Îți mai amintești când mi-ai povestit de visele alea?
Visele in care mergeai conștient către un punct anume?
Alea lucide.
Îmi amintesc franturi din discuție, nu am înțeles la vremea aia. Ascultam pentru ca simțeam ca trebuie sa ascult, dar nu înțelegeam.
Acum înțeleg!
Eu tot timpul visam la o casă. Nu îmi amintesc detalii pentru ca era mereu altfel, in funcție de ce stare avem înainte de somn.
Nu era nimic clar, nu eram atenta la detalii, eram concentrata doar pe starea și emoția ce o cautam, fără sa bag în seama nimic altceva. Nici cum arata tablourile, nici ce culoare au pereții.
Nimic!
Doar starea mea. Sa ma simt eu bine!
Am văzut un film!
De aici a pornit!
Și mi-am amintit de asta.
A trecut o viata!
Dar acum înțeleg!
Ha! Ce nebunie!
Fix când luna e foarte aproape. Fix în apogeul Perseidelor.
O fi naibii vreun semn!
🙃
Mulțumesc pentru lecție, sensei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu