thoughts.

ganduri care se lovesc de zidurile indiferentei.
momente care ma trag de picior, impiedicandu-mi mersul.
oare daca iti doresti un lucru cu adevarat, daca lupti pentru el, se poate indeplinii?
de ce tot din lume asta trebuie sa fie o lupta?

un razboi continuu cu noi insine.

si cu restul.
ma bucur sa descopar un oras din varful unei creste.

sa vad razele soarelui luminand peste cladiri.
sa vad oameni agitati in autobuz, stresati.

sa ma intreb la ce se gandesc.
am prostul obicei de a ii intreba.
nu ma pot abtine.
eram intr-un autobuz. plin de oameni necunoscuti. necunoscuti in adevaratul sens al cuvantului. oameni ale caror fete le vedeam pentru prima data in viata mea.
m-am holbat vreo 3 statii la un domn.

la vreo 50 si ceva de ani. era trist. sau cel putin asa arata fata lui, posomorata, gri, stearsa.

fara nici un fel de introducere l-am intrebat: sunteti trist?

nu va pot spune ca privire mi-a bagat bietul om.

parca eram in filmele proaste ale americanilor.

dar a fost dragut.

si m-a intrebat: de ce ma intrebi? mi se citeste pe fata?
i-am raspuns: da. ezitand putin.
mi-a zis ca mai are de mers doar 2 statii si ca nu are timp sa imi spuna intreaga poveste.
dar e trist.

atunci mi-am permis si l-am intrebat, la ce se gandeste.

am lacrimi in ochi acum cand imi amintesc ca raspunsul lui a sunat asa:

ma gandesc la porumbei albi.
cum poti fi trist, atat de trist, incat sa ti se citeasca clar pe fata, iar tu in minte sa ai porumbei albi?
azi am intrebat-o pe ioana, o fetita de doar 7 ani, o minunatie de fata, la ce se gandeste.
era trista la o masa. si concentrata pe un pai. mi-a zis ca se gandeste la animale. si la ziua ei, care urmeaza sa vina.
avea o fata trista.

si m-am gandit ca poate e suparata.

si oricum eram curioasa ce e in mintea ei.
nu intotdeauna expresia fetei ne tradeaza gandurile.
imi place sa merg in aglomeratie sa privesc fetele oamenilor si sa ma intreb, oare la ce se gandesc?
eram intr-o zi, impreuna cu claudiu, pe strada. nu mai stiu ce strada, una plina de oameni, si ii spuneam ca n-as vrea sa fiu o secunda in locul lor. pe fetele lor citeai doar griji, stres, praf.
oare pe fata mea se citeste ce gandesc?
cred ca da.
imi aduc aminte de o vorba veche spusa de diriga.
suna cam asa: cand te duci si te uiti in oglinda, la tine, si nu te poti privii, inseamna ca nu esti om.
ciudata diriga. in sensul bun.
eram in tren intr-o seara.

nu de mult. mergeam in compartiment cu o tipa de aproape 5 ore.
5 ore in care tipa a stat pe mess, a plans, a vb cu mama ei la tel., cu prietenii ei si iar a plans.
din discutiile ei mi-am dat seama ca tocmai ce se despartise de iubit.
era terminata fata.

vorbea cu mama ei si ii zicea ca: nuuuu, stie ea ca nu o sa o sune.
dupa lungi discutii si lacrimi, intr-un final a vorbit cu o prietena, vorbele ei suna asa: asa se intampla atunci cand intelectualii se amesteca cu muritorii de rand.
what a fuck??
si atunci lacrimile pentru ce erau?
pai am si un citat pentru asta ca am venit cu tema facuta.
suna asa: un intelectual rezolva problemele, un geniu le evita.
Who is better now?
tipa incerca sa se consoleze singura.
am ascultat-o 376 de km.

cam 7 ore.

nu a avut somn. nici eu.
mno...

ma rog stiu ca nu e frumos sa tragi cu urechea dar nu prea aveam ce sa fac.
am urmarit-o cand a coborat din tren, doar cu privirea.
s-a aruncat in bratele unui tip. zambareata, dupa 7 ore de plans si compatimit.
cu siguranta nu era fratele ei.
il priveam azi pe sofer, aka vasile.

eram in spate in masina. dar il aveam in vizor perfect.
deci..

imaginati-va, eu urland cu toata forta, incercand sa fac un cover pe zombie si omul ala calm. nu calm, fffffffffffffffff calm.
nu i se misca nici un muschi pe fata. INCREDIBIL.
daca era lary. ma dadea jos din masina.
razvan se arunca din mers lasandu-ma pe mine sa conduc.
in schimb vasile...

nimic.

oare la ce se gandea? n-am apucat sa il intreb ca eram prea concentrata cu piesa.
a schitzat totusi ceva cand i-am zis de kurt.
a zambit, sau a ras, nu stiu exact.
incep sa cred ideea monicai.

cum ca majoritatea soferilor parasesc postul din cauza mea.
ce sa le fac frate daca nu stiu sa aprecieze o voce buna?=))
hai ca am aberat destul.
recunosc...sunt turbata.
dar oricum...

ca si idee daca te intalnesti cu mine pe strada, in autobuz, in tren, blablabla si te intreb la ce te gandesti, fi politicos si raspunde-mi.