Prea multe despre candidati nu am stiut si nici acum nu stiu, ca nu imi pasa. Le am eu pe ale mele. Bugăt!
Am votat si eu ca majoritatea cunoscuților.
Eeeei, da' în turul 2...
Nu m-am dus.
Sunt o razvratita si cand imi bagi sula in coaste si ma trimiti vrei nu vrei, atunci ma apuca toate cele.
Si nu vreau. Si fac tot posibilul sa nu fac ca toti cei din jur.
Habar n-am ce au facut ăstia pentru tara si popor pana acum. Treaba lor. Eu imi vad de ale mele. Fețele lor nu imi zic nimic bun, asta fiind unul din motivele pentru care nu m-am deplasat la vot.
Si nu m-au impresionat nici cozile din europa. Is mai greu de impresionat.
Am gandit asa: dintre unul care rade parsiveste si un roman care nu-i roman, eu nu am ce alege.
Si totusi lupte s-au dat in mine. M-as fi dus si mai mult ca sigur as fi pus stampila pe romanul care nu prea stie sa vorbeasca romaneste. De ce? Pentru ca sunt usor de influentat.
Si pana la urma copilul a castigat. Mersul la stampilat ar fi însemnat pentru el vreo 4 ore pe afara, la 6℃.
Am preferat sa nu, stiind bine ca indiferent pe cine pun stampila, alocatia lui va ramane de 40 de lei. Se bate toba la pensii si la salarii. Pensia sa fie mare, sa aiba tanti de costiug. Copilul creste. Ca se baga mami la 2 joburi.
Marș !
Nu vreau si nu astept nimic de la ei.
Mi-e lehamite de conducători.
Uneori, in sinea mea, mi-as dori sa nu avem de ales! Alegerile sunt grele.
Poate ca vorbesc prostii, dar asa gandesc. Românii mi-au demonstrat ca sunt romani! Nu-s americani, nu-s greci.
Nu iesim in strada fluturând stegulete intampinand candidatii cu zâmbete si flori.
Stam cuminti acasa asteptând uleiul si făina. Sau pe fb, ca e la modă. Un click distanta.
Nu iesim in strada cu ciomagul cand ne roade osul. E mai bine acasa, la căldură. Si doar revolutie a mai fost, ce rost are? Protestăm din tastatura.
Romanul, e român. Vorba cântecului, fredonat din ce in ce mai des de unguri.
Romanul cand iese, se stie, se vede, se aude. De la dansul pinguinului, pana la imnul prost rostit, se stie.
Se bat cu pumnul în piept ca sunt romani, ca prin venele lor curge sânge de dac, ca strămosii au facut, au dres...
Cacat!
Si nu un cacat înghetat in care dai cu piciorul si te dor degetele o zi intreaga. Cacat moale si urat mirositor.
Ce daci, ce strămosi, ce imn, ce revolutie?
Cu ce ma ajuta toate astea? Asa ma intreb eu inainte de toate.
Judecati-ma, aruncati-ma din tara, nu sunt roman, nu stiu imnul, decat daca dau un click. Prin venele mele curge sânge mai mult de Traian decat de Decebal.
In strada nu cred că o sa ies, prea multi oameni la un loc imi dau senzatia de sufocare.
In loc de revolutie prefer o cana de cafea. Si daca nu se gaseste cafea, orzul prăjit intra foarte bine. Orzul nu mi-l poate lua nimeni. Si daca...daca se ajunge pana la luarea orzului, nu-i nimic, dealurile sunt pline de plante. Merge si ceaiul.
Cu tigarile s-ar putea sa am o problema.
Pana una alta, am atâtea de facut in viata asta trecătoare...
Gandul ca totul e trecător imi ocupa mult spatiu, restul se strecoară prin mine fugitiv. Cum vin, asa pleaca. Ramane in mine doar nostalgia timpului trecut si gândul către viata vesnică. Incerc sa imi cumpăr un loc in Rai, constientă fiind ca dincolo de viata asta ma asteapta ceva vesnic.
Nu ma lupt si nu ma dau in stanga sau in dreapta. Uneori, mai mereu, le incurc. Doar la semnul crucii, dreapta imi pleaca din instinct.Prefer mijlocul si daca se poate, as vrea sa trec neobservată.
Sa ma conduca cine o vrea, directia o stiu doar eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu