La fix!

https://youtube.com/shorts/sIhkKRvSTgI?feature=share

I can't, won't, go with the flow..

 Numărătoarea inversa a început.

Alergând printre rafturi pline, ocolind cozile de la case, încercând sa găsești rute ocolitoare pentru a evita aglomerația de pe strada, cu gândul doar la mâine... Maine va fi ceva...mai ceva ca anul trecut.

O agitație și un du-te - vino mai ceva ca la ATI.

Maine e Crăciunul, da!

Și nu știu ce am.  De ce sunt trista în sufletul meu. Sau poate știu. Și țin pentru mine, pentru ca oricum cei din jur nu ma vor înțelege. 

Când ești adult, orice sărbătoare o transformi după "cum te taie capul".

Sunt trista.. 

Nu atât de trista.. 

Sunt amărâtă! 

Amărâtă e un cuvânt mai bun. 

Amărâtă în sufletul meu de amărăciunea ce o vad în lume. 

Nici nu pot sa ma uit la un video în care un cățel se bucura ca este scos din adăpost, ca este adoptat, ca sigur ma buseste plânsul. 

Maine o sa rad, și Luca o sa tragă de mine sa ne jucam cu toate jucăriile primite de la Moșu. 

Și bucuria lui o sa ma bucure și pe mine și o sa îmi treacă. 

Și poate o sa uit cât sunt de amărâtă în sufletul meu acum. 

Eu nu mai știu daca ceea ce cred eu, în ceea ce cred eu, este defect sau pur și simplu normal..

Eu nu mai știu exact cum trebuie sa fiu. 

Eu nu mai știu cum e normal. 

Eu știu ca azi, mai mult ca în orice alta zi din an sunt fragila. Ca ma gândesc la toate nenorocirile lumii. 

Ca nu ma pot uita la niște balene ce vânează un banc de pești, nu pot.. Ca ma taie plânsul. 

E normal și e în legea naturii, știu, dar nu pot azi. 

Azi ma gândesc la bunici, ca erau severi și nu ne lăsau sa mâncăm nimic din ce au pregătit, ba chiar țineam și post. 

Și nu știu dacă era tocmai corect. Erau alte vremuri, eram conformati și totul ieșea cum plănuiau adulții. 

Erau alte vremuri. 

De care uneori îmi este dor!

Azi ma gândesc la cei necăjiți, la copii de pe paturile spitalelor, la părinții lor, la dorința lor sa vina Moșu, la ce speranțe și gânduri au. 

Azi ma gândesc la sufletele fără adăpost. 

Sigur undeva, cineva tremura de frig. 

In timp ce alții se strâng în jurul mesei, la căldură, cu masa plina.

Azi ma gândesc cât de nedrept e totul. 

Azi ma gândesc ca degeaba ai cozonac pe masa, curat în casa și cald, dacă in suflet e tot o vraiște. 

Ca degeaba ai sarmale dacă mâine dai petarde fără sa te gândești la câinele vecinului. 

Ca sărbătoare nu înseamnă doar mâncare, bautură și voie buna cu cei dragi. 

Ca pacea sufleteasca e mult mai importanta. Mai necesara, în cazul meu. 

Și da, creștinește, este o sărbătoare importanta, cu valoare spirituala, dar cumva am ajuns sa o transformam într-un birthday party din ala haotic, cum vezi prin filme americane proaste. 

Eu nu ma mai regăsesc. 

Copii colinda doar pentru bani, fără sa creadă ceea ce canta, fără sa transmită. 

Oamenii aleargă disperați după cadouri, tobă și cârnați. 

Lumea ciocnește pahare. 

Undeva bubuie muzica în boxe. Muzica nașpa!

Iar eu aici, in pat, cu lacrimi în ochi și gust amar (deși am mâncat biscuiții pregătiți de Luca, laptele nu am putut sa îl beau..), cu gândul departe. 

Opriți planeta, vreau sa cobor!

As vrea sa stau puțin fără lume. 

Sa îmi găsesc echilibrul. 

Mai trece un an.. 

Încă un an.. 

Oameni, încotro? 

Și mâine o sa fiu amărâtă, chiar dacă mananc salata de boeuf, chiar dacă am primit cadou, chiar dacă Luca zâmbește și e fericit, eu in sufletul meu o sa fiu tot amărâtă. 

Și o sa ma tina starea asta pana toata lumea se calmează. După Sf Ion lumea se mai domolește. 

Dar cineva tot va dârdaii de frig, un copil va fi tot în spital, un bătrân tot singur.. 

E nedrept. 

" Dacă normalitatea este definita de ceea ce vad în jur, prefer sa fiu cel mai nebun Om !" 

actualitate!

Sufletule, de-ai știi tu câte ma trec de pe margine.

De ai putea sa vezi în sufletul meu.

Iar eu de as putea sa fiu prin venele tale.

Sa îți curg și sa îți dau forță atunci când simți ca nu ai scăpare.

Sa te învăț, copile, ca atunci când simți ca nu ai scăpare, ai nevoie sa respiri puțin. 

Fiecare piesa castigata este un tremur se emoție, cumplit de arzător în ființa mea. 

Fiecare piesa pierduta este bucata rupta din mine, sfâșiată. 

Sunt atât de mandra de tine!

Când alergi spre mine fericit ca ai câștigat,

Cand plângi și vrei sa renunti, 

Când spui clar și răspicat, MAT!

Când suspini ca nu ai văzut mutarea imposibila,

Când ești învingător,

Când simți ca totul este pierdut,

Eu voi fi acolo! Mereu!

Pregătită sau nu, sa îți zic ce vrei sa auzi, ce te liniștește, ce te încurajează.

Voi fi acolo!

Îți trăiesc fiecare partida și sunt sigura ca o sa câștigi cupa aia mult dorita.

SUNT SIGURA!

Este și va fi greu, dar o sa reușești.

O sa înveți atât de multe din jocul asta.

O sa înveți atât de multe!

O sa înveți ca orice mutare costa,

Ca toate piesele au valoarea lor,

Ca pionul poate devenii o piesa foarte puternica,

Ca nu numai regele trebuie protejat,

Calul trebuie sa aibă câmp,

Ca se poate și fără regină,

Ca nebunul are întotdeauna nevoie de sprijin pentru a reușii ceva, 

Ca turnul lângă rege poate salva,

Ca rocada poate devenii capcana și mormânt! 

Da, atacul este cea mai buna apărare atunci când ești încolțit! 

Dar trebuie sa fii atent! Trebuie sa anticipezi! 

Trebuie sa înveți sa îți cunoști adversarul! 

Trebuie sa îți ascunzi planurile! 

Trebuie sa sacrifici! 

Puiule, joci partide importante! 

Și sper, sper, ca toate lacrimile vărsate sa se adune și sa îți inunde sufletul cu bucurie. 

Sper sa ajungi acolo unde îți dorești!

Ce joci acum te va ajuta în viitor. Vor fi lecții învățate. Vei știi ce ai de aparat, vei știi cine este și de ce este important. Cine are nevoie de sprijin și cine e "mic" dar foarte valoros!

Luca, puiule, șahul e un joc ce trebuie jucat de placere.

Înfrângerile te vor învăța, chiar dacă nu vezi asta acum. 

In timp o sa îți definești atacul, o sa știi exact ce vrei sa faci și unde vrei sa ajungi. 

Și chiar și atunci, șahul te poate surprinde!

O sa îmi amintesc de partida celor 2, cei de la C, nelegitimați gimnaziu-liceu, când un cal a transformat o partida aproape câștigată, într-o înfrângere.

O sa ajungi și acolo! O sa ajungi sa înțelegi ca orice mutare costa. Ca schimbul asta de îl faceți acum, la nivelul asta, mai târziu nu va mai exista.

Ca și fosta sahista te-am învățat ce știu, și am primit cu zâmbetul pe buze și cu căldură în suflet ceea ce și tu m-ai învățat și tot ce pot sa îți mai spun acum este sa joci de placere.

Sa îți fie dor sa joci, sa te așezi în fata unei table și sa vrei sa dai tot ce ai mai bun!

Mai am sa îți zic și sa îți arat, dar nu este momentul acum, o sa vina și vremea aia!

Pentru mine șahul a fost un refugiu, târziu devenind plăcere.

Ție îți doresc sa îți fie plăcere! 

Ca in orice sport este nevoie de antrenament! Și durează!

Rezultatele apar când nu te aștepți. 

Un lucru e sigur. 

Nicio partida nu seamănă cu alta! 

Luca, puiule, sa ajungi unde ți-ai propus! 

Au fost și bune și rele.

In una dintre postări te-am certat.

Rău. 

Poate prea rău. 

Aveam nervi.

Știi și tu cum e. 

Mi-a trecut de atunci. 

Îți trecuse și ție. 

Și acum îmi vin în minte o grămadă de întâmplări. 

Ne-ai făcut-o... 

Drum lin spre Cer, Marius! 

Te vom ține minte! 

Fără titlu! Fără nimic!

 Când vei vrea sa ii zâmbești amintește-ți mana înfiptă în gat.

Când vei vrea sa ii împărtășești, sa nu uiți durerea de la picior.

Când poate o sa ai nevoie de o mângâiere sa nu uiți spaima.

Niciodata nu va mai fi la fel! 

Curând ne zicem: "la mulți ani!"

 Am o stare de toamnă.

Nimic nu imi convine.

Nimic nu ma atrage.

Azi mi-am făcut timp și am stat prin gradina,  cu florile mele,  plictisite și ele de vreme,  cu mintea la planurile mele satule de timp. 

Cu sufletul la mare. 

Și in timp ce tai florile ofilite și te gândești la nisipul de pe plaja te poți rănii. La picior. 

Am o stare de toamna. 

Curând începe școala. 

Și fug cu gândul la mare. 

In 30 de ani planeta noastră nu va mai fi locuibila. 

Am auzit la știri. 

Mi-e dor sa rad sa mi se vadă gingiile.

Astenie și vampiri energetici.

Cumva trebuie sa îmi găsesc linia de plutire.

Cumva.

Mi-e dor de Luca.

Abia aștept să-l vad. 

2 săptămâni e mult. Nu a mai stat niciodata atât.

Vreau sa terminam odată sufrageria.

Vreau sa vina vara.  Sa fie mâine 1 mai și sa vad lumea agitata cu mici și bere și bucuroși ca sunt liberi.

Sa ascult planuri de mers la mare.  

Sa îmi fac planuri. 

Vine tabla înmulțirii! 

Și nu vreau!  

Vreau sa ma plimb prin nisip și sa nu vad oameni. 

Sa ascult marea și sa ma înec în mine. 

"Mi-e sufletul un lup batran de mare"

Doi yoghini stăteau pe-o creanga!

 Îți mai amintești când mi-ai povestit de visele alea?

Visele in care mergeai conștient către un punct anume? 

Alea lucide. 

Îmi amintesc franturi din discuție, nu am înțeles la vremea aia. Ascultam pentru ca simțeam ca trebuie sa ascult, dar nu înțelegeam.

Acum înțeleg!

Eu tot timpul visam la o casă. Nu îmi amintesc detalii pentru ca era mereu altfel, in funcție de ce stare avem înainte de somn.

Nu era nimic clar, nu eram atenta la detalii, eram concentrata doar pe starea și emoția ce o cautam, fără sa bag în seama nimic altceva. Nici cum arata tablourile, nici ce culoare au pereții.

Nimic!

Doar starea mea. Sa ma simt eu bine!

Am văzut un film!

De aici a pornit!

Și mi-am amintit de asta. 

A trecut o viata!

Dar acum înțeleg!

Ha! Ce nebunie!

Fix când luna e foarte aproape. Fix în apogeul Perseidelor.

O fi naibii vreun semn!

🙃

Mulțumesc pentru lecție, sensei!

FAZ

 N-am mai avut timp.

 Nu mai am timp.

Atâtea gânduri îmi trec.

Nopțile trecute as fi vrut sa scriu, dar eram prea obosita.

In 8 ore de privit în ecran și dând din degete mi-am revăzut întreaga existenta.

Printre cantități interminabile de motorina și kilometrii între destinații necunoscute, sunt eu. Eu și grijile mele, eu și fricile mele, eu și problemele mele, eu și zilele mele.

Ma doare degetul mijlociu, cred ca l-am tocit. Arătătorul deja are bătături de la atâta SSM și IPSSM. 

Și zilele trec și oboseala se aduna și am uitat naibii și sa zâmbesc. Când prind câte-o zi în care se mai rade parca nu îmi vine a crede.

Atât?

La asta sa se rezume toată existenta mea?

Unde-s elefanții mei? Unde e buna dispoziție, glumele mele și felul meu de a fi?

In miile de kilometrii scriși și sutele de foi de parcurs, în litrii de motorina și liniște dureroasa, stau eu. Stau și ma întreb în mine, pe mine, încotro?

Am devenit o trista!

 Sub rochiță zace acum un cap de mort și vreo 3 pești. Nu se cade...

Asta nu sunt eu!

Și sunt invidioasa pe toți nebunii și alcolistii. Pe toți cei pe care nu-i fute grija.

Mereu am crezut ca nebunii sunt cei mai fericiți.

Și vreau sa fac parte din societatea asta infecta. Nu vreau ca îmi doresc neapărat asta. Vreau ca trebuie cumva. 

Ca nu îmi place cu sectele.

Ca nu mi-a plăcut niciodată.

Dau bani la stat, fac și eu ce fac ceilalți, ma conformez, mai protestez, dar în rest sunt cu turma.

Dar dacă ma prinzi într-un moment din ala bun de al meu, într-o zi din aia în care toată motorina de pe foaie a zburat prin creierul meu formând o tornada de cifre, în care denumirile localităților m-au făcut sa uit de forma țării, atunci ți-aș putea spune ca te poți pisa pe ea de viata.

Hahahha.

Și atunci îmi vine sa fug, sa ma duc mamicaaa...... in picioarele goale ca sateliții, pe șapte cărări ca Vasile., sa ma duc.

Doar îmi vine, cum vin toate și cum trec. 

Azi am văzut un curcubeu. 

Dupa tunete și cer negru, ca de plouat nu a plouat, a ieșit și minunăția.

Și m-am uitat la el și l-am strigat și pe Luca sa îl vadă. Copilul foarte entuziasmat, a făcut și poza.

Însă... eu mi-am adus aminte ca cineva a zis ca un curcubeu care sta mai mult de 15 minute pe cer nu mai este privit de nimeni.

Mdaaa.

Ne-am holbat maxim 2, nici nu știu când a dispărut. 

Maine plec la mare! În 3 ore plec la mare.

Un lung drum pentru toate gândurile mele.

Tre sa dorm!

 

https://youtu.be/iBWeRK-j0Hw

Sa nu te sperii, copilul meu, când cei din jur urla!

 Se zice ca în viata repeți unele greșeli pana îți înveți lecția. Ca treci prin experiente pana înveți ceea ce ai de învățat.

Asa am citit eu prin cărți și am tot auzit.

Și se mai zice ca omul cât trăiește învață.

Azi am avut o zi!

 O dimineața plăcută și calda, chiar dacă mi-aș fi dorit ca timpul sa stea în loc, atât cât a fost a fost frumos și mi-am pus în sertarele sufletului zâmbete, priviri și râsete de oameni dragi. Am fost alături de oameni fata de care nu ai retineri, alături de care te simți în siguranță și confortabil. Oamenii aia de ii cauta și alți oameni fix pentru ceea ce transmit: stare de bine. Oamenii aia care îți spun atunci când greșești, știind ca vei înțelege și ca nimic nu suna a reproș.

 Și reversul dimineții m-a lovit în moalele capul. Și chiar și în suflet, zdruncinand întreaga pace și stare de mulțumire.

Nu o sa uit lecția de azi. E o promisiune ce mi-o fac mie! E o promisiune peste care alzheimer ul nu va pune gheara.

Cuvintele dor!

Eu chiar sunt bine! Eu chiar am valori! Eu chiar dacă provin dintr-o familie destrămata, eu am educație! Pe mine m-au educat ai mei, m-am educat singura, m-a educat viata. 

Eu chiar sunt un om bun! Iar ceei ce nu vad asta în mine, nu au ce cauta în viata mea. Nu vreau sa fac loc pentru ei, pentru rand, pentru grad, pentru nimic! 

Eu.. 

Eu nu merit asta! 

Mi-ai mancat o vara intreaga! Multumesc!

 

Ganduri in vreme de...

 Cândva credeam ca ești rezultatul a ceea ce cred majoritatea despre tine.

 Acum am învățat ca majoritatea nu contează mereu.

 Atunci cand ai nevoie de o mangaiere, de o vorba buna, conteaza ca "majoritatea" sa iti fie aproape, sta in firea umana de a se vedea victima. Suntem toti si fiecare in parte victime. Cu greu vezi mai sus de atat, este nevoie de mult antrenament si de recunoastere.

 Insa, atunci cand iti este bine si ai o stare de spirit buna nu conteaza cine este cu tine. Si vrei uneori sa imparti toata starea de bine, sa oferi si celor din jur, si majoritatea sa vada ce bine e sa fii bine, dar nu te deranjeaza prea mult daca majoritatea nu iti tin isonul. 

Cei din jur vor crede ce vor despre tine si actiunile tale, asa a fost de cand lumea si pamantul!

De unde au acest "drept" nu cred ca o sa descoperim vreodata.

Nu actiunile, deciziile si statusuri de pe fb ne definesc. Suntem mai mult de atat. 

Poate muzica, poate muzica...dar nici aici nu as baga mana in foc. Cunosc oameni cu un gust prea.. dulce in muzica si totusi sunt niste "ganditori". Atat de ganditori incat stii ca nu din versurile pieselor ascultate s-au inspirat.

 De multe ori m-am intrebat daca deciziile luate sunt bune, daca ceea ce gandesc este un impuls al momentului sau sunt definita de ceva. 

Mi-a fost frica de cand ma stiu de decizi. M-am fofilat, ca sa zic asa, in fata deciziilor. Niciodata nu am stiu sa aleg tabere, nu am stiu daca e bine sau rau, nu am gandit prea mult, sau poate am gândit prea mult. Mai tot timpul am pus pe altcineva, in afara de mine, in fata, ce ar crede, ce ar zice, cum ar fi...

In rarele momente cand am cutezat sa nu ma gandesc la altcineva in afara de mine, am facut numai tampenii, nebunii. Nebunii frumoase si vibratii inalte in celula fiintei dar cu sfarsit taragi-comic.

Stiu ca traumele si experientele traite te transforma, te educa intr-un fel sau altul. Stiu!

Stiu multa teorie. 

La capitolul practica stau prost. Invat destul de greu din greseli. 

Ma doare capul de vreo 2 zile, ma trezesc cu dureri de cap si din cauza durerilor de cap.

Se dau atat de multe lupte in capul meu si in toata fiinta mea, incat abia le duc. Sunt sigura ca de aici vin durerile mele de cap. Noroc ca exista ibuprofen.😂

Sunt zile grele si dure...care imi reamintesc in sine mea de povestea celor doi lupi, imi amintesc de poezii si carti citite, de filmele urmarite, de muzica ascultata si indragita, de nedreptare, durere si 1 milion de alte lucruri.

Realitatea asta care a venit peste mine este dura si mi-a rapit linistea ce o aveam acum 2 saptamani.

Multe lucruri nu vor mai fi la fel! 

Multe nici nu sunt ceea ce par! 

Indiferent de ce o sa vina stiu sigur ca nu vom mai fi la fel si ca majoritatea o sa se schimbe. 

Opriti planeta, vreau sa cobor!