m-ai lasat sa castig!
acum stiu asta!
nu e tarziu, niciodata nu e prea tarziu.
asa imi zice cineva drag.
niciodata nu e prea tarziu!
stiu de ce ai facut asta.
acum stiu,
inteleg.
mi-ai daruit sentimentul mandriei.
eram mandra de mine.
mandra ca sunt mai buna.
m-ai lasat sa gust din victorie, sa ii simt gustul.
chiar daca nu era castigata corect.
ai stiu ca sunt capabila sa merg inainte, sa exersez, sa imi doresc mai mult.
ai acceptat cu greu prima infrangere reala.
eu eram tot mandra, castigasem.
pentru a nu stiu cata oara.
a fost prima data cand nu m-ai lasat sa culeg laurii victoriei.
mi-ai cerut revansa.
tot tu m-ai invatat ca trebuie sa acorzi o revansa.
poate ca trebuie nu descrie exact ceea ce tu m-ai invatat. poate ca nu e cuvantul potrivit.
ti-am oferit revansa.
mi-ai daruit gustul infrangerii.
lumea mea se prabusea.
iar tu ai stat si ai privit asta.
m-ai lasat sa ma lupt cu demonii din mine.
sa caut singura raspunsurile.
sa inteleg singura ce inseamna victoria si infrangerea.
si cum le pot controla.
cand am venit si ti-am povestit, cand ai simtit ca am invatat si ca de acum incolo stiu ce am de facut, ai zambit.
mi-ai oferit un zambet cald.
mai cald ca orice raza de soare.
uneori cred ca tu, prin mine, ti-ai mai trait odata viata.
ai trait din nou, intr-o era noua, inconjurat de lucruri noi.
iti placeau provocarile.
ma impingeai in toate.
ai fost....ahhh..nu gasesc cuvantul. arrrrr.
mi-ai varat sub nas, fara sa imi dai nimic de inteles, carti si jocuri.
ai urmarit din umbra.
tacut si simplu.
m-ai lasat sa hoinaresc.
mi-ai pictat visele.
m-ai facut sa vreau mai mult.
din ce in ce mai mult.
uneori nu mai vroiam sa ma intorc din calatoriile mele.
simteam ca nu am pentru ce sa ma intorc.
iti auzeam vocea.
venea din culorile tablourilor, gadilandu-mi urechea si spunandu-mi:
da-mi o revansa!
ti-o dadeam.
veneam inapoi.
stiai ca sunt curioasa.
vroiam sa vad ce as ai mai ascuns in maneca.
m-ai surprins de fiecare data.
te iubesc!
...desi cuvintele astea...