O poleiala noua, dar cu o inima batrana.

as vrea sa vorbesc despre oameni.

oamenii care se invelesc de fiecare data, cand nu au chef de ceva, sau cand dau de greu, sau oricand se simt vulnerabili, intr-o poleiala.
o peleiala noua, stralucitoare, care iti i-a ochii la prima vedere.
dar te lasa cu un gust amar odata ce o dai jos.
le pot spune oare oameni?
sunt atat de multi cei care isi croiesc drumul printre noi.

care isi aleg victime dintre noi.
cu totii ne inselam atunci cand dam cu ochii de poleiala noua si stralucitoare.
suntem curiosi si nerabdatori sa vedem ce ascunde.
de obicei, bunataturile nu au invelisul atragator.

nu te atrage ambalajul. cunosti interiorul si sti ca e bun.
insa..

stiu ca mai sunt si oameni ca mine.

pe care ii atrag...

necunoscutul si bling-blingurile..
si cata dezamagire.

beahh....ce gust nasol.
asemanator cu cel al semintei stricate.

singura din tot pachetul pe care numai tu o nimeresti.

de fiecare data.
de ce fac asta? si cum reusesc?
de ce unii oameni au incetat sa mai fie ei? sau modelat atat de tare dupa societate incat au uitat de ei.

nu mai vreau sa socializez cu astfel de oamenii.
inveliti pana in maduva oaselor.
de ce naiba cu totii uitati de sinceritate?
si de ce conteaza atat de mult sa fii in rand cu ceilalti?
de ce nu vreti sa fiti voi?
de ce trebuie sa il lovesti pe betivul care zace pe marginea strazii?

doar ca sa le demonstrezi celor din jur ca esti cool?
alte atuuri prin care poti face asta nu ai?
de ce nu ii intinzi o mana de ajutor?
nu ar mai fi la fel de distractiv, nu?
majoritatea ar zice ca esti un papa lapte.
stiu ca un singur om nu poate lupta contra sutelor ca voi.
sper sa va saturati de voi intr-o zi!!!