inceputul unei prietenii.

plecand de la ideea, am iubit destul acum ma odihnesc, ma duc relaxata (zic eu, mai bine ii intrebati pe colegii cu care am coborat de la stana), sa ma intalnesc cu un tip.
nu conteaza cine e, nu conteaza cum il cheama.

cu toate ca stiu ca o sa sariti ca lupii pe mine sa ma intrebati de el.
nu are importanta.
deci, ne vedem.

e ok.

discutam, e ok.

om gen: cu mine poti vorbi orice, iti spun cele mai nefolosite cuvinte din dex, pe care le-ai auzit probabil doar odata.

dar sa nu astepti sa iti raspund la intrebari.

sau sa port discutia inceputa de tine in alte colturi.
mi-am zis, e ok, poate timid.
si vorbim...

si vorbim..

si vorbim..

despre n lucruri. care nu au nici o legatura, cu nimic.
si din toata invalmasala asta de cuvinte imi dau seama ca nu prea ne potrivim.

ca ar fi mult mai ok daca am ramane doar prieteni.

ca ne-am intelege probabil mult mai bine.

si ar fi pacat sa renuntam la o frumoasa prietenie pentru o partida de 10 minute de sex.
la inceput nu m-a incantat ideea, aparuta din neant in mintea mea..
intr-un tarziu, am incetat sa mai imi zic ca nu e acolo.

am acceptat-o, si i-am pus-o si lui pe tava, intr-un mod finut.

stiut doar de mine:)).
numa ca nu mi-am ales momentul potrivit.
tipul vorbea despre viitor.

cum o sa fie, ce o sa facem. era entuziasmat.
l-am lasat, atarnat...

si cu vaga impresie ca totusi o sa mearga.
stiu, stiu.

urat din partea mea.

da ma rog, nu sunt tocmai o persoana model.

si ce daca.

nu ma deranjeaza...
dar ideea este ca azi omul s-a cam prins ca e ceva putred in Danemarca.
asa ca i-am servit ideea mea.

si a zis ca e ok.

asa cu vorbele lui alea mari din dex.

cu definitii stiute doar de el.
mno....

e ok.

am incheiat frumos.

a la carte.