alba ca zapada era o betiva!

astept sa vina vara. sa va mai dezmortiti.

si iar imi e dor.

de ei, de ce aveam inainte. noi impreuna ca si colectiv.
mi-e dor de vara.

cand alergam printre mese.

fiecare disperat, ca nu avea ceea ce ii trebuia.
mi-e dor de calculatorul de la barul de afara pe care ne bateam toti, mai putin cel care avea sectorul 4.
de cercelusii pe care ii luam in picioare de fiecare data.

app, mersi boss. si lui shuppy.

mi-am invinetit genunchii o vara intreaga.

vara asta renuntam la ei!

sper sa nu va vina vreo idee sa plantam niste palmieri, ca e mai grav:))
de robert frate pe care toata terasa il striga marian =))
chiar imi e dor de robert. te ling soroooo. ai grija de tine.
imi e dor sa il vad pe boby plin de transpiratie pe frunte, intrebandu-ma daca noi inchiriem biciclete 0_o
imi e dor sa il vad pe tony crizat ca nu i-a pus picolul tacamuri la masa.

foxy85:)))))))))
alex plin de spume, el si fresh-urile lui.

ca nu cred ca mai vrea sa auda in urmatorii 10 ani de fresh de porto, mere si limonada.
el a crezut ca daca vine la stana o sa faca mojito toata ziua:))
barbie, distrusa, de atatea comenzi.

care cerea disperata o lingura, ca sa poata monta o comanda.
moghior....

bine ca nu avea treaba cu zuzu atunci in perioada aia ca altfel,

cred ca ne strangeam toti si o aruncam de la observator.
creatza...

sa nu uitam de ea!

vedeai un punct mic alb alergand prin curte. care mai striga din cand in cand, capitaneeeee!!!! si sa fie sa ii fac ceva lu zavo asta al vostru.
noroc ca ii tinea gigi (bear man) de urat la gratar.
gabitza...

furnicuta la care urlam toti: vreau mujdei, vreau salata, vreau sorici.
carmen vegetariana, care mai nou isi petrece ziua de munca in wc.

vroia sa ii faca o surpriza corinei sa ii spele cabina si nu stia cum.

care punea asta vara ciorbe la minut.

cred ca noaptea visa numai ciorba de mistret si fasole in paine.

ca doar a pregatit 50 sau 70 de ciorbe de fasole in paine. are fata experienta.
sever saracu statea ascuns de soare la umbra cabanutei :))
ion de la cai, care uneori se credea personajul principal din trandafirul galben.

noroc ca nu vindeam seminte la poiana.
si sa nu uitam de sefu, care impreuna cu gogu, plecau in fiecare weekend calare pe poiana. faceau reclama la dorna. natura.....intalneste orasul.
sefu sa nu imi taiati din salariu. daca faceti acest gest necugetat o bag pe aia, ca vi se facea foame cand era terasa mai plina si cand aveam cele mai multe comenzi. dar nu-i nimic sefu, ca noi intelegeam, ca de la atata calarit....vi se facea si dvs foame.
ion frate...

pfff...era demential. cand erai mai plin de spume te prindea ion in bucatarie si te intreba ceva. si ti se parea ca scoate pe gura ceva gen: blablablabla.
ii rapundeam ca doar era gogu mic, trebuia, raspunsurile sunau: da ioane, normal, ai dreptate.
pai ioane ti-o zic acum..

toata vara ai vorbit degeaba.

nimeni nu a inteles o vorba.
aa...si sa nu uit.

daca erai pe 4 era mult mai ok sa marci de la calcul din "casa".

numa ca acolo dadeam peste ion care facea ceva IMPORTANT.

trebuia sa fugi repede afara.

unde stateai la coada ca sa poti sa marci un suc pe care normal ar fi fost sa il ai in frigiderul de afara.

dar alex a uitat sa bage sortimentul ala.

asa ca dupa ce marcai trebuia sa mergi inapoi in bar ca sa iti iei pahar ca afara nu mai erau.
si uite asa am tinut-o o vara intreaga.
dar imi e dor, pe cuvant.

nu stiu cati dintre cei care inca se mai afla la poiana se gandesc la asta.

da mie una imi e fff dor.
mi-e dor sa imi faca boby cafeaua dimineata.

si sa ies afara la tigara.

nu ca tineam neaparat, dar zavo nu ne lasa sa fumam in ante-camera pana nu da zapada afara.>:P
oricum ne-a facut un bine.

ca ce mai stateam noi ca magarusii, cu gura cascata privind muntii.

cu tigara si cafeaua.

si din cand in cand o mai auzeam pe monica zicand: vreau sa merg acolo sus intr-o zi. sus, sus de tot. direct in varf.
sa tragi in piept aerul ala curat, sa vezi poiana verde si plina de flori care mai de care mai colorate.
abia astept sa vina vara.
ce fugeam noi repede cand vedeam jeep-ul lui zavo in curba.

vine sefu, vine sefu:))
foarte frumos..
azi am stat putin afara si am privit muntii.

m-am inveselit pe loc.
mi-am alungat orice gand si sentiment si am privit, ca niciodata.

nu a durat mult ca mi-a stricat tony distractia...>:P
dar in putinul ala am avut timp sa imi aduc aminte de noi, colectivul de la poiana stanii, pe timp de vara.

cucu bau.

nu stiu de ce.

si nici nu conteaza dar as vrea sa vb cu el.

nici macar nu il cunosc :))
dar as vrea.
asa ca domnule, vicbrainiac....cum dau eu de dvs??

iubire bibelou de...

Cuvantul iubire e pur, dulce.

cand zici iubire mintea iti zboara la porumbei albi, trandafiri si vata de zahar.

Dar atunci cand nu e impartasita, implinita, atunci cand doar iubesti fara sa fi iubit, devine dureroasa. atunci totul e gri, sters. vezi doar partea daramata si prafuita a unei cladiri fara sa ii observi frumoasa linie arhitectuala.
Atat de complicat incat uneori, desi probabil multi vor contrazice asta,
Ar fi mai bine fara.
Ar fi mai ok daca te-ai putea ascunde din calea ei. sau daca ai putea sa o ocolesti.
Experiment dupa experiment.

si toti numesc esecurile ca pe experiente necesare in viata.
Dar majoritatea,dupa o experienta, mai trece prin una si inca una si in definitiv toate seamana intre ele..

AM IUBIT DESTUL, ACUM MA ODIHNESC.

HELL_O. AGAIN.

cateodata imi dau seama, si asta cam rar, ca sunt mult prea copilaroasa pentru varsta mea. care varsta, nu-ntreba.
multi zic ca asta ma caracterizeaza si ca sunt ok.
sunt de aceeasi parere si chiar daca ei nu ar fi zis-o eu tot as fi simtit-o.
multi incearca sa pastreze copilul din ei, facand eforturi inutile, care ii transforma in caraghiosi.
eu nu fac nimic, asa sunt eu.
caraghioasa din nastere.
multi cred ca sunt o zgubilitica, care e rupta de realitate si care traieste in lumea ei.
putini ma cunosc.
nu am cerut nimanui sa ma caracterizeze.
nu am nevoie, stiu cine sunt.
stiu ca uneori am iesiri necontrolate.
sincer, nimic nu-i controlat in viata mea. aici zace haosul.
un haos simpatic, care imi place, pe care nu l-as schimba cu nimic in lume.
imi place viata.
o simt si o traiesc, chiar daca nu dau prea multa atentie unor lucruri, asta nu inseamna ca nu le simt, ca nu le traiesc.
iubesc firea mea timida si mult prea atasabila.
iubesc faptul ca pot mirosi o floare chiar daca nu stiu ce denumire are.
ca pot sa rostesc un cuvant caruia nu-i stiu sinonimul.
iubesc ca simt gustul mancarii chiar daca e prea sarata.
asta e pentru toti cei care au impresia ca am cazut.
si ca nu ma mai pot ridica.
haide bah, haide!
pai daca vreti sa aflati ceva nou despre mine, ok, va spun eu,
SUNT BINE!N-AM MURIT.....DOAR AM UITAT.
uita omul la batranete, uita maica !

eu cu mine si gandacul.

ma simt ca un gandac, gata sa fie strivit. gata sa fie calcat in picioare. ca un sinucigas care asteapta ca funia sa se stranga din ce in ce mai tare.
sentimente ciudate.
iubesc viata, de aceea ma zbat sa fug din calea piciorului care ma urmareste.
sa incerc sa nu las funia sa ma sugrume.
privind in jur la oamenii ce imi sunt aproape imi dau seama ca nu cunosc pe nimeni, ca toti sunt niste straini, niste simple fiinte umane.
vreau sa fug de lume, sa nu vad, sa nu aud si in acelasi timp imi doresc sa am multa lume in jur. sa fiu inconjurata de o masa de oameni. care sa ma asculte si sa ma inteleaga. cu care sa pot comunica.
uneori am impresia ca nu sunt facuta pentru lumea asta. stiu ca sunt multi ca mine care simt acest lucru.
incerc sa inteleg si in acelasi timp, sa traiesc, sa respir, sa ma bucur de lucrurile marute. de mirosul florilor, de primele raze ale soarelui, de mirosul cafelei dimineata.
dar aceste mici lucruri imi provoaca o bucurie mult prea mica, care nu reuseste sa imi acopere golul.
gol facut de ciudatul sentiment de gandac.

foarte tare.

Când ţi-o fi lumea mai dragă, să-ţi pice dreapta beteagă
şi s-ajungi, la cap de pod, cerşetor, slut şi nărod.
Din puterea ta a plină, suptă de vreo curviştină,
să rămâi sfrijit ca paiul,urle-ţi versul ca buhaiul,
limba să ţi se-mpletească, să vorbeşti pe păsărească,
să te topeşti de-a-n picioare, galbin, ca o lumânare!

o strofa din blestem, de miron -radu paraschivescu.

cantam!

Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.

Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.

Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simţim ne simte. Ceea ce nu ne lipseşte ne aparţine.

Vai de cel care după ce deschide uşa camerei seara nu are cui spune: "Bună seara".

În iubire eşti independent de timp ca şi-n copilărie.

Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă.

Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.

Da, sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază, nu e firesc la vârsta mea? Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice.

Ziua e prea scurtă, domnule, soarele prea puţin. Cerul e plin de nori, fericirea o simplă vorbă. În fine, dracul să le ia pe toate. Că zeii te pedepsesc exact cu calităţile cele mai frumoase pe care ţi le dăruiesc.

Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.

Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.

Bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se mulţumeşte cu cel mai puţin.

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...

Am iubit destul, acum mă odihnesc.

n-are importanta

ma incearca un sentiment de sila.
foarte urat.
si foarte respingator.