Mi-ai mancat o vara intreaga! Multumesc!

 

Ganduri in vreme de...

 Cândva credeam ca ești rezultatul a ceea ce cred majoritatea despre tine.

 Acum am învățat ca majoritatea nu contează mereu.

 Atunci cand ai nevoie de o mangaiere, de o vorba buna, conteaza ca "majoritatea" sa iti fie aproape, sta in firea umana de a se vedea victima. Suntem toti si fiecare in parte victime. Cu greu vezi mai sus de atat, este nevoie de mult antrenament si de recunoastere.

 Insa, atunci cand iti este bine si ai o stare de spirit buna nu conteaza cine este cu tine. Si vrei uneori sa imparti toata starea de bine, sa oferi si celor din jur, si majoritatea sa vada ce bine e sa fii bine, dar nu te deranjeaza prea mult daca majoritatea nu iti tin isonul. 

Cei din jur vor crede ce vor despre tine si actiunile tale, asa a fost de cand lumea si pamantul!

De unde au acest "drept" nu cred ca o sa descoperim vreodata.

Nu actiunile, deciziile si statusuri de pe fb ne definesc. Suntem mai mult de atat. 

Poate muzica, poate muzica...dar nici aici nu as baga mana in foc. Cunosc oameni cu un gust prea.. dulce in muzica si totusi sunt niste "ganditori". Atat de ganditori incat stii ca nu din versurile pieselor ascultate s-au inspirat.

 De multe ori m-am intrebat daca deciziile luate sunt bune, daca ceea ce gandesc este un impuls al momentului sau sunt definita de ceva. 

Mi-a fost frica de cand ma stiu de decizi. M-am fofilat, ca sa zic asa, in fata deciziilor. Niciodata nu am stiu sa aleg tabere, nu am stiu daca e bine sau rau, nu am gandit prea mult, sau poate am gândit prea mult. Mai tot timpul am pus pe altcineva, in afara de mine, in fata, ce ar crede, ce ar zice, cum ar fi...

In rarele momente cand am cutezat sa nu ma gandesc la altcineva in afara de mine, am facut numai tampenii, nebunii. Nebunii frumoase si vibratii inalte in celula fiintei dar cu sfarsit taragi-comic.

Stiu ca traumele si experientele traite te transforma, te educa intr-un fel sau altul. Stiu!

Stiu multa teorie. 

La capitolul practica stau prost. Invat destul de greu din greseli. 

Ma doare capul de vreo 2 zile, ma trezesc cu dureri de cap si din cauza durerilor de cap.

Se dau atat de multe lupte in capul meu si in toata fiinta mea, incat abia le duc. Sunt sigura ca de aici vin durerile mele de cap. Noroc ca exista ibuprofen.😂

Sunt zile grele si dure...care imi reamintesc in sine mea de povestea celor doi lupi, imi amintesc de poezii si carti citite, de filmele urmarite, de muzica ascultata si indragita, de nedreptare, durere si 1 milion de alte lucruri.

Realitatea asta care a venit peste mine este dura si mi-a rapit linistea ce o aveam acum 2 saptamani.

Multe lucruri nu vor mai fi la fel! 

Multe nici nu sunt ceea ce par! 

Indiferent de ce o sa vina stiu sigur ca nu vom mai fi la fel si ca majoritatea o sa se schimbe. 

Opriti planeta, vreau sa cobor!

Lovin

 Și mai am ceva de scris pentru azi, pentru tine de data asta.

Sa știi ca nu am citit toate poeziile și pentru ca nu am răspuns la niciun mesaj nu am scuza, dar pot inventa vreo 2 😅

Și am trecut și pe sub pasarela și m-am gândit sa ma opresc sa te strig, dar parca nu se cuvenea, acum regret ca nu am făcut-o.

Am fost acolo. Poiana era neschimbata asa cum o priveam. 

In spate... Nici nu contează ce era, as vrea sa uit!

Tu scrie ca aici mereu va fi cineva sa citească! 

Poate nu când trebuie sau când ai nevoie, dar Marisan, timpul este relativ! 😅

O zi!

 Și m-au trecut azi niște stări...

Și am auzit atâtea.. într-o zi superba din punct de vedere al temperaturii, cu niște nori de parca cineva și-a șters pensula pe cer.

O zi care m-a încărcat și descarcat de mai multe ori. Și ce puține ore au rămas pana la întuneric și totuși cât de pline au fost azi.

Râsete, lucruri rezolvate, vesti proaste, vesti și mai proaste, morți, un pilaf delicios servit în companie bună, frământările celor dragi, vise de copil, muzica și eliberarea mea prin scris.

Eu scriu doar și pentru a ma elibera.

Pffff...

Nici eu nu cred asta.

Eu scriu ca... Vreau sa îmi amintesc, vreau sa îmi pot marca ziua de azi, sentimentele de azi. Da, de aia scriu.

Și înainte de a scrie întru pe blog și ma uit în rubrica de statistici, este asa un ritual al meu.

Și fix azi cineva a răsfoit pe blog prin toate articolele dedicate conspirațiilor și tot ce ma fascina la început. Și alea le-am pus, ca de scris nu le-am scris eu, fiindca la vremea aia eram o fanatica a conspirațiilor și cautam tot timpul și citeam si ma documentam și voiam sa rămână aici, la mine. Simteam ca fac parte dintre cei care vor sa descopere adevărul. Ce puține știam pe vremea aia...

Și fix azi, în timp ce mâncăm pilaf, vorbeam cu oameni dragi mie de conspirații. Și m-am dus atât de mult în urma. 

Eram într-o camera, știam ca voi găsi ce caut, dar era atât de prăfuit și semintunecat totul, fereastra atât de murdara încât puținele raze de lumina nu ma ajutau sa zăresc ceea ce caut. Și nici nu știam ce anume caut, ce forma are sau ce culoare, erau multe cărți și hârtii și totul prăfuit. Notițe puse într-o ordine, scrise cu creion, și miros de carte veche.

Am plecat de acolo, terminasem pilaful.

Muzica mi-a pus capac peste seara asta și m-a dus departe. Și as fi vrut la mare, pentru ca iubesc marea, iubesc apa și căldură și simt ca pe plaja sunt eu, eu eu, dar nu le puteam avea pe toate în viata..

Am fost pe străzi, pe strazi din piatra cubica, udate de putina ploaie stoarsa din nori, alți nori, nori grei și cer de plumb.

Erau și frunze pe strada, frunze de fag, maro. S-a dus strălucirea lor, nuanțele lor de falnici arbori, paleta lor de culori, vie la început de toamna, era apusa.

Ne apropiem de iarna, deci. Nu îmi era frig. Și nici supărată nu eram, păream ușoară, deși urcam. Urcam o strada serpuita, o știu. De la tunuri în sus. Ar urma o cabanuța mica, de lemn, dar nu mai este acolo de mulți ani. Nu mai e nimic acolo, de mulți ani.

Și am tot urcat asa, cu muzica în cap și fredonând. 

Și am sa mai urc!

https://youtu.be/3fjQI3waH4c

De asta aveam nevoie!

 Când crezi ca ție îți merge rău, privește-n jur.

Asculta ce au de zis ceilalți și încerca să nu compari. Luptele sunt grele oricum. Contează cu ce ramai după, contează cu ce te-ai ales. O medalie înfiptă adânc în material sau poate doar ceva amputat. Sau poate chiar ai pierit în lupta.

Poate ca lesul tău nu l-a găsit nimeni, încă.

Când crezi ca nu mai poți, mai poți puțin. Știu ca suna a clișeu. 

Când crezi ca nu mai vrei sa auzi nimic de la nimeni te trezești ca asculti. 

Si brusc îți amintești ca îți place să te plimbi.

12450 de pași.

In 2. 

De mana. 

Cu explicații, cu reguli de circulație, cu exemple, cu sărit, cu întrebări, cu soarele ranjind și repetand poezii și cântecele.

Și uiți, uiți de tine, uiți de ceilalți și te bucuri doar de pași și de soare.

Mulțumesc, Octombrie!

https://youtu.be/P8JEm4d6Wu4 

Boemă

 Am un nod in gat și pun pe seama lui insomnia asta.

Am citit și recitit ani.

Ani!

Și nu știu bine cine sunt! Și da!, starea mea de bine depinde de ceilalți și doar când sunt fericita pot sa... sa visez. Nasol, știu! 

Pentru ca asa sunt eu. Atât pot! 

Și nu pot sa dorm pentru ca.... Începe școala

Alții grădinița, ca să vezi..

Și ma doare în piept cand respir.

Corabia asta va ajunge epava. Na ca să vezi...

https://youtu.be/1p0pe-1_xUk

Se duce vara..

Mi-am zgâriat gleznele în tulpina ațoasa adânc înfiptă în pământ. Culoarea florilor m-a lovit pana în suflet, mult mai intens decât culoarea marii. Păreau de vis, desprinse de realitate iar în lumina soarelui de vara parca își schimbau culoarea odată cu razele ce se plimbau deasupra lor.

M-au impresionat și am tot zis ca o sa fac o poza, dar am uitat. Mi-am întipărit în minte tufele și pe glezne încă mai simt fiorul. 

A fost frumos.. 

#cicoare

https://youtu.be/3ihxQlOlMf8

Când vremea te ține-n loc

 Mi s-au inundat gândurile și mi-au putrezit emoțiile de atâta ploaie. 

Vreau sa simt soarele cum îmi arde pielea, sa simt ca nu îmi ajunge aerul, sa aștept cu nerăbdare un dus aproape rece.

Sa ma ascund în așternuturi reci și în mirosul de răcoare al serii.

Sa las gândurile sa se răcorească și sa îmi odihnesc emoțiile.

Vreau nisip fierbinte și valuri ușoare, vreau pescăruși și niciun nor pe cer. 

Vreau aer cu miros de cetina și abur ce se ridica deasupra brazilor. Vreau verdele copacilor sa ma lovească în ochi și sa îmi alunge orice gând. 

Vreau sa merg prin iarba pana la genunchi, sa adun flori și sa ma tem de șerpi.

Vreau sa merg desculță. 

Vreau sa beau o bere rece și sa simt ca mi-am potolit setea. 

Vreau sa îmi fie cald si sa ma răcoresc! 

https://youtu.be/Tb4XS_WXkjI

Nenea Marcu

 Din vorba-n vorba mi-am amintit azi de nenea Marcu, initial uitasem si cum il cheama.

Mi-am amintit fix ce am simțit si ce stari m-au trecut atunci, in momentul ala.

Mi-am amintit mana lui calda de om in varsta si de pielea fina si tare din palma, o piele uscata și lucioasa deși nu o vedeam. De degetele lui groase care cuprindeau toată mana mea mica de copil, copil de 10 ani.

Mi-am amintit cuvintele spuse către el, cuvinte ce mi-au venit atunci din adâncul inimii, din tot interiorul meu: "nea Marcu, vine trenul!"

Emoțiile simțite în cele câteva minute scurse, teama, frica, nesiguranță, au dispărut la fel cum au apărut. Rapid. 

Adrenalina și-a făcut loc și tot ce conta era sa îl vad, sa vad unde este. 

Și îmi amintesc sacoșa, alba, cu 5 franzele în ea, tăiată de la mânere. Tăiată perfect drept asa îmi amintesc, atat de clar îmi amintesc sacoșa aia încât ce a urmat după pare firesc și neinteresant.

Un om m-a dus de mana pana lângă o cale ferata, după care s-a aruncat în fata unui tren.

Punct. Aveam 10 ani. Era vecin cu mine, îl știam de la grădiniță, ne vindea guma de mestecat.

A murit după 2 zile.

Și mi-am amintit azi după 26 de ani emoțiile, sacoșa și mana lui. Nu mai știu cum arata fizic, știu doar ca era înalt și știu pielea lui, iar azi i-am simțit atingerea de atunci!

https://youtu.be/pgG88p7F98c