şi jumătate. Îmi amintesc cu precizie pentru că lîngă anticariat era un ceas care arăta şi temperatura aerului, şi mă uitasem să văd cîte grade erau, pentru că era prea cald pentru luna noiembrie.

Seara, cînd am vorbit cu ea, mi-a spus că s-a întîlnit cu o fată la ceas, la Universitate, pe la două şi jumătate, şi acolo, pe treptele acoperite de cărţi ca de un covor multicolor, a văzut “Pe aripile vîntului” şi că a vrut s-o cumpere, dar ceva a reţinut-o ... şi nu înţelegea ce anume. Cînd i-am spus că are romanul pe masa ei de scris, a rîs. “Puteam să jur că ne-am uitat amîndoi, în acelaşi timp, la aceeaşi carte ... ”

Ştim şi asta, a zis Licurişca.

Ce ciudat, mă gîndeam eu. În jurnalul meu zilnic aveam o însemnare, numele unei plante, Betulina, sau, mai savant spus, Betula Verrucosa Ehrh, un glicozoid de natură flavonică ... Ce era cu această notiţă? La ce-mi trebuia? Cîteodată chiar şi îngerii tac. 

Cu Milă m-am dus,
in minte zicandu-mi
- sper sa o gasesc in acelasi loc.
Locul imi era cunoscut
- ca propriul buzunar, moncher.
In inima speram sa o gasesc acolo.
Poate ca albaneza din mine,
si-a jucat ultima piesa.

cand vezi, ce vezi ?

Gandind cu ochii, 
ma uimesc.
la prima vedere, 
uimirea mea este fascinata.
Si cand cred ca se rupe vraja, 
ochii imi atrag atentia.
Fiind una dintre firile  ~colorate~,
arunc ~culoare~.
Ochii impart culorile si le aseaza, 
dupa treaba lor acolo.
Si atunci in ochii mei
gasesc multe culori, 
amestecate.
Unele se combina,
altele nu.
Mie imi place sa privesc.
Si da, 
recunosc !
Uneori mi se inchid ochii . !

actiunea cartii depinde de cititor.

Poate ca nu e tocmai cea mai buna,
poate ca ~bun~ este doar un cuvant ca oricare altu, 
imagineaza-ti asta pentru o secunda ! 
Gata, 
poti respira, 
simplu...ca oricare altul. 
Mie imi place sa imi imaginez 
Scenarii, ipostaze, 
trinitati... 
ca tot crestinul. 
Fantana din gradina. 
Ma cuprinde un val de caldura in suflet, si sunt atat de curioasa incat inima imi tresare la fiecare zgomot. 
Si cat zgomot, mai flacai ! 
Muult. 
Actiunea se petrece inconjurata de mult verde, la fantana din curte. 
Un` te duci nebunule? 
La fantana, sa vad broastele. 
Ma, el, ca este un el, 
multe nu stiu despre broaste, 
da` e `~simplu~ ! 
al` mai ~colorat~ sau cum vrei tu sa-i zici, e masculul. 
Ce sta el in varf acolo, facandu-le toate dupa legea lui. 
Privirea lui mai e cum e, 
daaar sa nu te lasi pacalit, cumetre. 
Ca face cat machiajul egiptenilor, 
ala de proteja impotriva infectiilor. 
Glasul in schimb, 
face cat zece ! 
Parol. 
Adevarat, 
la pranz ascult orice, 
seara ca tot omul, 
trag a ~pace~ asa. 
Ma, si il apuca pe asta, ma.
Faraonul asta din capu` fantanii. 
Ii da nene cu o cantaree !!!! 
O arie ce se rezuma 
drastic de draguta, 
placuta
pana in punctul in care se repeta de mai multe ori. 
Spre dimineata, cam pe cand incep cocosii sa cante, 
dar afara e tot noapte, 
le auzi pe fete cantand, 
ele sustin spectacole si ziua. 
au si ele rolul lor acolo jos in bazin. 
Dimineata e zarva mare, pe legea lor acolo. 
Aflam din capitole anterioare ca dansele din bazin au fost surprinse in pozitii ~nefiresti~. 
Intre timp aducem inca un musteriu. 
Ceea ce se credea a fi o jertfa pentru micul
dar impunatorul zeu din varful fantanii, 
s-a dovedit a fi piesa lipsa a unei arii mai lăbărţate. 
Ii dau cu treaba astia, pe legea lor acolo. 
Urechea mea face pe suparata. 
Sa taca toata lumea atunci cand vorbesc, 
sa vorbeasca lumea atunci cand doresc. 
Imagineaza-ti ! 
Simplu, 
ele sunt pe treaba lor acolo, cu randuiala lor. 
O sa mai arunc un ochi la ele in ograda. 
Sunt curiasa de ~sfarsit~.

drum_e_tie !

Prin zloata si prin multime, ma conformez si imi vad mai departe de drum, gandindu-ma la niponi.
Forfota si masa de trupuri de la Unirii, ma seaca de greu acumulata energie a diminetii.
Ma zbat sa razbesc printre trupurile care imi transforma mersul catre munca, in sport extrem.
Ma chinui sa o ocolesc pe doamna din fata, care s-a gandit ca o esarfa noua si viu colorata, i-ar sade bine nepoatei. Ma lovesc de cuplul din fata, care se plimba, tandru si romanticos, ca prin parc.
Il evita pe domnul care isi trage mucii de pe sira spinarii, nu de alta dar n-as vrea sa imi murdareasca incaltamintea.
Si tot asa.
Si uite asa, in tot dus-intorsul asta, ma gandesc la japonezi, ajung la destinatie, uit, si o iau a doua zi de la capat.
Daca ma intrebi de ce si pentru ce, iti tin teorie pana adormi, sau pana ajungem sa ne contrazicem, si am o gura cat o sura, si pana la urma o sa te lasi pagubit.
Ma gandesc ca orice padure are si uscaturi, ma gandesc ca suntem diferiti, si uneori o ard ca filozoafa, fiind eu schimbarea ce o vreau in lume.
Dar de cele mai multe ori, nu imi pasa.
De ajuns, ajung la destinatie, iar putin...slalom printre trupuri, imi dovedeste ca sunt vie.

George Ţărnea - Reflex 13

În ochii tăi mă vindec
şi mă sclad,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

Îmi aparţin, pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
Omar Khayyam

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar ma bucur totdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Am si-un defect, un pacat:
iau in serios iarba,
iau un serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele.

Dintr-o astfel de intamplare
mi s-a tras marea intelegere
pe care-o am pentru Ulisse - si
admiratia ce i-o port
barbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-as putea imagina
un pamant pustiu, rotindu-se
in jurul soarelui...
(Poate si fiindca exista pe lume
astfel de versuri.)

Imi place sa rad, desi
rad rar, avand mereu cate o treaba,
ori calatorind cu o pluta: la nesfarsit,
pe oceanul oval al fanteziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de a descoperi
harta universului in expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau, vechi,
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai regasesti.

Imi desfac papirusul vietii
plin de hieroglife,
si cee ce pot comunica
acum, aici,
dupa o descifrare anevoioasa,
dar nu lipsita de satisfactii,
e un poem inchinat pacii.

Nichita

allow yourself to fail, you're not supposed to be good at everything.
you are a human not a robot.

Cine sunt eu ?Care-i locul meu in cosmos ?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

Inapoierea cheii

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Tristeţea, ea,
nu este gând
ea lucru este.

Mănânc-o, dacă ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru, -
nu contemplarea ei.

Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Nichita

Nichita Stanescu - Eminescu

Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.

Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.

Atât să nu uitaţi, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină

Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!

Un amic zicea ca ii uraste pe cei care l-au facut sa-l uite pe Eminescu.
Si poate uraste, nu e cuvantul potrivit.:D

Nichita Stanescu - Lectia de zbor

Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.

j-le`

Incapabil să pierd
inapt pentru fire,
alerg
în neştire.
Foarte greu mă primesc
să fiu cum sunt.
Locul ceresc
e sub pământ.
Iar pământescul
mănâncă de foame cerescul.

Mit - Nichita Stanescu

Nichita Stănescu - Colindă de inimă

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

de nicaieri

Te-as intreba multe,
dar nu imi pot grupa cuvintele.
Te-as atinge,
dar imi tremura mainile.
Te-as privi in ochi,
dar ma ard.
Nici un cuvant nu mai exprima ce vreau sa iti transmit,
nici o litera nu mai are forma.
Culorile nu mai au culoare, gusturile nu mai au gust.
Mainile tale sunt mai grele.
Cum sa-ti zic ce am de zis ??
Iti simt respiratia,
si te respir.

to be continued ...

Ma dor ochii de atat alb.
Ma dor toate din cauza albului.
Se zice despre alb ca: reprezinta absenta culorii, puritatea, sfintenia, virginitatea, perfectiunea, claritatea, cunoasterea rationala, lumina, noul inceput sau moartea.
Dar este asociat si cu renuntarea, frica, starea de rau sau cu casatoria.
Si asta e doar o parte.
Mh, nu stiu ce sa zic.

Mat !

Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

Marin Sorescu - Sah

Adrian Paunescu - Indragostit de Bucuresti

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanşă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodata drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenşa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în cautarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să ciştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.

Regina____ de negru

Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.

Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti,
Toţi privesc la mine ca la terorişti.
Unde-aş pune pasul liber şi corect,
Fără îndoială, aş părea suspect.

Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aş da foc.

Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc.

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.

Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic şi sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.

Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.

Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.

Adrian Paunescu - Eu sunt eu

Cantecul Nebunului ;)

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

Ion Minulescu

Mircea Cartarescu - Fata cu sosete de diamant

zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.
sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.
ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată...)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trase de chinezi, cu penelul.
ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şoldu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

27 !

Părul îmi ajungea până la pământ
Şi treizeci de ani
Mi se părea o vârstă atât de îndepărtată
Încât nu credeam cu putinţă
Să o ating vreodată,
Plină de cruzime lunecam
Dinspre ţara părinţilor
Spre o lume încă neinventată.
Lumea nu s-a inventat nici acum,
Părul nu mai mi-e atât de lung,
Treizeci de ani e numai merinde pe drum,
Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!
Dar în ţara părinţilor
Se ajunge întotdeauna târziu,
Numai când totu-i pustiu,
Şi doar în lumina de lună
Se mai strâng împreună,
Sub tăiaţii castani,
Umbre de taţi condamnaţi
Şi mame de treizeci de ani
Pieptănând
Fete cu plete
Până-n pământ.

ANA BLANDIANA - Tara parintilor

Ma opresc,
sa urlu de fericire !

Sailor Moon plange !
Tira fuge de mananca pamantul !
Kurt a disparut !
Si cu totii mi-au zis:
Descurca-te coaie !!!
Si eu le-am zis:
Las ca vine vremea cand ...

de duminica.

Vocea lui m-a facut sa am un jamais vu.
Imaginea nu a contat, omul se schimba.
Sunetul produs de agitatia din vocea lui e ca un suflu de aer tineresc.
Si cand zic asta ma gandesc la ciresii Japoniei, la o fereastra abia deschisa, la muntele pe care Kurt il adora.
Si pentru o clipa am uitat despre cine vorbeam.
Am crescut cu vocea lui, asa cum am crescut si cu vocile teleenciclopediei.
Sa ma duc pe film si sa ma pierd in ecuatii in care sunetele pe care le auzi te influenteaza.
Nu !
E prea...
curent !
Vocea de la Robingo,
in seara asta, m-a facut gaina !

am ajus la concluzia ca am nevoie de vizor.
stiu, pare banal...
dar pe mine ma agita treaba asta.
si sunt bugat de agitata.
intr-o buna zi o sa bolunzesc.

exista buton de dezactivare pentru titlu?

e nevoie ca norii sa planga,
ca sa vezi un curcubeu frumos !

ma gandesc la titlu.

- ma bebe,
imi faci o stenograma?
- nu face asta !
- stai, ce am scris?
- Si eu ce sa fac acum?
- Ce vrei tu e blogu tau :P
- Stai ca am uitat
- Scrie
- Nu e coreeeeeect !
Si pradatorul devine prada !
- stai sa ne intelegem ca si eu sunt dilau, pradatoru? hmmm...? say what? stai asa deci P R A D A T O R U L, prada? se imbraca in rosu, stai ce mi-a mai ramas... a da torul? unitate de masura sau TOR nordicul? ala cu ciocanu de zici ca e din soulcalibur daca il tunam la hainute acolo ii punem doua coarne d`alea da` viking si ala e TOR deci prada si torul - pradatorul.
cine plm e si asta?
nu stiu, dar stiu ca devine victima?
ai ma bebe ca nu o fi dracul asa negru, auzi e rosu, si victima e toata societatea. hic hic m-am imbatat iese huliganu, dar nu e cu lantu` ca la meci, e cu flori si graunte de iubire, gata m-am pierdut.
- Eneeeeeeeergie, pe campie, ca acolo imi place cel mai mult.
- O facem ca pe discovery channel ?

uneori ma enerveaza titlul. asta e alta poveste.

trebuie sa vezi asta !
si mai e una, care se numeste nu stiu cum, o gasesc eu.
are legatura cu ce mi-ai zis tu.
toate se amesteca si rezulta o din aia..
nu stiu cum ii zice.
iubire nu e cuvantul potrivit, dar e primul care mi-a venit in minte.
zise un rahatel de copil.
eu ce sa zic coaie?
imi framant mainile si zambesc.

cafeeeea !!!!
azi ma duc la Luca.
avem de lamurit ceva !

I h a r d.

nu aud !
degeaba vorbesti.
nu te aud !
tac tac tac tac tac tac tac tac tac tac tac tac.
n-am loc.
imi fac.
bumbumbumbumbumbumbumbumbum.
ajung.
o simt.
e vie.
ma saluta.
tcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitcitci.
ne-am inciotricat.

covriluca.

nici Luca nu mai e ce a fost !