una si totul - goethe

Spre-a se-ntîlni-n dezmărgenire,
Uşor trec toate spre pieire,
Acolo-i stins orice dezgust ;
În loc de dor, doar cruntă vrere,
În loc de pofte, legi severe,
Şi-n renunţări un dulce gust.

Tu, suflet cosmic, vino, ia-ne !
Cu duhul vremii-n lupte-avane
Elanul ni-l simţim chemat.
Sublimi maeştri, duhuri bune
Conduc încet, cu sfiiciune,
Spre cel ce toate le-a creat.

Ca să transforme tot-făcutul
Spre-ai frînge-ncremenirii scutul,
Eternul act lucrează treaz.
Şi ce n-a fost, vrea să devină
Pe noi pămînturi, în lumină ;
Şi n-are nicidecum răgaz.

Activ şi creator, se plimbă,
Întîi ia formă, apoi se schimbă ;
Părelnic stă momentu-n vînt.
Eternu-n Tot mereu se zbate :
Căci în neant se surpă toate,
Cînd vor să stăruie-n ce sînt.

prooemion-goethe

În numele acelui, ce însuşi s-a creat
Din veci drept creatoare chemare nencetat ;
În numele său, care credinţă naşte-n slăvi,
Încrederi şi iubire, putere şi isprăvi ;
Întru-acest nume,-a cărui, numită-atît de des,
Esenţă îi rămîne mereu de nenţeles :
Cît stăpîneşte ochiul, şi-urechea-n jur la fel,
Găseşti doar cunoştinţe ce seamănă cu el,
Iar naltul zbor în flăcări al spiritului tău
La chip şi-asemănare se-apropie de-al său ;
Răpit eşti, te tîrăşte mai luminos acum,
Pe unde treci podoabă devine loc şi drum,
Nu mai contezi, iar timpul în urmă a rămas,
Şi incomensurabil e fiecare pas.

o, adevar sublime...

O, adevăr sublime – o, tinichea şi paie !
O, poezie mîndră – o, buiguit nerod !
Istorie spirată – minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce – a mùcoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceaţa, cu coaste de berbec,
Stăpîn pe-a ta gîndire – cum eşti p-instinct stăpîn
Se vede cînd femeia goleşte al ei sîn.

Cînd poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpîne,
Tu nu surîzi cu rîsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un cîne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Nu eşti gelos – ferit-a… cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

Eşti bun cu ai tăi semeni, nu c-alte animale.
Tu îi iubeşti atîta încît îi strîngi de gît…
Şi-i faci s-admire geniul – sunarea unei oale
Şi limba ta de flacări şi plină de urăt.

Istoria omenirei cu regi de poezie,
Cu regii de războaie e ca şi un poem ;
Dar totuşi rog divina ca depărcior rămîie
De corpul meu nevrednic – nu-mi vine la cherem.

Cugetători ai lumei ! o, împuţiţi eterul
Cu sisteme înalte, puneţi-le-n săltar.
O ladă este lumea cu vechi buclucuri – ceriul
De stele şi comèdii vă este un hămbar.

Preoţi cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteţi sarea lumei, formaţi inima ei.
E rău numai că ziua staţi pe mîncat şi bere
Şi sara pe minciune şi noaptea pe femei.

O, drăngăniţi pe gînduri voi, muzici ; voi, sculptor,
Îmi pipăiţi cu mîna un corp tremurător ;
Şi, voi, artişti dramatici, strîmbaţi-vă la lună,
Pictori, eternitatea v-aşteaptă c-o cunună.

Tu, timp, nu poţi cununa în degete s-o sfermi
Căci zugrăvit-atîta de bine saci de viermi.
O, regi, ce puşi pe tronuri de Dumnezeu sunteţi,
Să plătiţi balerine şi ţiitori s-aveţi,

O, diplomaţi cu graiul politicos şi sec,
Lumea cea pingelită o duceţi de urechi.
Îmi place axiomul cel tacit, fiinţi spurcate :
Popoarele există spre a fi înşelate.

dragoste fara odihna-goethe

Prin nea,prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas!
Ceas de ceas
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah,o-nclinare
Ce inimi uneşte
Ce tulburare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu,
Dragoste, tu!

de luat aminte-goethe

Ah, ce poate omul cere?
Ce-i mai bine: pacea-n sine?
Să se-agaţe cu putere?
Să se vânture-i mai bine?

O căsuţă să-şi dureze?
Corturi să ridice-n cale?
Stâncii să se-ncredinţeze?
Chiar şi stânca se prăvale.

Ce îmi şade, n-o să-ţi şadă!
Fiecare să vegheze,
Unde-i locul să se-aşeze
Şi cum stă ca să nu cadă!

alinare-n lacrimi-goethe

De ce eşti oare-atât de trist
Când totul e voios?
Ţi se cunoaşte după ochi,
Ai plâns,neândoios.

"Şi chiar acum de-am lăcrimat,stingher,
Mi-am plâns durerea mea,
Şuvoiul lacrimilor lin
Povara parcă-mi ia."

Voioşi prietenii îţi spun:
La pieptul nostru,vin'!
Şi orişice ai fi pierdut
Încrede-te deplin.

"În larma voastră, nici ghiciţi
De unde-i chinul meu.
O, nu-i ceva ce-aş fi pierdut,
De-i dorul cât de greu."

Ci hai mai iute, fruntea sus!
Atât de tânăr eşti!
La anii tăi ai doar puteri
Şi-avânt să cucereşti.

"Să cuceresc aceasta, nu,
Căci prea departe mi-i.
Sclipeşte-nalt şi-aşa frumos
Ca steaua din tării."

La stele n-ai ce să râvneşti;
Splendoarea lor sorbim
Şi fermecaţi privim în sus
Spre-al nopţii cer senin.

"Şi zi de zi, privesc în sus
Departe, fermecat;
Lăsaţi-mi nopţile să plâng,
Cât plânsul n-a secat."

pentru tony.

as putea sa vorbesc de iubire la nesfarsit.
vreau sa va spun doar atat!
traiesc cea mai frumoasa poveste de dragoste, cea mai minunata, cea mai intensa.
o iubire pe care nu o pot explica, nu am suficiente cuvinte.
as vrea sa multumesc parintilor care i-au dat viata, educatie si care au avut grija de el.
sunt niste oameni minunati care merita tot respectul si toata recunostinta din lume.
au crescut si au educat un om minunat si pe langa el multi altii.
sunt persoana care crede din adancul sufletului ca viata e minunata, primul gand dimineta este ca viata e superba si ca orice s-ar intampla in ziua respectiva va reflecta faptul ca viata trebuie traita.
de cand l-am intalnit pe tony am realizat ca viata este intr-adevar minunata si ca trebuie sa traiesti totul la cele mai mari cote.
e singurul om si singura persoana fara de care soarele nu va rasarii.
alaturi de el am invatat ca pot cuceri muntii, ca pot tranversa oceane si ca totul e posibil.
am iubit si inainte de el, dar nu am trait niciodata la maxim de frica esecului, alaturi de el am invatat ca nu exista esec.
atat timp cat iti doresti, atata timp cat o faci alaturi de cel care te iubeste si pe care il iubesti.
iubesc fiecare particica din el, iubesc fiecare cuvant cel rosteste.
il iubesc pentru ceea ce este, il iubesc pentru tot si stiu ca uneori nu ne ies toate asa cum am vrea, dar suntem constienti de faptul ca impreuna putem trece peste orice.
cam atat as avea eu de spus despre iubire.
si stiu ca nu-i suficient...

FARA AUTOR

am iubit cu adevarat, am plans din iubire, visez, inca astept si incerc sa deslusesc ''un mister''. in umbra mea stau, o iubire ''ucisa'', povesti tradate, dezamagiri, ispite si prezentul. caut cuvintele cu grija pentru ca am fost mereu inteles gresit.
cuvintele simple, repezite, negandite, care au incercat sa-mi povesteasca viata, nu au facut altceva decat sa imi surpe ''castelul'' inimii. sunt constient de acest lucru.
nu vreau sa devin o fire inchisa pentru ca am fost adulmecat de asa zisele ''suflete pereche'', descoperit pas cu pas, folosit, apoi dat la o parte, pe diverse motive.
nu vreau sa ripostez fata de toti si sa ma fac vinovat pentru ''tainuire'', ascunzandu-ma de lume, pentru a nu-i impartasi ce simt. NU SUNT NIMIC ACUM.
poate ca nu voi mai fi acea fire deschisa si sincera, pentru ca judecata gresita a acelor martori care m-au ''acuzat'', aducandu-ma in fata unui verdict, ''vinovat'', m-a condamnat o perioada de timp.
acum inchis in ''turla castelului'', aproape de cer, iubesc in taina.
ma intreb de cate ori am iubit cu adevarat ? de fiecare data, dar in alt fel.
uneori nu am avut rabdare sa astept, sa vad daca ''merita'', desi constient ca pot alege, astfel incat sa simt dragostea la o alta intensitate, insotita de clipe pe care sa nu le uit niciodata.
am acceptat ''disperat'' chiar si ''putinul'', alte cai de mijloc ''compromisuri''. am ajuns acum prin ''a fi'' ceea ce ''am iubit''.
poate ma voi mai schimba, poate voi deveni mai puternic, mai ''bogat'' spiritual si voi trimite ''sageti'' pana voi goli tolba,pana cand o sageata, undeva departe, va lasa urme adanci , stiindu-se ca este ''a mea''(personalitate definita)
am trait ''ritualul'' dezamagirii in ''dragoste''. acum il privesc ca pe o lectie ce ma pregateste. vreau sa deslusesc ''misterul'', dar nu mai vreau ca inainte: revoltat, obosit in a pastra vie o speranta luptand cu ''fantome'' si ''zmei'', plangand de ''frica'', fiind compatimit...nu! voi astepta si voi imblanzi cu un ''zambet'' aceasta ''uratenie'' ce nu merita sa fie aproape de, inainte sau dupa, sentimentul..DRAGOSTE. nu este nici prea tarziu, nici prea devreme.
cea pe care ''o voi cauta'', care ma va avea de partea ei, va fi ''o vrajitoare'' inzestrata cu puterea de a fi deasupra indoielilor, a temerilor fara argumente si a ego-ismului exagerat. nu pun nicidecum in balanta ''dorinta cu celelalte zane'' din viata mea de pan-acum.
fiecare au fost supuse acelorasi ''pacate'' ale mele, dar fiecare pana-n limitele pe care le-au acceptat, suportat, coborand in ochii lor si a celorlalti pe ''motiv ca ..ma iubesc''.
nu le ''injosesc'', nu vreau sa le ''doara'', sa le ''murdaresc'',pentru ca nu-am de castigat nimic bun la final si mai mult m-as renega pe mine. atat. m-au ''lasat'', le-am ''lasat'', pentru a afla cine suntem. undeva, cred ca e loc de mai mult si de mai bine.
toate ''iubirile vechi'', sunt doar amintiri, asa cum au fost, iar Dumnezeu a gasit cate un ''loc frumos'' pentru fiecare in sufletul meu, in lumina. lumina unei ''iubiri'' plasmuite din rugaciune, rugaciune pentru ''ele'', acum si pentru ''ea''. pana la urma respectul de sine, va fi premiza unei iubiri care sa o ''merit'', care sa ma ''merite''.
nu am regrete. am facut ce am simtit eu, cand a depins doar de mine. unde am gresit, a fost din lipsa experientei, din nestiinta si doar pentru a incerca ''o carare'' pe care nu trebuie sa mai ''merg'' niciodata.
regret doar ceea ce viata mi-a luat fara sa-mi mai dea dreptul de a schimba ceva. nu sinceritatea mi-a lipsit, ci timpul pentru a o demonstra.
sunt dispus sa renunt la multe pentru ''ceva'' ce ma va face sa ma simt implinit, dar doar daca suntem ''doi'', PENTRU IUBIRE...
dragostea va muri in momentul in care voi privi soarele diminetii, voi contempla luna noptii, fara sa mai intreb: UNDE E ''EA''?

marturiile unui fost francmason

Albert Vigneau a fost maestru în Marea Lojă a Franţei, fondator şi membru al mai multor loji franceze. În 1934 a părăsit masoneria şi a scris o carte intitulată „Loja masonică – revelaţiile unui fost francmason” în care dezvăluie rolul pe care această sectă satanică l-a jucat în timpul celei de-a treia Republici franceze.
Contextul socio-politic al vremii este unul extrem de tulbure. Anul 1934 a însemnat pentru Franţa „Afacerea Stavinsky” şi cele mai ample şi violente mişcări de stradă din Europa interbelică. Două milioane de francezi au luat atunci cu asalt sediile Camerei Deputaţilor şi ale unor loji masonice. Un adevărat război civil care a culminat cu căderea guvernului. Evenimentele s-au precipitat odată cu moartea în condiţii suspecte a lui Alexander Stavisky. Acesta fusese anchetat de mai multe ori pentru fraudă, însă de fiecare dată cercetările fuseseră stopate datorită protecţiei de care se bucura din partea unor oameni politici şi înalţi demnitari din guvernul francez. Odată cu arestarea lui Gustave Tissier, directorul unei bănci populare, s-a descoperit că acesta pusese în circulaţie bancnote false în valoare de 235 de milioane de franci la comanda lui Stavisky. Ancheta declanşată cu această ocazie a dus la descoperirea unei ample reţele infracţionale din care făceau parte poliţişti, oameni de presă şi din justiţie, politicieni şi membrii ai guvernului, care erau totodată şi francmasoni. În condiţiile în care multe persoane sus-puse aveau interesul ca Stavisky să tacă şi să nu le dezvăluie complicitatea, acesta este găsit mort într-o vilă din Chamonix. Ziarele scriu: „Stavisky s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ de la 3 metri. Se pare că avea braţul cam lung!”
În urma acestor descoperiri, se declanşează pe 6 februarie 1934 ample mişcări de stradă. Milioane de francezi iau cu asalt clădirea Camerei Deputaţilor şi sediul masonic din strada Cadet. Autorităţile intervin în forţă pentru a înăbuşi manifestaţiile, bilanţul este de 17 morţi şi peste 2000 de răniţi. Masoneria este profund discreditată şi ruptă în două. O parte din membri vrea să se dezică de „fraţii” implicaţi în afacerea Stavisky, cerând o asanare morală şi foarte necesară a masoneriei. O altă parte se declară partizanii lui Stavisky. Se organizează un Convent extraordinar al Marii Loji Naţionale a Franţei care are ca rezultat excluderea a 637 de membrii şi 705 demisii. Cei excluşi sunt însă exact cei care au demascat corupţia din masonerie şi s-au ridicat împotriva lui Stavisky. Printre ei se află Albert Vigneau şi Amédée Dunet, fost secretar al Marii Loji Naţionale a Franţei. Acesta din urmă publică un articol intitulat: „Cum s-a amestecat mafia masonică în scandalul Stavisky”. Rolul jucat de masonerie în această afacere este cert, din moment ce toţi oamenii politici implicaţi sunt masoni, şi însuşi Stavisky era finanţatorul mai multor loji şi al campaniilor electorale ale unor partide, după cum dezvăluie Albert Vigneau în cartea sa.
Masonii sunt minţiţi încă de la început
„Am fost dezamăgit chiar din primul an de când am intrat în masonerie, scrie el. Mi-am dat repede seama că acela care dorea să intre în această societate era minţit încă de la început, ea fiindu-i prezentată drept ceea ce nu este, adică o societate de oameni liberi, cu bune moravuri şi o judecată sănătoasă, care caută să cunoască adevărul în toate domeniile: moral, filozofic, ştiinţific, economic. Minciuni! Eu, care sunt mason cu ştate vechi, fondator de loji, o spun clar şi răspicat: toate acestea sunt minciuni. Atelierele masonice nu sunt locuri în care se dă o iniţiere filozofică, unde „facem oameni demni de a se numi oameni, cetăţeni conştienţi şi luminaţi”, aşa cum se pretinde în publicaţiile lor de propagandă. Nu. În Atelierele masonice principalele ocupaţii sunt intrigile politice, anticlericalismul şi laicitatea în sensul peiorativ al acestui cuvânt. Este ceea ce masonii numesc „a lupta cu erorile, cu ficţiunile”. Pentru majoritatea francmasonilor însă patria este o eroare, Dumnezeu este o ficţiune. Am sperat multă vreme să pot reforma acest mediu corupt. Am luptat fără să mă descurajez împotriva relei voinţei care mă înconjura, dar nu am reuşit să ies victorios. Nu am reuşit decât să îmi fac numeroşi duşmani şi poate doar unul sau doi prieteni.
I-am avertizat pe fraţi că îi voi demasca pe cei implicaţi în afacerea Stavisky. Au început atunci să curgă împotriva mea plângeri peste plângeri la Consiliul federal al Marii Loji a Franţei. Vroiau să mă pună pe mine sub acuzaţie. Iar la puţină vreme s-a organizat o întrunire extraordinară în cadrul căreia s-a decis excluderea mai multor masoni, adevăraţi patrioţi, prin violarea tuturor tradiţiilor şi regulamentelor masonice. Printre aceştia mă aflam şi eu. Astfel, loja a dovedit că pentru patrioţi are alte regulamente decât pentru masonii părtaşi la afacerea Stavisky. ”
Intrigi politice şi anti-spirituale sub paravanul sinistrelor jurăminte masonice
În cartea sa, Albert Vigneau povesteşte în detaliu cum a fost iniţiat în masonerie, redă sinistrele jurăminte pe care le-a depus şi apoi cum şi-a dat seama că a fost minţit, fiindu-i speculate cele mai frumoase idealuri.
„Jur şi promit în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a acestei respectabile adunări de masoni, în mod solemn şi sincer, să nu revelez niciodată nici unul din misterele francmasoneriei care îmi vor fi încredinţate, decât unui mason legitim sau într-o lojă regular constituită. Dacă nu voi repecta acest jurământ, pedeapsa va fi să mi se taie gâtul, să mi se smulgă limba şi să fiu îngropat în nisipul mării, pentru ca fluxul şi refluxul să mă ducă într-o uitare eternă...”
„După ce am fost acceptat în masonerie, continuă el, eram un participant asiduu. „Ornam” de 2-3 ori pe lună coloanele lojei de care aparţineam şi făceam numeroase vizite şi în alte ateliere. Trebuia doar să merit „mărirea de salariu” pe care o primisem în urma intrării în masonerie. Ceea ce mă uimea cel mai tare era faptul că, pentru o societate care se vroia iniţiatică se punea foarte puţin problema iniţierii, în timp ce timpul era petrecut în intense discuţii privind probleme sociale, antireligioase şi politice, cu toate că articolul 23 din Constituţia Marii Loji era clar: „este interzis în mod expres să se provoace sau să se înceapă în lojă discuţii politice şi religioase.” Eram mason, acest gând mă îmbăta precum vinul. Am atins gradul 3 şi mi s-a spus că aparţineam unei „omeniri superioare”. Începeam astfel să înţeleg ceea ce acum mă scandalizează. La opt luni după intrarea în masonerie am fost primit calfă, am îndeplinit „cinci călătorii” în cadrul cărora mi s-au dat toate „uneltele” necesare acestui nivel şi am putut să contemplu „Steaua sclipitoare” pe care oricum o mai contemplasem la fiecare întâlnire de vreme ce ea strălucea tot timpul, fiind un bec electric aprins în templu. Şi aşa am ajuns la vârsta de cinci ani. După încă 14 luni am fost admis ca Maestru, am cunoscut „salcâmul” şi mi s-a spus că am şapte ani şi ceva. Prima oară când m-am îmbrăcat cu însemnele de Maestru am avut impresia că într-adevăr sunt altfel decât omenirea „profană” (termen cu care masonii îi numesc la propriu pe cei din afara masoneriei n.n.). Făceam parte dinte ei, iniţiaţii, cei care primiseră lumina, care cunoaşteau secretele naturii şi Cosmosului (sic). Noi, iniţiaţii, ştiam că suntem independenţi de Creator a cărui operă imperfectă trebuia să o desăvârşim, cădea în sarcina noastră să construim Templul Umanităţii, nu mai aveam nevoie pentru aceasta de Dumenzeu, fie el şi Marele Arhitect al Universului. De altfel loja din care făceam parte se debarasase de acest personaj demodat şi îl mutase de tot în magazia unde se ţineau tot felul de lucruri inutile. ”
„Venerabilul nostru de la acea vreme era fratele François Martin, chiar cel care mă sfătuise şi mă protejase la intrarea mea în masonerie. Simţeam faţă de el o admiraţie profundă, iar el mă numea cu emoţie „fiul meu”. Dar şi această iluzie se sfârşi repede. Împotriva lui se formase un grup în lojă. De ce? Motivele nespuse: gelozie, ambiţie, invidie... Motivele de faţadă: fratele Martin îl vizitase pe Gaston Vidal, subsecretar de stat pe vremea Blocului Naţional. I s-au făcut o sumedenie de reproşuri pentru această vizită. Şi evident cei mai indignaţi erau chiar cei doi fraţi care râvneau cel mai mult la sceptrul lojei, adică fratele Lagorgette şi fratele Voogt. Lagorgette, politician barbar, adusese cu el în lojă spiritul arivist şi deviza: să parvii, să parvii, să parvii.... Spera să obţină şi în masonerie, ca şi în societate un post de comandă şi pentru aceasta utiliza orice mijloace. Într-o seară, în timpul unei „ţinute” furtunoase (termen masonic utilizat pentru a desemna întâlnirile n.n.) Martin vorbea despre doi fraţi care îl vizitaseră pe Gaston Vidal pentru a intra cu ajutorul acestuia în graţiile unui personaj important şi a-i cere acestuia protecţie, decoraţii, etc. Strigăte indignate, urlete furioase din partea celor doi fraţi menţionaţi, un limbaj total lipsit de respect faţă de Venerabilul lojii care era înjurat. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina acest tablou – o lojă în ţinută solemnă care îşi insultă venerabilul cu un limbaj de mahala. „Sunteţi un hoţ! ” striga unul dintre ei. „Fiind membru al Comisiei de Control al Asociaţiei Republicane a foştilor luptători l-aţi ajutat pe trezorier să fugă cu banii asociaţiei. Sunteţi un hoţ! ” Ieşeau astfel la iveală tot felul de lucruri. Oh, frate Martin, dumneavoastră care într-un mod atât de curajos aţi luat în public apărarea masoneriei atunci când ne-am întâlnit prima dată. Dumneavoastră care mi-aţi vorbit cu atâta pasiune de cele mai înalte virtuţi masonice....Toleranţă! Fraternitate! Cinste! Nu! Mai degrabă ambiţie! Rea credinţă! Minciună. După această seară memorabilă, mi-am pierdut o jumătate din iluziile legate de masonerie! ”
Masoneria dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi
„Dacă ar trebui să vă povestesc toate scandalurile şi intrigile din lojă, ar rezulta un volum întreg şi foarte gros. În loja Jean Jaures ţinutele aveau ca subiecte socialismul, comunismul, anarhia, antireligia. În loja „Les amis du progrès” fratele Lebey a declarat în timpul unei ţinute: „creştinismul este responsabil de toate nenorocirile omenirii”. O bună parte din şedinţe, şi ţin să subliniez aceasta, erau consacrate multiplelor intrigi ale masoneriei,” scrie Albert Vigneau.
„În cartea sa satirică Diavolul încălţat, Le Sage povesteşte că diavolul a ridicat într-o noapte acoperişurile caselor din Madrid, descoperind astfel secretele intime ale fiecărei locuinţe. De s-ar putea face la fel şi cu lojile! Să ridicăm şi noi acoperişul templului şi să aruncăm un ochi în Atelierele acestei masonerii albastre, atât de active şi nefaste. Masoneria este antireligioasă, antipatriotică şi se ocupă în mod ilegal de politică. O afirm cu tărie. Marele Orient respinge fără îndoială ce se spune împotriva lui. A publicat chiar o broşură cu titlul: „Documentele timpului prezent!”, care sunt în realitate documentele timpului trecut. O cărţulie drăguţă, plină de poze care incită curiozitatea şi sunt instructive, al căror text este în mod savant, redactat de Andre Lebey, om de litere şi fabricant de pipe. Dar de ce se adăposteşte Marele Orient Francez în spatele masoneriei engleze? Căci trebuie să ştiţi că masonii englezi nu se amestecă niciodată cu cei francezi, iar aceasta fratele Lebey a uitat să o precizeze. În această broşură sunt publicate fotografii cu monarhii Marii Britanii ca şi cum ei ar face parte din Marele Orient francez. ”
„Marea Lojă şi Marele Orient sunt corupte în mod iremediabil, ele l-au izgonit pe Dumnezeu din templele lor, sunt precum o maşină care separându-se de motorul ei pretinde acum că poate merge singură.
Visam la o masonerie creştină şi filozofică. Nu ştiam însă care este puterea Marii Loji a Franţei şi cât de bogată este ea în crearea de iluzii, speram să îmi pot realiza acest vis frumos. Aşa că am fondat Loja Eleusis. Mi-am împărtăşit proiectele câtorva masoni cu care mă înţelegeam şi care erau la fel de dezamăgiţi de masonerie ca şi mine. Mi-am dat apoi repede seama că pentru o mare parte dintre ei, ceea ce îi determinase să facă acest pas erau mai cu seamă ambiţiile şi ranchiunile lor exagerate. Doar trei sau patru dintre ei mi-au dovedit o adevărată prietenie. Aşadar, toţi aceştia au fondat alături de mine „respectabila lojă Eleusis” faţă de care au arătat apoi o totală lipsă de respect. Aceşti oameni nu erau răi, unii aveau calităţi, însă atmosfera lojilor riscă să îi corupă chiar şi pe cei mai buni. De ce? Pentru că ea dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi. În masonerie, umilinţa este înlocuită de mândrie şi orgoliu, caritatea este înlocuită de urmărirea intereselor de grup, iar în locul sentimentelor religioase, aceasta dezvoltă raţionalismul. Nu există respect pentru celelalte fiinţe umane, şi cu atât mai puţin respect faţă de femei – masonii nu au deloc aşa ceva. Adulterul este ceva curent în lumea lor, ar trebui numai să îi auziţi cum vorbesc despre femei...
Am ales numele de Eleusis în amintirea misterelor antice, însă am uitat că Misterele Greciei antice duceau la divin, pe când cele din strada Puteaux unde se afla loja noastră, operau în sens contrar. Cu mari eforturi loja mea a fost recunoscută şi instalată oficial, însă din acel moment a fost în mod fatal pierdută. Opera pe care mi-o dorisem să fie una bună s-a dovedit a fi total contrariul, ceva nefast. Am făcut rău, dorind să fac bine.”
„Masonii pângăresc tot ceea ce ating şi cum sunt nişte teribili „ating tot”, vai de ţara în care puterea lor creşte. Masonii lucrează în societatea noastră precum termitele. Elemente de dezintegrare, aceşti aşa-zişi constructori sunt în realitate distrugători, ei omoară suflete. ”
Asasinatele în scop politic sunt perfect justificate pentru masoni
„Să facem acum o scurtă întoarcere în timp, pe vremea preşedintelui Etienne Alexandre Millerand (n.n. preşedinte al Republicii Franceze între 1921-1924), care a demisionat din funcţie. Într-o seară eram într-una din lojile Marelui Orient şi îl ascultam pe unul din membrii Consiliului Ordinului. Referindu-se la demisia preşedintelui, el a făcut atunci o declaraţie de un mare cinism: „Masoneria poate să se mândrească cu faptul că a reuşit o faptă de arme.”
Acest membru al Consiliului Ordinului ne-a povestit apoi un mare secret: Millerand a fost determinat să plece prin intermediul unor fraţi masoni de la Sureté (n.n. Siguranţa franceză) şi al unui medic mason care avea uşile deschise la palatul Elysee. Acesta a avut o întrevedere între patru ochi cu Millerand în cadrul căruia i-a dat de înţeles că, dacă nu pleacă de bună voie, atunci i s-ar putea petrece vreo nenorocire...”
„Referitor la acest aspect, continuă Albert Vigneau, îmi aduc aminte că mă aflam, cu vreo 15 ani în urmă, în loja Jean Jaures, care avea în acea seară pe lista de discuţii tema: „Trebuie să aprobăm sau să dezaprobăm asasinatele politice?” La această întrebare fratele Fabius de Champville, grad 33, membru al Consiliului federal, figură marcantă a Partidului Radical socalist, a luat cuvântul pentru a emite o opinie care, dat fiind statutul lui, este aceea a unui mason model şi este reprezentativă pentru masonerie:
„Din punct de vedere religios şi filozofic nu putem admite crima politică. Dar când este vorba de a apăra regimul republican consider că totul este permis. N-aş ezita să folosesc în unele cazuri o otravă care nu lasă urme, spre exemplu. Într-un caz de acest gen ne putem folosi şi de hipnoză. Vom dirija un braţ criminal către cel pe care vrem să îl lovim. Fraţilor, poate vă îndoiţi de teoriile mele, dar ştiţi desigur că eu sunt şi preşedintele Societăţii Magnetice Franceze. De la distanţă, putem acum să ne facem stăpâni pe o conştiinţă sau pe o voinţă pentru a le pune astfel în slujba răzbunării noastre.”
Mişcările anti-masonice nu sunt atât de ineficiente pe cât vor masonii să credem
„La ce bun să combaţi francmasoneria din moment ce nu o poţi stopa, se vor întreba cei mai pesimişti. Francmasoneria este precum hidra cu 100 de capete; ştim că e imposibil să omori acest animal diabolic. Aceste raţionamente ale pesimiştilor sunt absurde pentru cei care i-au auzit pe masoni cum discută despre aceste lucruri în lojă. Anumite articole sau reviste izolate nu îi impresionează prea mult. Dar nu este la fel cu cele care atrag un număr mare de oameni, cum este cazul „Cuvântului liber” (publicaţie a vremii n.n.).
Există şi masoni vechi care având curaj au îndrăznit să demaşte Marea Mincinoasă şi au revelat aspecte secrete precum comploturile masonice împotriva statului şi a bisericii. Aceşti masoni au avut curajul să acţioneze aşa după ani de zile în care au fost înşelaţi.
Spre exemplu, Amedé Dunet a făcut revelaţii de cel mai mare interes care au fost publicate de ziarul „Le Jour” din 7 şi 14 mai 1934 cu privire la mafia masonică şi jocurile fraţilor în privinţa sistemului asigurărilor sociale.
Articolul din 7 mai începe aşa: „De fiecare dată când izbucneşte un scandal la conducerea ţării, puteţi paria că masonii sunt eroii principali ai poveştii respective. Acest lucru îl spuneam şi pe vremea când făceam parte din masonerie. Eram ascultat cu politeţe, informaţiile mele erau notate şi apoi se spunea pe la colţuri: „Dunet ăsta e un pesimist.” Şi Dunet, pesimistul, care vorbeşte acum despre lucruri pe care le cunoaşte foarte bine, continuă: este foarte uşor de demonstrat că afacerile Route (trafic de decoraţii), American Foreign Oil, Gazette de France, Oustric etc. îşi au sursa în masonerie. L-am urmărit foarte atent pe Stavisky şi banda sa, dar „pesimismul” meu a fost întrecut de realitate.”
Cele trei scopuri secrete ale masoneriei: distrugerea creştinismului, crearea statului planetar, pervertirea familiei prin "emanciparea" femeilor şi copiilor
„În şedinţa din 11 octombrie 1934, în cadrul căreia am fost huiduit de fraţii prezenţi, scrie Albert Vigneau, pentru că am îndrăznit să vorbesc despre ateismul şi materialismul din masonerie, fratele Offner a luat cuvântul şi a spus: „Nu fac parte din Consiliul Ordinului, dar vreau să le vorbesc fraţilor. Noi masonii suntem superiori oricărei religii şi suntem toleranţi, cu excepţia Bisericii Catolice, căreia îi declarăm un război pe viaţă şi pe moarte. Noi nu suntem însă pentru violenţa imediată. Trebuie să lucrăm în secret. Dacă nu ar exista secretul, imediat ce se va afla ceva despre proiectele noastre, toată munca ne va fi năruită. Ascunzându-ne, vom putea lucra nestingheriţi şi deodată totul va exploda precum o bombă, dar atunci va fi prea târziu pentru duşmanii noştri. Din păcate, unele din lucrurile pe care ei le-au aflat despre noi sunt prea exacte şi prea bine documentate. ”
Tot Albert Vigneau publică o scrisoare, redactată pe o hârtie ce poartă antetul Camerei Deputaţilor, scrisă de parlamentarul şi masonul Rucart: „Am putut deja constata că avem multe idei comune şi mă bucur că îmi confirmaţi acest lucru. Am considerat mai ales că mandatul de parlamentar este un instrument suplimentar pentru a lucra la Marea Operă.” Ce este Marea Operă a masonilor, aflăm în continuare.
„Am fost convocat de marele maestru în persoană, fratele Jacques Marechal care m-a întrebat: „Dumneavoastră aţi scris acea scrisoare domnului Chastanet, spunându-i că doriţi să ţineţi în lojă conferinţe cu privire la comunităţile religioase din Franţa?
– Da, frate, eu sunt acela.
– Din punct de vedere al logicii pure, aveţi fără îndoială dreptate. Din punct de vedere masonic însă, nu. Domnule Vigneau, nu cunoaşteţi marile secrete ale francmasoneriei. Nu uitaţi că vă vorbeşte un grad 33, membru al Supremului Consiliu. Mai este necesar să vă spun că printre scopurile secrete ale francmasoneriei se află decreştinizarea Franţei?
Supriza mea s-a transformat în stupoare, căci domnul Marechal avea reputaţia unui om tolerant, care respectă tradiţia. Iar ceea ce spunea acum era exact pe dos faţă de ce i se povestea candidatului la intrarea în masonerie.
Atunci Marele Maestru mi-a reamintit care sunt scopurile masoneriei:• Să răzbune moartea templierilor (n.n. Ordinul Templierilor a fost desfiinţat în mod brutal de Biserică în secolul XIV, iar Marele Maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe 18 martie 1314. Din acest motiv ziua de 18 martie are o semnificaţie deosebită pentru masonerie, iar Biserica este considerată răspunzătoare pentru moartea templierilor). Cu această misiune sunt însărcinaţi masonii de grad 30, cavaler Kadosh.
• Să distrugă frontierele pentru a stabili statul universal, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 32, Sublim Prinţ al Secretului Regal (n.n. acest stat universal planetar este acelaşi lucru cu „Noua Ordine Mondială” către care ţinteşte fenomenul actual de globalizare).
• Să suprime familia tradiţională prin emanciparea femeilor şi copiilor după morala laică, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 33, Suveran Mare Inspector General.
Stupoarea mea era fără margini, iată deci care erau principiile reale ale masoneriei. […] Din acel moment am rupt orice legătură cu această societate criminală care a recurs la toate mijloacele posibile pentru distrugerea creştinismului în lume şi a sentimentului naţional în Franţa. Consider că este de datoria mea, cunoscând aceste lucruri, să le demasc, să denunţ acţiunile sale periculoase şi perfide, dorindu-mi în cel mai sincer mod ca fiinţele care s-au rătăcit în acest mediu masonic să îşi dea seama cât mai repede de aceasta şi să îl părăsească.”

propaganda due (P2)

Înfiinţarea

Propaganda Due a fost fondată – sau “consacrată”, în jargonul care se vehiculează în cercurile masonice – în 1895. Se cunoaşte faptul că mulţi politicieni puternici ai Italiei au făcut parte din P2, inclusiv diverşi membri ai guvernului, iar din anii ’50 loja a fost infiltrată de mafie.

Se presupune că la mijlocul anului 1960 loja avea un număr foarte redus de membri – doar 14, conform unor surse – dar după ce Licio Gelli a preluat conducerea lojei, la sfârşitul anului 1960 şi începutul anului 1970, el a extins rapid numărul membrilor, aceştia ajungând să numere peste 1000, din care majoritatea făceau parte din elita Italiei.

Licio Gelli, marele maestru al lojei P2

Generalul Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient din Italia, i-a încredinţat lui Licio Gelli sarcina de a strânge într-o unică organizaţie elita politică şi economică din Italia.

Licio Gelli, fost susţinător şi înalt demnitar al regimului Musollini, emigrase la sfârşitul războiului în Argentina după ce reuşise să delapideze, printr-un hold-up organizat de serviciile secrete ale Republicii de la Salo (Republica Socialistă instaurată de Mussolini în Italia), Banca Naţională a Iugoslaviei. 60 de tone lingouri de aur şi 20 de tone monede antice din aur au fost încărcate în 53 de camioane, cuprinzând 1300 cutii de tezaur expediate apoi prin Cattaro, un mic port muntenegrean la Adriatică.

Devenit prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron, Gelli a fost recrutat de KGB în Argentina, prin şantaj, în schimbul ascunderii trecutului său fascist. Revenit în Italia (1955), Gelli face avere în domeniul textilelor şi stabileşte relaţii înalte în Italia, unde politicieni, editori, bancheri, înalte feţe bisericeşti îi vor deveni colaboratori apropiaţi.

Momentul cheie al carierei lui Gelli este legat de capturarea "arhivei SIFAR”, adică a celor 157.000 de dosare compromiţătoare privind lumea politică, financiară şi militară a Italiei. Dosarele alcătuite de poliţia secretă (SIFAR) ar fi trebuit să fie distruse, potrivit unei decizii a Parlamentului italian. Prin generalul DeLorenzo, apoi prin generalul Alvena (şeful serviciilor secrete militare), copiile dosarelor compromiţătoare au intrat în posesia lui Gelli şi, prin el, a KGB-ului, permiţându-i lui Gelli să influenţeze decisiv viaţa politică italiană timp de aproximativ 15 ani.

Prin preluarea şi extinderea lojii Propaganda Due, Gelli a urmărit câteva ţeluri globale şi anume dezbinarea Occidentului şi dezmembrarea NATO; penetrarea de către KGB a structurilor francmasonice clasice, în scop de manipulare politică; orchestrarea acţiunilor teroriste internaţionale, fiind considerată astăzi drept cea mai spectaculoasă acţiune subversivă din întreg secolul XX, iniţiată de KGB. Deoarece Gelli era şi agent CIA, putem presupune la fel de bine că această lojă a servit interesele CIA în Europa.

Declinul

Conexiunile mafiote evidente şi dezvălurile scandaloase privind afacerile în care erau implicaţi membri ai lojei P2 au făcut ca aceasta să fie oficial desfiinţată, chiar prin acţiunea „fraţilor” masoni din alte loji (în special Loja Marelui Orient al Italiei), deoarece dezvăluirile despre P2 erau incompatibile cu imaginea de organizaţie filantropică pe care francmasoneria se străduie din greu să şi-o construiască. Mai întâi, în 1976, autorităţile masonice declară închisă loja P2 şi oficial în expulsează pe Gelli din masonerie. Totuşi, se ştie că loja a continuat să funcţioneze ca şi până atunci, avându-l pe Gelli la conducere ca Mare Maestru, până în 1981. După ce a fost ales preşedinte al Organizaţiei internaţionale a lojilor masonice, Licio Gelli a făcut în public afirmaţia că «masoneria din Italia este ca o marionetă în mâinile lui». Pentru a sancţiona această sfidare, un tribunal masonic l-a judecat şi a hotărât în 1981 să-l excludă din masonerie şi să închidă Loja Propaganda Due, care teoretic nu mai exista.

Un mesaj foarte clar privind sursa căderii sale i-a fost trimis lui Gelli în momentul în care Poliţia a făcut descinderi în reşedinţa sa exact pe 18 martie, o dată cu semnificaţie aparte pentru masoni. Cum Licio Gelli se simţea perfect protejat, ştiind că se bucura de susţinere masonică, s-au găsit în locuinţa sa multe documente compromiţătoare.

În urma percheziţiei realizate în 1981 la reşedinţa lui Gelli, s-au găsit registrele lojii, care enumerau peste 900 de membri. S-a putut afla atunci că 30 de generali, 38 de parlamentari, 4 miniştri, 19 judecători şi 58 de profesori universitari, precum şi diverşi editori de presă, directori de televiziune, oameni de afaceri, bancheri, foşti prim miniştri erau membri ai lojii Propaganda Due. Nu toţi erau italieni. Printre aceştia se numărau, de exemplu, fostul şef al Securităţii Române şi Secretarul de Stat al lui Nicolae Ceauşescu, care au confirmat implicarea lui Nicolae Ceauşescu în masonerie şi, mai exact, în Propaganda Due.

Ancheta scoate la iveală dezvăluri şocante
Conexiunile externe, puse în evidenţă după descoperirea registrelor lojii de către poliţie, scot în relief legături dintre cele mai înalte ale lui P2, atât în Occident cât şi în ţările comuniste.

Printre membrii externi ai lui P2 s-au numărat: Juan Peron, preşedintele Argentinei şi Lopez Rega, mâna dreaptă a Isabelei Peron (soţia lui Juan Peron şi totodată “modelul” care a inspirat-o politic pe Elena Ceauşescu), cât şi un mare număr de conducători din Brazilia, Uruguay, Bolivia şi Paraguay. Diverşi politicieni francezi, printre care Charles Pasqua, ministru francez ce a fost implicat în mai multe scandaluri în special privind traficul de arme, au fost prieteni intimi ai lui Gelli.

Un alt document ce a fost găsit în urma percheziţiei a fost “Piano di Rinascita Democratica” (Planul Renaşterii Democratice) ce dezvăluia intenţiile lojei şi scopul lui Gelli de a forma o nouă elită politică şi economică pentru a îndrepta Italia spre o nouă formă de democraţie, chiar şi mai autoritară. Dezvăluirea acestor lucruri a generat un imens scandal - nu numai în Italia, ci în întreaga lume democratică. În urma percheziţiilor ce au scos la iveală multe informaţii despre membrii şi planurile lojei, s-a constituit o comisie parlamentară specială, condusă de Tina Anselmi (din Partidul Democrat Creştin) care a investigat activitatea acesteia. Concluzia a fost că P2 este o organizaţie secretă internaţională implicată în afaceri dubioase şi ilegale. O mare parte din legăturile descoperite ale P2 cu Argentina (Gelli a repetat de mai multe ori că este un prieten apropiat al preşedintelui argentinian Juan Peron) şi cu CIA au fost confirmate. S-a declarat însă că nu s-au găsit dovezi clare ale asasinatelor în care a fost implicată loja.

Scandalul Ambrosiano

Una dintre cele mai cunoscute afaceri dubioase asociate cu loja P2 este aşa-numitul “scandal Ambrosiano”: colapsul băncii Ambrosiano (una dintre principalele bănci milaneze, care aparţinea băncii Vaticanului) şi moartea suspectă a preşedintelui acesteia, Roberto Calvi, membru P2 în 1982. Calvi a furat din propria bancă o sumă estimată la un miliard trei sute de milioane de dolari, şi se crede că aceşti bani au fost daţi lojei P2.

Când a fost găsit spânzurat de podul Blackfriars din Londra, Calvi era legat cu mâinile la spate şi avea în buzunare cărămizi cântărind peste 6 kg. Şi totuşi autorităţile londoneze au declarat în mod bizar că acesta s-a sinucis! Corpul lui a fost găsit în interiorul pieţei Square Mile din Londra, sub un pod, aproape de fosta mănăstire Black Friars - toate acestea constituind simboluri masonice, ceea ce a dus la concluzia că Roberto Calvi a fost supus unei execuţii rituale masonice. În 1998, corpul lui a fost exhumat la insistenţele familei. Testele de laborator au demonstrat că el nu s-a sinucis, ci a fost asasinat.

Asasinarea lui Aldo Moro

Asasinarea primului ministru italian Aldo Moro (1978) iese din tipar prin faptul că a fost răpit şi ţinut ostatec timp de 55 de zile înainte de a fi omorât. Aldo Moro, liderul italian al Partidului Creştin Democrat a fost la putere timp de mai mult de şase ani. Moro a fost apreciat ca intelectual şi ca un iscusit mediator care ar fi fost dispus să facă un compromis cu puternicul Partid Comunist Italian. În mod „ironic”, el a fost răpit şi ucis de către teroriştii grupării Brigăzile Roşii, o grupare radicală ce s-a format la Milano şi Torino, numărând nu mai mult de 50 de oameni, majoritatea fiind muncitori şi studenţi.

Viaţa lui Moro ar fi fost salvată dacă un număr de terorişti ar fi fost eliberaţi, conform cerinţelor teroriştilor. Acesta a fost începutul celor 55 de zile teroare. Moro a scris mai multe scrisori Papei, în care spunea că principalul obiectiv al statului ar trebui să fie salvarea vieţilor omeneşti, cerând guvernului să îndeplinească cerinţele teroriştilor. În ciuda rugăminţilor familiei lui Moro, politicienii au refuzat să trateze cu teroriştii, iar Papa Paul al VI-lea s-a adresat direct teroriştilor cerând eliberarea lui Moro fără nici o condiţie. Pe 9 mai, la 55 de zile de la răpire, Moro a fost omorât în apropierea Romei. Corpul lui a fost găsit în aceeaşi zi în portbagajul unei maşini parcate, în ciuda raidurilor poliţiei, aproape de cartierul general al Partidului Democrat şi al celui Comunist.

Moartea premierului rămâne învăluită de mister, mulţi întrebându-se de ce Brigăzile Roşii l-ar fi omorât pe Moro, un om ce a făcut atât de multe ca să includă Partidul Comunist în coaliţie. O explicaţie mai plauzibilă ar fi orchestrarea răpirii premierului de către loja masonică P2, cu ajutorul CIA-ului, având ca scop precis asasinarea lui.

Asasinarea primului ministru suedez Olof Palme

Cel mai recent asasinat al unei persoane publice suedeze, înaintea premierului Olof Palme, a avut loc în 1792, când a fost ucis regele Gustav al 3-lea. Olof Palme a fost un politician controversat deoarece s-a implicat în multe subiecte „delicate” ale politicii internaţionale. A criticat Statele Unite pentru implicarea în războiul din Vietnam şi URSS-ul pentru invadarea Afganistanului. A luptat împotriva proliferării armelor nucleare şi a condamnat politica apartheid din Africa de Sud.

Asasinarea primului ministru suedez în 1986 a rămas neelucidată, dar a generat mai multe teorii care dau vina pe toată lumea, începând cu militanţii kurzi, până la ofiţerii de poliţie suedezi de mâna stângă. Datorită puternicelor critici pe care le-a făcut Palme privind mai multe situaţii internaţionale, devine dificil de localizat un singur duşman politic. Oricare ar fi ipotezele privind asasinarea premierului suedez Olof Palme, sunt greu de dovedit. Totuşi, un fost agent CIA a declarat pe un post TV că organizaţia (CIA) a plătit P2-ul pentru această crimă. Nicolae Ceauşescu, P2 şi conturile din străinătate

Celebra lojă masonică italiană Propaganda Due a fost principalul motor al promovării imaginii occidentale a lui Ceauşescu, prin intermediul căruia dictatorul român a intrat în contact cu marii conducători ai lumii, incluzând şi mafia. Loja P2, prin filierele sale, l-a acreditat ca mare personalitate politică şi ca mediator în multe chestiuni internaţionale. Marele secret al dictatorului Ceauşescu este de fapt apartenenţa sa secretă la P2 şi implicarea în comploturile de anvergură ale acesteia.

Potrivit istoricului francez Yves Stavrides, autorul lucrării „Francmacons: “La Conquette de l’Est“ (Francmasonii: Cucerirea răsăritului), Nicolae Ceauşescu a fost iniţiat încă din 1966, devenind apoi unul dintre pionii cei mai importanţi ai operaţiunilor lui P2 pe plan internaţional. Apartenenţa lui Nicolae Ceauşescu la P2 este susţinută şi de Pierre Carpit, care, în cartea sa „Il caso Gelli“, apărută la o editură din Bologna, afirma că dictatorul român a fost unul din liderii lojii P2. Ceauşescu urma să fie implicat în mai multe proiecte, iar pentru acest lucru P2 a lucrat intens la conferirea unei imagini externe de lider important, capabil să medieze negocierile dintre marile blocuri militare.
Prima referire la contul secret/personal al lui Nicolae Ceauşescu s-a făcut pe 25 decembrie 1989 în cadrul simulacrului de proces în care au fost judecaţi soţii Ceauşescu. Atunci, procurorul şi judecătorul i-au întrebat pe inculpaţi de conturile lor în valoare de 400 de milioane de dolari aflate în Elveţia. Cei doi au negat în permanenţă că ar fi avut vreun cont.
O primă confirmare externă a existenţei conturilor a venit în 1990 din partea lui Licio Gelli, care a declarat presei că românii nu sunt pregătiţi să recupereze conturile lui Ceauşescu. Deşi nu s-a aflat niciodată suma exactă din aceste conturi, ea se estimează a fi cuprinsă între cinci milioane şi cinci miliarde de dolari.

Sucesorul lui Gelli pe poziţia de Mare Maestru al Lojii P2 a declarat referitor la dedesubturile "procesului Ceauşescu", imediat după execuţia de la Târgovişte: "Nu cred că poporul român şi-a răsturnat conducătorul. Cred că a fost o lovitură de stat, deoarece românii nu erau suficient de pregătiţi. Chiar judecătorii care l-au condamnat pe Ceauşescu la moarte nu erau pregatiţi. Ei n-au fost în stare să-i pună în faţă PROBELE NECESARE, pe care nu pot să vi le dezvălui, este secret.”
Moartea soţilor Ceauşescu a fost şi ea o execuţie masonică tipică, atribuită faptului că nu au respectat instrucţiunile masonice, mai ales prin achitarea integrală a datoriilor externe ale României.

„Afacerile” în care a fost implicată loja masonică italiană P2

- Finanţarea revenirii lui Peron la putere în Argentina, pe banii lui Ceauşescu şi ai serviciilor secrete române, revenire cu anumite ţeluri geopolitice.

- Afacerea MORO (Brigăzile Roşii erau conduse de Giovanni Semzani, care anterior fazei de "terorism roşu", fusese un criminalist care lucrase ani de zile în această calitate pentru Ministerul Justiţiei Italiene).

- „Pista bulgară” (atentatul contra Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, care-l implică pe turcul Mehmet Ali Acca şi doi ofiţeri din serviciul secret bulgar). Potrivit însă lui Alexandre de Morenche, fost şef al serviciilor secrete franceze, acesta fusese înştiinţat de Ceauşescu cu 6 luni înainte de pregătirea atentatului, care avertizase Vaticanul şi serviciul secret italian, dar informaţia fusese ignorată.

- Crahul Băncii Ambrosiano (1,3 miliarde dolari) din care 41 milioane de dolari vărsaţi de fapt în contul lui Bettino Craxi şi PSI, în vederea alegerilor.

- Traficul de arme sovietice sustrase de Oliver Morth în Polonia şi expediate apoi prin Stettin în Nicaragua.

- Sustragerea de către Pentagon a unor arme sofisticate sovietice, operaţiune în care au fost implicaţi atât fraţii Ceauşescu, cât şi generalul Jaruzelski, fapt pentru care ultimului i s-au redus datoriile externe şi nu i s-a mai făcut proces pentru instaurarea legii marţiale în Polonia.

- Promovarea lui Gorbaciov la conducerea URSS. P2 i-a construit lui Gorbaciov o luxoasă vilă în Italia, asigurându-i, în detrimentul lui Ceauşescu, din 1985, o presă fantastică de vest, exact aşa cum procedase cu liderul român cu 20 de ani mai devreme.

- Cazul Nixon. Preşedintele american a fost, la sfatul lui Gelli, unul dintre susţinătorii lui Ceauşescu, introducând cu H. Kissinger linia politică a aşa-zisei "diferenţieri" în raporturile cu ţările comuniste. De altfel, vizita lui Nixon la Bucureşti, din 1969, este "opera" lui Gelli, ajutat de Frank Gigliotti, important şef al CIA şi membru în P2, artizanul celor câteva comploturi contra lui Kennedy, între 1960-1963, nume esenţial în dezlegarea afacerii Oswald şi a conexiunii CIA - Gelli - KGB, de aceea evitat cu regularitate în anchete şi rapoarte.

- Cazul dizidentului M. Botez, membru din 1966 al P2, iniţierea fiindu-i făcută la Hotelul Excelsior din Roma, alături de câţiva români (Botez a decedat subit după o cină la Restaurantul "La Premiera" din Bucureşti, la puţin timp după apariţia în presă a ştirii că ar putea candida la preşedenţia României).

- P2 a fost implicată în delapidarea fondurilor Vaticanului, prin intermediul Arhiepiscopului Marcinkus. Acesta nu a putut părăsi Vaticanul, datorită arestului automat care ar fi survenit în urma ieşirii de sub protecţia Statului. Legăturile lui cu cei doi primi miniştri italieni Giulio Andreotti şi Bettino Craxi, amândoi având legături cu mafia, au fost dovedite. Aceştia doi au fost condamnaţi pentru corupţie.