eu cu mine si gandacul.

ma simt ca un gandac, gata sa fie strivit. gata sa fie calcat in picioare. ca un sinucigas care asteapta ca funia sa se stranga din ce in ce mai tare.
sentimente ciudate.
iubesc viata, de aceea ma zbat sa fug din calea piciorului care ma urmareste.
sa incerc sa nu las funia sa ma sugrume.
privind in jur la oamenii ce imi sunt aproape imi dau seama ca nu cunosc pe nimeni, ca toti sunt niste straini, niste simple fiinte umane.
vreau sa fug de lume, sa nu vad, sa nu aud si in acelasi timp imi doresc sa am multa lume in jur. sa fiu inconjurata de o masa de oameni. care sa ma asculte si sa ma inteleaga. cu care sa pot comunica.
uneori am impresia ca nu sunt facuta pentru lumea asta. stiu ca sunt multi ca mine care simt acest lucru.
incerc sa inteleg si in acelasi timp, sa traiesc, sa respir, sa ma bucur de lucrurile marute. de mirosul florilor, de primele raze ale soarelui, de mirosul cafelei dimineata.
dar aceste mici lucruri imi provoaca o bucurie mult prea mica, care nu reuseste sa imi acopere golul.
gol facut de ciudatul sentiment de gandac.